UPDATE 14:10 Derby-ul optimilor, Federer – Tsonga. În acest moment avem și tabloul complet al optimilor de finală din turneul masculin: Tomas Berdych – Kevin Anderson, Florian Mayer – David Ferrer, Stanislas Wawrinka – Tommy Robredo, Novak Djokovic – Fabio Fognini (meciuri care se vor disputa la noapte); Rafael Nadal – Kei Nishikori; Grigor Dimitrov – Roberto Bautista Agut, Andy Murray – Stephane Robert, Jo-Wilfried Tsonga – Roger Federer (meciuri programate în ziua a opta).
UPDATE 13:50 Într-un comentariu la Eurosport, Virginia Ruzici, managerul Simonei Halep, a făcut o scurtă evaluare a șanselor româncei în partida cu Jelena Jankovic, de duminică noapte: „Șansele sunt fifty-fifty, poate cu un mic avantaj psihologic pentru Simona Halep”.
UPDATE 13:47 Rafael Nadal este ultimul calificat în optimile de finală de la Australian Open, după ce l-a învins cu 6-1, 6-2, 6-3 pe Gael Monfils. Următorul adversar pentru spaniol este japonezul Nishikori.
UPDATE 13:15 Halep, favorită cu Jankovic. Bookmakerii au anunțat deja cotele pentru meciurile din optimi la Australian Open. Simona Halep este favorită azi în fața Jelenei Jankovic. Românca are o cotă de 1.61 la victorie, în timp sârboaica are 2.30. La câștigarea Australian Open, Simona a rămas a șasea favorită (cotă 34.00), după Serena Williams, Azarenka, Na Li, Șarapova și Kerber.
UPDATE 13:00 Rafa Nadal conduce cu 2-0 la seturi, după ce a câștigat și actul secund cu 6-2.
UPDATE 12:55 MAKE UP MADE IN JAPAN Nishikori are fani bine echipați pentru meciurile de la Melbourne. Niponul a trecut în trei seturi de americanul Donald Young și va juca în optimi cu învingătorul partidei Nadal – Monfils. Konichua!
UPDATE 12:50 SONDAJ: Pe 2 ianuarie, www.prosport.ro a lansat 14 întrebări pentru 2014. Una dintre ele se referea la Simona Halep și suna așa: câte turnee va câștiga Simona Halep în 2014? Din peste 3.000 de respondenți, 50% au considerat că jucătoarea noastră va câștiga peste patru! Tu ce crezi, având în vedere acest început de sezon al Simonei? Intră și votează aici!
UPDATE 12:40 Pe extremă Cine n-ar vrea să-l aibă în studio pe Roger Federer!? Cei de la ESPN sunt norocoși. Brad Gilbert a fost la mijloc.
There’s nothing quite like having @rogerfederer in the ESPN Studio –http://t.co/NUWcdcIBny pic.twitter.com/GQi79Ttb5W — ESPNTennis (@ESPNTennis) January 18, 2014
There’s nothing quite like having @rogerfederer in the ESPN Studio –http://t.co/NUWcdcIBny pic.twitter.com/GQi79Ttb5W
— ESPNTennis (@ESPNTennis) January 18, 2014
UPDATE 12:30 În acest moment, avem tabloul complet al optimilor de finală din turneul feminin de simplu, fază în care a ajuns și reprezentanta României, Simona Halep. Primele patru meciuri se vor disputa la noapte după următorul program: Serena Williams – Ana Ivanovic, Casey Dellacqua – Eugenie Bouchard, Na Li – Ekaterina Makarova, Angelique Kerber – Favia Pennetta. Duminică noapte – luni dimineață se vor desfășura celelalte patru „optimi”: Simona Halep – Jelena Jankovic, Dominika Cibulkova – Maria Șarapova, Agnieszka Radwanska – Garbine Muguruza, Viktoria Azarenka – Sloane Stephens.
UPDATE 12:17 Tsonga și Nishikori au ajuns, la rândul lor, în optimi, după victorii în minimum de seturi. Tsonga l-a învins pe compatriotul său, Gilles Simon, scor 7-6, 6-4, 6-2, în timp Nishikori s-a impus și mai clar în partida cu Young, cu 7-5, 6-1, 6-0. În optimi a mai rămas un singur loc disponibil, pentru Rafael Nadal și Gael Monfils. După 39 de minute, spaniolul conduce cu 6-1.
UPDATE 12:10 S-au strâns ceva oameni la antrenamentul lui Nadal de azi… La această oră, Rafa îl întâlnește pe francezul Gael Monfils. Spaniolul conduce în primul set cu 4-0
So @RafaelNadal had a little bit of an audience today as he hit the practice court… #ausopen pic.twitter.com/h3Q3PS3Lux — Australian Open (@AustralianOpen) January 18, 2014
So @RafaelNadal had a little bit of an audience today as he hit the practice court… #ausopen pic.twitter.com/h3Q3PS3Lux
— Australian Open (@AustralianOpen) January 18, 2014
UPDATE 11:58 Pasiunea pentru tenis nu are limite la Australian Open și se și exprimă în cele mai originale moduri.
UPDATE 11:47 După o oră de joc la cel mai înalt nivel, Viktoria Azarenka a ținut, la sfârșitul partidei cu Meusburger, să destindă și altfel publicul. Și-a demonstrat în fața miilor de spectatoro și abilitățile de „copil de mingi”!
UPDATE 11:25 Simona Halep este aproape sigură de locul 10 mondial după turneul de Grand Slam de la Australian Open, având în vedere că s-a calificat în optimi, iar Caroline Wozniacki a fost eliminată de Muguruza. Conform calculelor hârtiei, românca mai poate fi detronată de pe locul 10 (n.r. în cazul în care nu trece de optimi) doar dacă Ana Ivanovic se califică în finală ori Stephens, Pennetta, Cibulkova sau Bouchard câștigă în mod miraculos Australian Open.
Citește și: Australienii sunt impresionați, dar i-au găsit marea problemă Simonei: „E foarte greu așa și ea știe” Ce trebuie să facă urgent
UPDATE 11:17 În câteva minute, pe Rod Laver Arena, începe meciul zilei, disputa dintre Rafael Nadal și Gael Monfils. La această oră se mai joacă două meciuri în turneul masculin, Tsonga – Simon și Nishikori – Young.
UPDATE 11:12 Vikoria Azarenka s-a calificat fără probleme în optimi, în numai o oră în partida cu Meusburger, scor 6-1, 6-0. Campioana en-titre este o concurentă seriosă pentru Serena Williams la acest turneu de Grand Slam.
Game, set, match to @vika7 d. #Meusburger 6-1 6-0 in just 1 hour. She’ll play Sloane #Stephens in R4 #ausopen pic.twitter.com/iXmcuZllGX — Australian Open (@AustralianOpen) January 18, 2014
Game, set, match to @vika7 d. #Meusburger 6-1 6-0 in just 1 hour. She’ll play Sloane #Stephens in R4 #ausopen pic.twitter.com/iXmcuZllGX
UPDATE 09:24 În acest moment nu se mai desfășoară niciun meci la simplu. Partidele din sesiunea de seară vor începe de la 10:00, ora României. Iată rezultatele de pe cele mai importante arene din Melbourne Park, dar și întâlnirile care vor urma
UPDATE 09:13 Ziua recordurilor! Dacă Dimitrov, Robert și Bautista au realizat astăzi cele mai mari performanțe de când activează în circuitul profesionist, mai avem parte de o premieră. Garbine Muguruza (38 WTA) s-a calificat printre ultimele 16 jucătoare al turneului, după ce a produs șocul probei feminine, eliminând-o pe Caroline Wozniacki (10 WTA), scor 4-6, 7-5, 6-3.
UPDATE 08:55 Așii lui Horia au făcut diferența! Cifrele meciului Tecău/Mirza – Lindstedt/Chan
UPDATE 08:45 Halep nu rămâne singură la Melbourne! Horia Tecău și Sania Mirza s-au calificat în optimi, după ce au întors în mare stil meciul cu Lindstedt/Chan. Au pierdut prima manșă, dar și-au păstrat nervii tari și au capturat următoarele două seturi la tie-break și super tie-break, scor 4-6, 7-6(3), 10-8.
UPDATE 08:30 Perechile Tecău/Mirza și Lindstedt/Chan au mers cap la cap în setul secund, care intră în prelungiri: tie-break. Românul și indianca se concentrează și se impun la 3, iar acum vom avea parte de super tie-break. Cuplul care va ajunge primul la 10 puncte, va merge mai departe.
UPDATE 08:23 Pe Rod Laver, revelația acestui început de sezon, Garbine Muguruza (Spania), face un meci mare împotriva ocupantei locului 10 mondial, Caroline Wozniacki (Danemarca). A pierdut primul set cu 4-6, dar acum se află într-o zonă de confort: 7-5, 4-1 în manșa a doua, respectiv decisiv.
UPDATE 08:15 A intrat în istorie! Prin calificarea în primii 16 jucători de la Melbourne, Stephane Robert (Franța) a devenit singurul lucky loser din toate timpurile care să ajungă în această fază a competiției. Până la cei 33 de ani ai săi, veteranul francez nu reușise să acceadă mai sus de turul doi în vreun turneu de Grand Slam. Robert se află pe locul 110 ATP, a pierdut în calificări la Melbourne, intrând pe tabloul principal alături de adversarul său de astăzi, Martin Klizan, ca urmare a retragerii altor jucători mai bine clasați din cei 128.
UPDATE 08:03 Tecău și Mirza au preluat conducerea în setul doi al întâlnirii cu Lindstedt și Chan, 4-3. Totuși, nicio minge de break reușită de român și indiancă până acum, e drept că au dispus de doar o astfel de șansă.
UPDATE 07:50 „Baby Fed” confirmă, în sfârșit! Grigor Dimitrov (Bulgaria) a fost văzut ca un talent imens, mai ales din prisma faptului că jocul său se aseamănă izbitor cu cel al lui Federer. Însă până acum nu reușise nicio performanță de notat la turneele de Grand Slam. S-a calificat astăzi în optimi, eliminându-l pe „călăul” lui Hănescu din turul doi, Milos Raonic (Canada), 6-3, 3-6, 6-4, 7-6. Ultimul set a fost extrem de disputat, tie-break-ul său închizându-se la scorul de 12-10 pentru bulgar.
UPDATE 07:35 Tecău nu se descurcă bine nici la dublu-mixt. A pierdut primul set alături de indianca Sania Mirza, în duelul pe care îl are cu fostul său partener, Robert Lindstedt (Suedia), cel care face pereche cu Hao Chan (China), Scorul primei manșe a fost 4-6, iar în setul secund se află la serviciu cuplul Tecău/Mirza.
UPDATE 07:15 13, cifră cu noroc pentru Roger! Federer a reușit performanța de a se califica pentru al 13-lea an consecutiv în optimi la Australian Open. „Cred că trebuia să am pe cineva inspirat în echipa mea, m-am gândit la Stefan (Edberg), care din fericire a spus da. Atunci când eram mic i-am cerut un autograf, pe care îl mai păstrez și acum. Sunt fericit pentru victoria de astăzi și cred că voi avea parte de un meci dificil, indiferent că fa vi cu Jo sau Gilles”. a spus Fedex după meciul cu Gabashvili.
UPDATE 06:55 În optimi la Melbourne, au ajuns și doi jucători pe care nimeni nu-i credita cu vreo șansă. Stephane Robert (Franța) a trecut în minimum de seturi de Martin Klizan (Slovacia), 6-0, 7-6, 6-4, în timp ce Roberto Bautista (Spania) l-a dominat și el pe Benoit Paire (Franța), scor 6-2, 6-1, 6-4. În faza următoare, Robert îl va întâlni pe câștigătorul partidei dintre Murray și Lopez, iar Bautista pe învingătorul dintre Dimitrov și Raonic (2-1 la seturi pentru bulgar în acest moment).
UPDATE 06:35 Roger Federer a avut susținători pe măsură! Myla Rose și Charlene Riva, fetițele elvețianului, au asistat la spectacolul pe care tatăl lor l-a oferit pe Rod Laver, în meciul cu Theimuraz Gabashvili (Rusia), scor 6-2, 6-2, 6-3. Elvețianul îl va întâlni în optimi pe câștigătorul partidei dintre francezii Tsonga și Simon, care va avea loc în sesiunea de seară, pe Hisense.
UPDATE 06:20 Florin Mergea o însoțește pe Monica Niculescu în avionul spre casă. Mergea/Marach – Carreno/Garcia-Lopez: 7-6(3), 6-3, și putem spune că a fost un turneu dezastruos pentru participanții români din probele de dublu. Singurii supraviețuitori au rămas Simona Halep, simplu, și Horia Tecău, dublu-mixt. Partida Tecău/Mirza (România/India) – Chan/Lindtsedt (China/Suedia) va începe în juruk orei 07:00
UPDATE 06:10 Maria Sharapova (Rusia) a trecut cu bine de prima săptămâna la Melbourne, după ce a dispus în două seturi de Alize Cornet (Franța), scor 6-1, 7-6. La conferința de presă, Maria n-a vorbit doar despre meciul de azi, ci și despre relația cu iubitul ei, Grigor Dimitrov: „Eu și Grigor avem multe subiecte de conversație pe care le abordăm în fiecare zi. Legat de meciul de azi, pot spune că au fost importante momentele în care am știut să preiau controlul jocului”.
UPDATE 05:50 Florin Mergea și Olivier Marach se află în mare încurcătură pe Terenul 7, fiind conduși de cuplul spaniol Pablo Carreno/Guillermo Garcia-Lopez cu scorul de 7-6(3), 4-1. Dezamăgitor este că meciul se anunța a fi la îndemână pentru perechea româno-austriacă, ținând cont că adversarii lor nu sunt specialiști la dublu, dar nici nu impresionează în circuitul de simplu
UPDATE 04:00 Meci de zile mari pentru Simona Halep. Jelena Jankovic s-a calificat cu 6-4, 7-5 în fața japonezei Nara, astfel că ea este următoarea adversară a reprezentantei României. Va fi un duel cu tot special în condițiile în care jucătoare din Serbia a fost antrenată în trecut de Andrei Pavel, iar acum îl are alături pe Andrei Mlendea, omul care a avut rolul lui la primele turnee câștigate de Halep în 2013.
CITEȘTE AICI UN MATERIAL EXCLUSIV REALIZAT DE PROSPORT LA ÎNCEPUTUL ANULUI DESPRE ANDREI MLENDEA, OMUL CARE A LUCRAT CU SIMONA HALEP, DAR CARE ACUM O PREGĂ‚TEȘTE PE JELENA JANKOVIC
UPDATE 03:34 Urmează Jankovic? Următoarea adversară a Simonei se va decide în următoarele minute, între Jankovic și Nara. Scorul este 6-4, 2-5 în acest moment.
#Halep through to 4th rnd 6-1 6-4 v Diyas. Will face Jankovic or Nara. Will #TeamHalep or #TeamBouchard make biggest impression in 2014? — Australian Open (@AustralianOpen) January 18, 2014
#Halep through to 4th rnd 6-1 6-4 v Diyas. Will face Jankovic or Nara. Will #TeamHalep or #TeamBouchard make biggest impression in 2014?
UPDATE 03:30 Una caldă, alta rece. Monica Nicuilescu și Klara Zakopalova s-au oprit în turul secund la dublu, după ce au cedat cu 7-5, 6-1 în fața perechii Black / Mirza.
UPDATE 03:21 Game, set, match! Simona Halep s-a calificat în optimile de finală de la Australian Open, după ce s-a impus cu 6-1, 6-4 în fața Zarinei Diyas. Partida a durat 67 de minute, iar românca a căutat să simplice cât mai mult lucrurile. Simona s-a simțit foarte bine la retur.
UPDATE 03:06 Sută la sută. Există un capitol la care Simona excelează de la începutul meciului, cel al mingilor de break convertite. Halep a câștigat pentru a cincea oară pe serviciul adversarei, fructificând la maximum oportunitățile. Scorul este iar egal în setul doi, 3-3. Niculescu și Zakopalova par că au cedat definitiv, sunt conduse cu 3-0 în setul secund.
UPDATE 03:02 Se joacă! Misiunea Simonei nu mai pare atât de lejeră, în condițiile în care Diyas se apără tot mai bine și reușește să ajungă aproape la toate mingile. Adversara a făcut iar break (scor 3-2) după ce a câștigat și punctul meciului, un „rally” de 30 de schimburi.
UPDATE 02:54 Primul moment dificil. Simona Halep și-a pierdut pentru prima dată serviciul, în game-ul trei al setului secund. Zarina Diyas crește de la un punct la altul și are 2-1. Bucuria jucătoarei din Kazakhstan a durat însă numai două minute. Românca a făcut imedita re-break. În schimb, pe terenul numărul 6, Niculescu și Zakopalova au pierdut primul set cu 7-5.
UPDATE 02:50 Niculescu și Zakopalova au pierdut avantajul break-ului și sunt la egalitate cu perechea Black – Mirza, 5-5.
UPDATE 02:42 A venit și setul! Românca conduce cu 1-0 la seturi după 28 de minute de joc. Halep are jocul sub control, ea impune ritmul. Toate cele trei șanse de break au fost fructificate. În schimb, Diyas nu s-a apropiat o astfel de oportunitate. Simona Halep a câștigat 88% din punctele pe primul serviciu.
UPDATE 02:24 Hattrick! În numai 11 minute, Halep s-a desprins la 3-0 cu două break-uri. Diferența de valoare își face simțită prezența din start. Simona a început hotărâtă și pare că vrea să termine rapid conturile. După primele trei game-uri, Diyas a făcut deja șapte greșeli neforțate.
UPDATE 02:18 Ofensiv! Simona Halep a început în atac partida și a reușit break-ul din prima încercare. Primul game l-a câștigat cu patru puncte consecutive, recuperând de la 15-40. Monica Niculescu și Klara Zakopalova au obținut, la rândul lor, un break și conduc cu 2-1.
UPDATE 02:12 Primul serviciu. Zarina Diyas va servi prima în meciul cu Simona.
UPDATE 02:05 Simona Halep și Monica Niculescu își fac apariția pe terenuri. Prima reprezentantă pentru meciul de simplu cu Zarina Diyas (terenul 3), iar a doua în meciul de dublu, alături de Klara Zakopalvoa, pe care îl dispută în compania perechii Black / Mirza (terenul 6).
UPDATE 01:20 Adevăr sau provocare? Alize Cornet susține că e pregătită pentru meciul cu Șarapova, Așa să fie!?
Ready for the battle against Maria! #Allez #AusOpen pic.twitter.com/HhJ2HphGmz — Alize Cornet (@alizecornet) January 17, 2014
Ready for the battle against Maria! #Allez #AusOpen pic.twitter.com/HhJ2HphGmz
— Alize Cornet (@alizecornet) January 17, 2014
UPDATE 01:00 H&M Tomas Berdych impresionează la Melbourne și prin echipamentul său colorat. Tricoul e alb cu dungi albastre, asemănător cel al naționalei de fotbal a Argentinei. „Când le-am spus celor de la H&M că pentru Wimbledon trebuie să-mi facă un echipament complet alb, au fost foarte supărați… Dar când au aflat că voi purta doar două săptămâni… le-a trecut”.
UPDATE 00:45 Dacă vă era dor de Maria Șarapova
UPDATE 00:30 22 de grade Celsius sunt acum în Melbourne. Acele ceasornicului arată ora 9:30. Semne bune ziua are!
UPDATE 00:00 Andy Murray va juca azi, în turul al treilea, cu spaniolul Feliciano Lopez, recunoscut în circuit și pentru podoaba sa capilară. Ei bine, Feliciano a abordat noul sezon cu un nou look, care, crede el, îi va purta noroc în 2014. Daily Mail notează că Feliciano e chiar unul dintre favoriții mamei lui Andy, Judy Murray. Aceasta a scris pe twitter, în urmă cu câteva zile: „Tragic start de an. Deliciano s-a ras în cap”
UPDATE 23:40 MASTER STAN Wawrinka a profitat de două abandonuri și a ajuns în optimi, unde îl va întâlni pe Robredo. Stanislas a avut timp destul pentru a intra și prin bucătăriile de la Melbourne Park. Serviți, vă rog!
Ah ben c’est bon, un nouveau chef-cuisinier Suisse! @stanwawrinka nous cuisine des délicieux plats! Miam! 😉 pic.twitter.com/sbXmimJZCV — Yves (BE18EVE) (@the_tennisman5) January 17, 2014
Ah ben c’est bon, un nouveau chef-cuisinier Suisse! @stanwawrinka nous cuisine des délicieux plats! Miam! 😉 pic.twitter.com/sbXmimJZCV
— Yves (BE18EVE) (@the_tennisman5) January 17, 2014
UPDATE 23:20 POZA ZILEI a fost realizată de agenția EPA. Nu știm cum l-a văzut Denis Istomin pe Djokovic, dar noi nu-i vedem bine pe viitorii săi adversari. Întrebare: cine ar putea să joace cu mai mult de 4 rachete și cu mai mult de 4 mingi în același timp?
UPDATE 23:05 64 de ași a servit până acum sud-africanul Kevin Andersson. La fete Serena Williams e lider, cu 24 de ași
UPDATE 23:00 DECLARAȚIA ZILEI vine de la Casey Dellaqua, jucătoare crescută în vestul Australiei: „Îmi place căldura asta, mă face să mă simt bine, îmi încălzește corpul. Mi-aș dori să fie puțin mai cald săptămâna viitoare. Sper să reziste și ceilalți jucători”. Casey e calificată în optimi după ce a trecut de Jie Zheng, scor 6-2, 6-4. Ea o va întâlni pe Eugenie Bouchard din Canada. Să fie și mai cald! Pentru Casey!
UPDATE 22:45 Cum ar spune Florin Răducioiu…”E un rezultat EXTRAORDINARIO” Flavia Pennetta și Fabio Fognini țin Italia conectată la Australian Open. S-au calificat deja în optimi
Fognini e @flavia_pennetta sono agli ottavi di #AusOpen! Prossimi avversari Kerber e @DjokerNole. FORZA RAGAZZI!! pic.twitter.com/5HYy478O3I — Eurosport Italia TV (@eurosportItalia) January 17, 2014
Fognini e @flavia_pennetta sono agli ottavi di #AusOpen! Prossimi avversari Kerber e @DjokerNole. FORZA RAGAZZI!! pic.twitter.com/5HYy478O3I
— Eurosport Italia TV (@eurosportItalia) January 17, 2014
UPDATE 22:35 Tenisul e prăjitura sufletului ei Israelianca Shahar Peer are gusturi bune. Pe pagina sa de facebook și-a prezentat prăjitura preferată. Nu știm dacă agenții Mosad o păzesc și când duce lingurița la gură, dar meciurile sale se desfășoară de regulă cu câțiva „paznici” plasați bine prin tribune
UPDATE 22:25 Novak Becker și Boris Djokovic Unii spun că e echipa perfectă. Alții se întreabă ce ar putea aduce nou germanul în cariera lui Nole. Se țes sute de întrebări pe tema acestei colaborări și se produc mii de instantanee în Melbourne Park cu cei doi campioni ai tenisului. Fotografie surprinsă înaintea unui antrenament. Nonșalanți și încrezători: Novak Djokovic și Boris Becker.
Great picture of @TheBorisBecker with @DjokerNole during a practice session at the @AustralianOpen pic.twitter.com/uXLvytYjvk — Live Tennis (@livetennis) January 17, 2014
Great picture of @TheBorisBecker with @DjokerNole during a practice session at the @AustralianOpen pic.twitter.com/uXLvytYjvk
— Live Tennis (@livetennis) January 17, 2014
UPDATE 22:15 Salut, Andy! Fostul lider mondial, Andy Roddick, adoră temperaturile ridicate. E un tip direct și susține că jucătorii de tenis n-ar trebui să se plângă din cauza căldurii la Melbourne. „Eu cred că cei foarte bine pregătiți din punct de vedere fizic nu au nicio problemă pe această vreme. L-ați văzut pe Federer că se plânge? Sau pe Nadal? Nici vorbă! Și nu-mi place deloc atunci când se trage acoperișul”, a spus A-Rod, soțul frumoasei Brooklin Decker.
UPDATE 22:00 Înfrângerea lui Juan Martin del Potro (Argentina), suferită la Roberto Bautista (Spania), a reprezentat cel mai mare șoc de la Melbourne, de până acum: „Cred că, uneori, au loc accidente, iar favoriții pierd foarte devreme în turneu. S-a întâmplat și anul trecut la Wimbledon, cu Federer și Nadal, acum cu mine.Voi încerca să rămân pozitiv pentru restul sezonului.” A spus ocupantul poziției a cincea în lume, care a pierdut în turul doi, după un meci maraton de cinci seturi: 4-6, 6-3, 5-7, 6-4, 7-5. Bautista (62 ATP) a surprins pe toată lumea cu jocul său agresiv și cu loviturile plate, atipice pentru un iberic.
UPDATE 21:50 Refacere cu gheață! Ana Ivanovic (Serbia) a jucat astăzi cu favorita gazdelor, Samantha Stosur (Australia), o partidă solicitantă, încheiată cu scorul de 6-7, 6-4, 6-2 pentru sârboaică. În turul următor, finalista din 2008 va avea o partidă infernală, cu Serena Williams. Ana a postat pe pagina de Facebook o fotografie care ne înfățișează modul în care alege să se recupereze după meciuri: „E timpul pentru recuperare. Multă, multă gheață!”
UPDATE 21:40 Perechea Monica Niculescu/Klara Zakopalova (România/Cehia) va intra pe Terenul 6, de la ora 02:00, având de înfruntat cuplul Cara Black/Sania Mirza (Zimbabwe/India). Olivier Marach (Austria) și Florin Mergea (România) sunt favoriți pentru o calificare în turul trei, jucând împotriva spaniolilor Pablo Carreno-Busta/Guillermo Garcia-Lopez, de la ora 05:00.
UPDATE 21:30 Rusoaica Maria Sharapova, a treia favorită de la Melbourne, va deschide balul pe Rod Laver, cu franțuzoaica Alize Cornet. În partida din turul trei, împotriva Karinei Knapp (Italia), Maria a avut parte de un thriller de trei ore și jumătate. Simona Halep – Zarina Diyas, pe Terenul 3, de la ora 02:00. Programul meciurilor de pe cele mai importante arene:
A mai trecut o zi la Melbourne, una care ne-a lăsat un gust amar, prin eliminarea a trei români de la care îndrăzneam să sperăm mai mult: Tecău, Niculescu și Olaru. Acum privim deja spre ziua a șasea, în care probabilitatea de a avea parte de satisfacții este mai mare, ținând cont câ românii întâlnesc adversari mai slab cotați: Marach/Mergea (Austria/România) – Carreno-Busta/Garcia-Lopez (Spania), Niculescu/Zakopalova (România/Cehia) – Black/Mirza (Zimbabwe/India), Mirza/Tecău (India/România) – Chan/Lindstedt (China/Suedia) și capul de afiș Simona Halep – Zarina Diyas (ora 02 :00, Terenul 3). Constănțeanca pornește ca favorită clară, dar faptul că Diyas nu are nimic de pierdut, ar trebui să o pună în gardă. ProSport îți prezintă analiza meciului dintre cele două, cu plusurile și minusurile adversarei Simonei.
Simona Halep (locul 11 WTA) – Zarina Diyas (locul 152 WTA) – turul trei / prima întâlnire dintre cele două
Simona Halep (22 de ani) – România
Zarina Diyas (20 de ani) – Kazakhstan
Plusurile și minusurile Zarinei Diyas:
Plusuri:
Minusuri:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER