LIVE BLOG | Efortul a ajuns-o din urmă pe Mihaela Buzărnescu. Umărul stâng a durut, iar Ostapenko arată că știe să altoiască o adversară dezarmată de principalul atu: a oprit-o pe Miki, în optimi, la Eastbourne

LIVE BLOG | Efortul a ajuns-o din urmă pe Mihaela Buzărnescu. Umărul stâng a durut, iar Ostapenko arată că știe să altoiască o adversară dezarmată de principalul atu: a oprit-o pe Miki, în optimi, la Eastbourne
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Jelena Ostapenko a învins-o, miercuri, pe Mihaela Buzărnescu, în optimile de finală ale turneului de la Eastbourne. Desfășurarea partidei – în format LIVE BLOG pe www.prosport.ro.

Mihaela Buzărnescu a încheiat turneele pregătitoare pentru Wimbledon cu o prezență în optimile turneului de la Eastbourne. Miercuri, cele 4 ore și 40 de minute petrecute pe teren, în condiții de efort susținut, împotriva lui Shuai Peng și Kiki Bertens, și-a cerut nota de plată în duelul cu Jelena Ostapenko. Letona este una dintre ultimele jucătoare în fața căreia ți-ai putea permite să ai probleme fizice – pentru că ești obligat să o ataci și să absorbi întreaga forță pe care o prăvălește spre tine și, mai important, trebuie să fii atât de puternic mental pentru a bloca toate reușitele ei, a le accepta și a le răspunde la momentul oportun.

Cu un umăr stâng care i-a trimis din nou semnale dureroase – ca în mule luni din cariera sa, și i-a îngreunat, miercuri, mișcarea de serviciu, Mihaela Buzărnescu nu a fost capabilă să acceseze nivelul de agresivitate în joc și atitudine pentru a o destabiliza și a o provoca pe Jelena, fata cu zeci de winnere la degetul mic. Letona a zburdat în aceste condiții pe teren: a lovit decisiv de 24 de ori, terminând cu +7 la raportul dintre winners și unforced errors (24-17), a debordat de încredere, reușind să și varieze mult – apelând chiar și la scurte pentru a o taxa pe Miki, pierdută dincolo de zona în care se simte confortabil, înapoia liniei de fund a terenului. De partea cealaltă, doar 8 lovituri câștigătoare sunt puține pentru Super-Miki, fata care, mai nou, este spaima Svitolinei, coșmarul lui Peng și varianta simply better a lui Kiki.

Mihaela Buzărnescu rămâne cu 7 victorii pe iarbă în 2018, pe podiumul celor mai multe succes pe covorul verde. Se va îndrepta spre Wimbledon, acolo unde, la prima prezență pe tabloul principal, va fi cap de serie.

FILMUL, CADRU CU CADRU, al optimii de finală Mihaela Buzărnescu – Jelena Ostapenko

14:15 GAME, SET, MECI JELENA OSTAPENKO, 6-1, 6-2, în exact o oră de joc.


14:08 Break Ostapenko, din nou. Letona se apropie la un game de victorie, la 55 de minute de la startul meciului. Frecvența primului serviciu al Mihaelei este la cote mulțumitoare (68%), dar calitatea are de suferit. Buzărnescu – Ostapenko 1-6, 2-5.


14:04 Mihaela Buzărnescu recuperează un break, pe dubla greșeală a Jelenei Ostapenko. dar muntele pe care îl are de urcat pare nesfârșit în acest moment. Buzărnescu – Ostapenko 1-6, 2-4.


13:59 Mihaela Buzărnescu ridică racheta, în semn de frustrare, după ce pierde și al doilea break în setul doi. Mișcarea la serviciu este afectată de durerile de la umăr și, chiar dacă reușește să o surprindă la o minge de break pe letonă, alegând serva la teu, Miki nu face față de pe linia de fund a terenului. Cu o doză de șansă, cu încăpătânare și răutatea caracteristică, Ostapenko a intrat în ritm de croazieră spre sferturi. Buzărnescu – Ostapenko 1-6, 1-4.


13:51 Mihaela Buzărnescu este ajunsă din urmă de efort. Chiar și în aceste condiții face risipă de efort, la zeci de centimetri înapoia liniei de fund a terenului, dar nu poate combate forța brută a Jelenei Ostapenko. Break la zero pentru fostul număr 5 mondial. Buzărnescu – Ostapenko 1-6, 1-2.


13:45 Mihaela Buzărnescu deschide manșa secundă cu un prim game câștigat pe serviciu. Buzărnescu – Ostapenko 1-6, 1-0.


13:40 Mihaela Buzărnescu a suferit multe accidentări de-a lungul carierei. Trei ani de zile nu a putut juca. la Eastbourne, are nevoie de time-out medical. Buzărnescu – Ostapenko 1-6.


13:37 SET OSTAPENKO, 6-1, în 26 de minute. Românca a câștigat doar șase puncte pe serviciu, are mina unei persoane în suferință și, deși a dalvat două mingi de set ale campioanei din 2017 de la Roland Garros, Mihaela pare mai preocupată de durerea resimțită în zona umărului stâng. Buzărnescu – Ostapenko 1-6.


13:34 Mihaela este în derivă: a cerut intervenția fizioterapeutului, după game-ul în care Ostapenko servește pentru câștigarea manșei. Mihaela nu reușește să își facă jocul agresiv, a pierdut al treilea game din trei pe serviciu și nu arată conectată la meci. Buzărnescu – Ostapenko 1-5.


13:26 Al treilea break consecutiv în meci. Mihaela este, din nou, derutată de arbitri – ca și în meciul cu Bertens. O minge la care se aștepta să audă – OUT a fost dată bună, iar concentrarea româncei s-a dus ea în OUT – dublă greșeală, două mingi de break oferite Jelenei Ostapenko și un nou moment mai puțin inspirat la serviciu o lasă din nou la un break în urmă pe #28 mondial. Buzărnescu – Ostapenko 1-3.


13:22 REBREAK! Ostapenko îi oferă mingi de rebreak Mihaelei Buzărnescu – printr-o dublă greșeală. Pe prima, letona o salvează cu o scurtă riscantă, pe a doua însă Miki reușește un retur pe tușă, lung și incisiv, cu care Jelena, zisă Alona, nu are ce face. Doar o grimasă îi iese. Buzărnescu – Ostapenko 1-2.


13:18 BREAK Ostapenko: Mihaela scapă din mână un game început cu 40-0. Returul letonei este însă în stilul carcateristic – riscant, iar mingea prinde tușa, imparabil, în lung de linie. Cu șase puncte consecutive, Alona se distanțează pe tabelă. Buzărnescu – Ostapenko 0-2.


13:13 Jelena Ostapenko servește prima și pune rapid primul game pe tabelă. Buzărnescu – Ostapenko 0-1.


13:05 Salutare! Știm deja o jucătoare calificată în sferturile turneului de la Eastbourne. Petra Kvitova s-a retras., iar poloneza Agnieszka Radwanska așteaptă acum învingătoarea partidei dintre Mihaela Buzărnescu și Jelena Ostapenko.


Meci tare pentru singura reprezentantă a României rămasă în cursă în ultimul turneu-test înainte de Wimbledon. Buzărnescu – Ostapenko, în optimile de la Eastbourne, este un duel al contrastelor, pentru că românca este pe podiumul jucătoarelor cu cele mai multe victorii pe iarbă în 2018 (bilanț 7-2, în trei turnee), în timp ce letona a jucat abia marți primul meci după experiența ratată Roland Garros 2018.

‘Alona’ a rezumat în două cuvinte ediția 2018 a French Open-ului, începută din postura de deținătoare a Cupei Suzanne Lenglen – ‘foarte slabă’. Învinsă în primul tur la simplu, apoi la dublu feminin, Ostapenko s-a trezit înaintea debutului de la mixt că vomita ‘de 20 de ori’, potrivit site-ului WTA. Dezamăgită, Jelena a decis să devină, pentru câteva zile, turist în Paris. Ajunsă acasă, a sărbătorit mai întâi majoratul pe sistem american – împlinirea a 21 de ani, apoi a revenit la antrenamente sub îndrumarea unui nou antrenor, Glenn Schaap – care a mai colaborat în trecut cu Anett Kontaveit, Nadia Petrova și Dinara Safina. Tânăra Ostapenko testează această colaborare, iar meciul cu nou-venita veterană ‘Miki’ Buzărnescu este o provocare pe măsură pentru campioana din 2014 a turneului junioarelor de la Wimbledon.

Buzărnescu – Ostapenko, în optimile de la Eastbourne, este, totodată, un meci de-a lungul căruia așteptăm scântei, să se lase cu ‘buzz’, ‘fuzz’ și ‘beep’ – pentru că față în față se vor afla două jucătoare temperamentale, care se ceartă singure pe teren, ceartă oamenii din lojă, ceartă arbitrii și universul în egală măsură. Matură în buletin, la 30 de ani, dar la fel de nouă în peisajul turneelor de top ca o puștoaică de 20 de ani, Mihaela Buzărnescu este un bulgăre de emoție și de energie greu de conținut și temperat – iar răbufnirile sale din partida câștigată împotriva olandezei Bertens stau mărturie. De partea cealaltă, Ostapenko le-a făcut pe toate pe teren: și-a alungat mama în tribună, a amenințat că renunță, a dat cu racheta de pământ ca un copil răsfățat. Cele două par a fi capabile de a pune la fel de multă agresivitate în joc și construcția punctului, ca și în limbaj și în clipele dintre puncte – iar asta nu este de ici de colo, mai ales dacă ne aducem aminte faptul că Jelena a câștigat Roland Garros-ul cu 300 fără una lovituri câștigătoare.

6-1, 6-3 este scorul victoriei Mihaelei Buzărnescu în singurul meci direct cu Jelena Ostapenko, în februarie 2018, în turul doi de la Doha

Citește și: Regina decisivelor! Revenire de excepție pentru Mihaela Buzărnescu: adversara a servit la 6-3 și 5-2, dar românca merge mai departe, la Eastbourne. Are derby în optimi și recorduri de invidiat în 2018

Citește și: „Cu o voință excepțională, mâini de aur și un potop de țipete și înjurături de care și Ilie Năstase ar fi mândru”, Mihaela Buzărnescu a învins, la Eastbourne. Internetul a erupt după reacțiile necontrolate ale lui ‘Miki’

Câștigătoarea optimii Mihaela Buzărnescu – Jelena Ostapenko va juca mai departe, în sferturi, cu învingătoarea partidei dintre Agnieszka Radwanska (Polonia, 31 WTA) și Petra Kvitova (Cehia, 8 WTA, campioana de la Birmingham, de săptămâna trecută).

Citește și: Povestea Simonei Halep. Mobilizare generală pentru o amintire perfectă: după Federația Franceză de Tenis, acum Nike pregătește un clip special pentru campioana de la Roland Garros. VIDEO de culise

Citește și: Tot ce trebuie să știi, în 7 repere: programul turneului, când are loc tragerea la sorți, premiile în bani, de câte ori a crescut fondul de premiere în ultimii 50 de ani, cum arată lupta pentru #1 și palmaresul României

Citește și: 3 întrebări despre starurile ATP înainte de Wimbledon. Djokovic a revenit, dar a capotat la linia de finiș. Nadal, moment tulburător la antrenament, Federer a avut pâinea și cuțitul în mână, dar nu a luat trofeul

Citește și: Tradiția bate Cupa Mondială de fotbal. Decizia anunțată de organizatorii turneului de la Wimbledon

Citește și: Un specialist britanic o ignoră total pe Simona Halep în discuția pentru titlul de la Wimbledon 2018! Surprinzător, dar statistica îi dă dreptate

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Şoc la echipa naţională: Edi Iordănescu, cu demisia pe masă! Ce s-a întâmplat între selecţioner şi şefii FRF
Şoc la echipa naţională: Edi Iordănescu, cu demisia pe masă! Ce s-a întâmplat între selecţioner şi şefii FRF
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Decizie luată la comun pentru clienții de la ING, Raiffeissen, BRD și Banca Transilvania. Ce trebuie să știe fiecare român
Decizie luată la comun pentru clienții de la ING, Raiffeissen, BRD și Banca Transilvania. Ce trebuie să știe fiecare român
ILEGAL pentru proprietarii de teren din România. Nu poți crește asta. Te arestează pe loc
ILEGAL pentru proprietarii de teren din România. Nu poți crește asta. Te arestează pe loc
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
×