Simona Halep e în semifinale la Beijing, după o victorie clară cu Daria Kasatkina. Filmul unui meci în care a fost, din nou, ‘SuperSimo’, a confirmat forma din partida contra Șarapovei, și-a luat o revanșă rapidă, a mai făcut un pas spre #1 și a corectat un alt ‘personal best’

Simona Halep e în semifinale la Beijing, după o victorie clară cu Daria Kasatkina. Filmul unui meci în care a fost, din nou, 'SuperSimo', a confirmat forma din partida contra Șarapovei, și-a luat o revanșă rapidă, a mai făcut un pas spre #1 și a corectat un alt 'personal best'
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep (2 WTA) s-a calificat, vineri dimineață, în semifinalele ediției 2017 a turneului Premier Mandatory de la Beijing, după o victorie cu 6-2, 6-1 în fața Dariei Kasatkina.
  • Acesta ar putea fi primul pas spre o semifinală sută la sută românească, având în vedere că, nu înainte de ora 09:30 – Sorana Cîrstea va purta propriul duel pentru accederea în careul de ași de la China Open – pe terenul alăturat.

Simona Halep confirmă evoluția bună din meciul cu Maria Șarapova, cu o prestație convingătoare în fața Dariei Kasatkina (34 WTA). A doua jucătoare a lumii va juca în premieră în semifinalele turneului Premier Mandatory de la Beijing și mai are nevoie de o singură victorie pentru a o depăși în ierarhia mondială pe Garbine Muguruza și a trece, virtual, pe prima poziție a clasamentului WTA (depinzând de rezultatul Svitolinei, această victorie ar putea fi suficientă pentru #1 începând de luni). Mai mult, pentru prima dată în carieră, Simona încheie sezonul celor patru turnee Premier Mandatory cu set complet de semifinale jucate.

Constănțeanca i-a administrat Dariei Kasatkina o înfrângere cu scor și desfășurare identică precum i-o ‘servise’ rusoaica, în urmă cu o săptămână, în primul tur de la Wuhan. Simona nu i-a permis Dariei să mai atace și a fost ea cea care a făcut ce a vrut pe serviciul advers – game la zero, serii de puncte câștigătoare, rusoaica având tot meciul o singură minge de game pe lansarea sa!

Atentă la variațiile de ritm încercate de Kasatkina, Simona a apăsat din ce în ce mai tare accelerația – de la 6 lovituri câștigătoare în primul set a ajuns la 13 în al doilea, în timp ce rusoaica a încheiat partida cu doar șase reușite. Halep a greșit mai mult decât în partida cu Șarapova (de 21 de ori în total), însă cu 7 mingi de break convertite din 9, nu a fost niciun moment în pericol real.

Simona își așteaptă adversara pentru finală din duelul Sorana Cîrstea – Jelena Ostapenko.

FILMUL PAS CU PAS AL CALIFICĂ‚RII SIMONEI HALEP ÎN SEMIFINALELE TURNEULUI DE LA BEIJING

08:50 VICTORIE CLARĂ‚ pentru Simona Halep, 6-2, 6-1 în sferturile de finală de la Beijing. În cele 69 de minute cât a durat acest meci, Simona a fost cu adevărat prea bună pentru o Kasatkina stoarsă de energie, inspirație și încredere. A doua jucătoare a lumii a avut, în schimb, câte un pic din toate și confirmă super-victoria în fața Mariei Șarapova.


08:45 Simona, la un game de victorie, la 6-2, 5-1. Kasatkina ratează două mingi de break pe serviciul doi al Simonei, fiind, o dată în plus generoasă cu erorile. A încercat returul decisiv în lung de linie pe a doua, dar mingea ei a trecut cu mult de linie.


08:39 Dublu break pentru Simona, în setul doi – 4-1. Kasatkina a încercat de toate – rever din săritură, scurtă, dar Simona are constant răspuns. Și o doză în plus de luciditate și inspirație. Chiar și nivelul de mobilizare în cazul Kasatkinei pare la cote scăzute.


08:35 Reverul Simonei iese la rampă în primele două puncte, în timp ce numprul doi mondial pătrunde apăsat în interiorul terenului, pentru lovitura decisivă. Două erori ale Kasatkinei – în criză de idei – pun capăt unui game alb de serviciu pentru Simona. 3-1 în setul doi.


08:30 Break Simona Halep și se schimbă terenurile la 2-1. Simona și-a câștigat primă tură pe serviciu în acest set doi. Apoi Kasatkina deschide jocul pe serviciul ei cu o scurtă superbă, are șansă la o minge trimisă de Simona fix pe tușa de fund, returnând exact cât să o bulverseze pe româncă și să o facă să greșească. halep se concentrează, lovește decisiv din alergare, apoi domină schimbul patru și, la un lung de linie prea ambițios și prea larg al Dariei, are minge de break. Kasatkina mai ratează o dată, după returul Simonei, iar românca are break în start de set doi.


08:20 Kasatkina a fost la vestiare și a revenit exact cu energia necesară pentru a câștiga, în premieră, pe propriul serviciu. Are avantaj pe tabelă, 1-0, însă și aici Simona a avut minge de break. 

Între timp, să revedem finalul primului set și reacția reprezentanților WTA.


08:13 Simona Halep câștigă setul pe serviciu, 6-2. A doua jucătoare a lumii pune punct manșei după 35 de minute, cu cel mai lung game al meciului, la a treia minge de set. A urcat frecvența primului serviciu până la 48% și a câștigat 65% din puncte pe returul serviciului unu al Kasatkinei.

Relevant este faptul că Daria Kasatkina a lovit câștigător doar de două ori în acest prim set și a greșit neforțat de 21 de ori. Cifrele Simonei – 6 winners, 13 unforced errors.


08:09 Simona răspunde cu break la zero după ce și-a pierdut serviciul de la 40-0! 5-2 pentru Simona, care va servi pentru a câștiga primul set.


08:04 Break smuls de Kasatkina, cu cinci puncte consecutive! Simona ratează trei mingi la rând de 5-1, de la 40-0: ratează un passing, și o intervenție la fileu, iar la egalitate vine prima ei dublă greșeală. kasatkina are avantaj, Simona preferă să joace cu prima minge, așa că trimite la siguranță și este pedepsită, cu un retur pe care îl trimite înapoi din zona de rever, în lung de linie, doar până în fileu.


08:00 Roata s-a întors. Kasatkina este cea care, în această vineri, nu reușește să câștige pe propriul serviciu. La Wuhan, Simona nu a făcut decât abia în setul doi. Deocamdată, în acest game care îi aduce Simonei al treilea break – Daria a încercat să atace mai ferm, cu avansare la fileu. I-a ieșit într-o primă fază, dar Halep a luat al doilea game pe retur la 30.


07:55 Simona întrerupe seria break-urilor, deși frecvența primului serviciu este extrem de mică – doar 36%, în timp ce Kasatkina este în jurul cotei 60%. Iar ACEL rever în lung de linie, din final de game, nu are cum să nu impresioneze.


07:51 Încă un break în contul Simonei – al treilea din trei game-uri jucate în acest start de meci. Kasatkina începe jocul cu dublă greșeală, îi oferă Simonei minge de break cu o a doua, iar românca rezistă bine la succesiunea de minge tăiată / minge lobată propusă de rusoaică și continuă seria break-urilor.


07:49 REBREAK Kasatkina. Rusooaica îi lasă inițiativa în raliu Simonei, iar dreapta româncei eșuează în fileu. Kasatkina are astfel minge de rebreak – returnează agresiv, iar Simona, din nou, nu poate trece mingea peste fileu. 1-1


07:44 Break Simona! Start perfect de partidă pentru Halep. Primul game începe ezitant, dar a doua jucătoare a lumii stă mai bine în schimburile prelungite de mingi. Valorifică a doua minge de break, trimițând exact în picioarele Kasatkinei. 1-0


07:35 Bună dimineața! Simona Halep joacă, din nou, dis de dimineață. Daria Kasatkina servește prima în acest meci. Organizatorii au ales-o pe rusoaică pentru a prezenta partida în postarea de început.


Simona Halep revine pe teren după super-succesul în fața Mariei Șarapova – prima a carierei, după o serie de șapte înfrângeri. A doua jucătoare a lumii a avut o zi de pauză pentru a ‘digera’ victoria, a se liniști și a reduce starea de euforie până la normalul de concentrare necesară zi de zi în circuitul feminin.

Românca are în față o ‘a doua șansă’ în circuitul asiatic de toamnă în fața puștoaicei Daria Kasatkina, una dintre adolescentele de perspectivă din club „20 de ani”.

„Am jucat împotriva ei săptămâna trecută și am pierdut. Deci ar putea fi o revanșă, dar nu se știe niciodată. Este o adversară foarte dificilă – lovește puțin diferit. Luptă până la sfârșit pentru fiecare punct. Trebuie să văd ce nu am făcut bine la Wuhan și să încerc să am un joc mai bun”, 
Simona Halep

Kasatkina i-a administrat Simonei un duș rece exact cu o zi înainte de a împlini 26 de ani. Parte din cauza unei absențe de o lună din circuit, parte din cauza aplombului cu care rusoaica a întâmpinat-o pe teren – aplomb transpus în atacuri iuți, dar și foarte precise, care au străpuns garda Simonei și nu i-au oferit atât de necesarele game-uri de readaptare, Halep s-a cufundat în frustrare, o tonă de erori și o fragilitate greu de acceptat pe serviciu, reușind să își apere o singură dată lansarea.

Scenariul este însă, la o săptămână distanță, cum nu se poate mai diferit. Simona și-a găsit ritmul și jocul compact – mărturie stând cele doar ȘASE erori neforțate din partida cu Șarapova. Simona nu a mai risipit puncte, iar un prim succes în fața ‘Mashei’, fără a necesita un consum uriaș din punct de vedere fizic – prin prisma vreunui maraton de peste 200 de minute – ar trebui să funcționeze exact ca o injecție cu încredere, acel tip de doping mental după care tânjesc toți sportivii, în orice sport sau disciplină sportivă.

La 20 de ani, Kasatkina explorează teritorii noi. Pășește apăsat și îndrăzneț, dar consistența încă îi lipsește. La Wuhan, Daria a obținut prima victorie a carierei în fața unei sportive de Top 10 – 6-2, 6-1 cu Simona – apoi a pierdut în 90 de minute în fața conaționalei Ekaterina Makarova (dublu 4-6). În turul precedent, Kasatkina a făcut deja o ‘victimă’ importantă, eliminând-o pe Agnieszka Radwanska (11 WTA), consumând resurse importante fizice și psihice în duelul de două ore și 35 de minute încheiat cu 4-6, 7-5, 6-2 pe tabelă.

„Am avut o seară și un meci excelent cu Radwanska. Sunt fericită că am câștigat. Sunt încântată de faptul că voi juca din nou împotriva Simonei. Suntem deja în sferturile de finală, așa că trebuie să dau tot ce e mai bun pentru a o învinge”,
Daria Kastkina

2-1 este scorul întâlnirilor directe, în favoarea Simonei Halep. Românca are nevoie de încă două victorii la Beijing pentru a o depăși în clasamentul WTA pe Garbine Muguruza, iar numărul unu mondial este asigurat cu trofeu sau cu o finală jucată de Simona și în care nu apare și Elina Svitolina.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată Simonei Halep?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Devin proprietari și pe terenuri. S-a dat lege în România. Decizia a venit joi, 27 iunie
Devin proprietari și pe terenuri. S-a dat lege în România. Decizia a venit joi, 27 iunie
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×