Sorana Cîrstea s-a oprit în sferturile de finală ale turneului de la Beijing, după ce a fost învinsă cu 6-4, 6-4 de Jelena Ostapenko. Semifinala sută la sută românească nu va avea loc, în schimb, Simona Halep are șansa unui nou-meci revanșă la China Open. De această dată în fața jucătoarei letone, cea care i-a „suflat” titlul de Grand Slam de la Roland Garros și a împiedicat-o să urce pe locul 1 mondial.
Sorana Cîrstea a prins trei săptămâni bune pe pământ asiatic, dar la partida cu Jelena Ostapenko nu a prins cea mai bună zi. Serviciul nu i-a funcționat, returul a fost de cele mai multe ori scurt, iar adversara a taxat-o cu loviturile ei necruțătoare de forehand, trimise în colțurile terenului. Letona a atacat foarte rapid mingea, a jucat în forță și a scurtat mereu schimburile de mingi. În fiecare set, diferența a fost făcută de câte un break, într-o partidă în care ambele jucătoare au avut un prim serviciu de sub 60% și nu au câștigat mai mult de 50% din punctele jucate cu al doilea serviciu.
Sorana Cîrstea și-a ridicat nivelul de joc spre finalul partidei, dar a fost prea târziu, Ostapenko s-a impus cu 6-4, 6-4. Jucătoarea din România revine însă cu o victorie ersonală din turneul asiatic, în condițiile în care de luni se va regăsi din nou în Top 40 mondial, după o lungă perioadă de absență.
EVOLUȚIA SCORULUI ÎN „SFERTUL” SORANA CÎRSTEA – JELENA OSTAPENKO
11:57 Jelena Ostapenko se califică în semifinale după un game la zero pe propriul serviciu. Jucătoarea letonă a învins-o pe Sorna Cîrstea cu același scor cu care s-a impus și la US Open în turul 2, adică 6-4, 6-4. Meciul a durat o oră și 24 de minute. Urmează o altă confruntare româno-letonă, Simona Halep vs Jelena Ostapenko, pentru un loc în finala turneului din categoria Premier Mandatory.
Jelena Ostapenko🇱🇻 derrota 6-4/6-4 a Sorana Cirstea🇷🇴 y alcanza Semif inales en el #ChinaOpen; Simona Halep🇷🇴 será su siguiente obstáculo. pic.twitter.com/Vp14Bt5lVU — Enrique Cavazos (@kke26) October 6, 2017
Jelena Ostapenko🇱🇻 derrota 6-4/6-4 a Sorana Cirstea🇷🇴 y alcanza Semif
inales en el #ChinaOpen; Simona Halep🇷🇴 será su siguiente obstáculo. pic.twitter.com/Vp14Bt5lVU
— Enrique Cavazos (@kke26) October 6, 2017
11:50 Calitatea jocului a crescut foarte mult în ultimele minute de joc, iar acest lucru i se datorează și Soranei. Ostapenko a realizat însă câteva lovituri uluitoare, care s-au dus în colțurile terenului și s-a apropiat astfel la un game distanță de semifinale, 3-5
11:41 Ostapenko trece din nou la conducere după câteva momente favorabile ale Soranei. Românca a avut 40-0 pe propriul serviciu, dar letona și-a ridicat brusc nivelul de joc, a făcut cinci puncte la rând și a realizat din nou break-ul, scor 3-4.
11:37 Intervenția lui Adrian Cruciat a dat roade. După sfaturile primite de la antrenor, Sorana Cîrstea a revenit ceva mai apăsat pe teren, schimburile de mingi au început să se prelungească, iar break-ul cedat mai devreme a fost recuperat: 3-3. Românca este din nou în joc!
11:26 Sorana pare ieșită din ritm, nu-i merge nici returul, iar Ostapenko se desprinde la 3-1, în ciuda faptului că a ajuns la șapte duble greșeli pe propriul serviciu.
11:20 Ostapenko este cea care rupe echilibrul și în setul doi cu un break în game-ul trei. Dacă pe propriul serviciu letona nu excelează, în schimb, la retur este mai mereu în ofensivă și adună puncte câștigătoare. Sorana nu simte mingea foarte bine și are o evoluție inconstantă.
11:08 Ostapenko conduce cu 1-0 la seturi, după un game 10 destul de convingător. Letona a atacat fiecare minge și a câștigat cu 6-4 după 36 de minute de joc. Ambele jucătoare au făcut câte 13 greșeli neforțate în primul set, dar letona a adunat șase puncte în plus.
It was a tough scrap towards the end of that first set, but Jelena Ostapenko takes the opener 6-4 v Cirstea. #ChinaOpen pic.twitter.com/kF4krUCN8J — China Open (@ChinaOpen) October 6, 2017
It was a tough scrap towards the end of that first set, but Jelena Ostapenko takes the opener 6-4 v Cirstea. #ChinaOpen pic.twitter.com/kF4krUCN8J
— China Open (@ChinaOpen) October 6, 2017
11:05 Sorana câștigă primul game pe propriul serviciu, după mai bine de 30 de minute de joc, scor 4-5
11:03 Break-ul nr. 7! Nici Jelena Ostapenko nu excelează la serviciu – doar 31% la prima servă – , iar Sorana încă rezistă în primul set: 3-5
10:58 Sarabandă de break-uri! Jelena Ostepenko nu poate fi „mișcată” deocamdată de serviciul Soranei și ajunge deja la al 4-lea break în acest prim set, cu multe greșeli neforțate de ambele părți. S-au înregistrat deja 6 break-uri în 7 game-uri.
10:55 Sorana nu se predă în acest prim set! A reușit să recupereze un break și speră într-o revenire la fel ca în setul doi cu Karolina Pliskova, în optimi. Are nevoie însă și de un serviciu mai bun.
10:48 Ostapenko întrerupe seria break-urilor, după ce a reușit să pună mai des primul serviciu în terenul Soranei. Letona realizează apoi rapid al treilea break consecutiv și se distanțează la 4-1
Ostapenko is racing away with this opening set. A second break and she’s up 4-1 v Cirstea. #ChinaOpen pic.twitter.com/Rbi34p6hU8 — China Open (@ChinaOpen) October 6, 2017
Ostapenko is racing away with this opening set. A second break and she’s up 4-1 v Cirstea. #ChinaOpen pic.twitter.com/Rbi34p6hU8
10:44 Trei break-uri în debutul partidei dintre Sorana Cîrstea și Jelena Ostapenko. Jucătoarea letonă a preluat din nou conducerea cu câteva lovituri câștigătoare: 1-2
10:40 În mai puțin de 5 minute, Sorana a reușit rebreak-ul. Românca a speculat la maximum serviciul deficitar al adversarei. Ostapenko a jucat doar o servă cu primul serviciu și a făcut două duble greșeli.
10:36 Sorana Cîrstea a început partida la serviciu, însă Jelena Ostapenko este cea care a dictat primele schimburi, iar cu câteva lovituri în forță la retur a reușit break-ul: 0-1
10:15 Partida Grigor Dimitrov – Robert Bautisa Agut s-a încheiat cu victoria bulgarului, 2-1 la seturi, astfel că Sorana Cîrstea și Jelena Ostapenko sunt în bloc-starturi pentru a ataca semifinalele turneului de la Beijing.
Intriguing match starting now on Lotus Court as Sorana Cirstea takes on Jelena Ostapenko. #ChinaOpen pic.twitter.com/61K8hYJj7Z — China Open (@ChinaOpen) October 6, 2017
Intriguing match starting now on Lotus Court as Sorana Cirstea takes on Jelena Ostapenko. #ChinaOpen pic.twitter.com/61K8hYJj7Z
09:30 Startul partidei se amână cu cel puțin 45 de minute. Sorana Cîrstea și Jelena Ostapenko vor intra în teren după terminarea partidei dintre Grigor Dimitrov și Robert Bautisa Agut, care au intrat într-un set decisiv în sferturile de finală ale turneului masculin.
09:00 În cazul în care Sorana Cîrstea va ajunge în semifinalele turneului China Open, atunci tenisul românesc va înregistra o nouă premieră în WTA. Adică prima semifinală sută la sută românească într-un turneu din categoria Premier Mandatory. Simona Halep o așteaptă deja pe Sorana în penultimul act.
Fără doar și poate, Sorana traversează una din cele mai bune perioade din ultima vreme, evoluțiile din meciurile cu Christina McHale și Karolina Pliskova amintind de anii în care românca „bătea” la porțile Top 20 WTA. Deocamdată, în urma parcursului de la Wuhan, dar mai ales de la Beijing, Cîrstea și-a asigurat revenirea în Top 40, iar ascensiunea poate fi și mai spectaculoasă cu fiecare reușită care ar putea veni pe acest final de săptămână.
La o scurtă privire a parcursului din 2017, putem spune că Sorana se află la un meci distanță de rezutatul sezonului. Ea a mai ajuns într-o semifinală la Nurnberg, însă acel turneu nu poate fi comparat cu Beijing, din toate punctele de vedere. Rezultate de vârf până acum le putem considera un sfert de finală la Madrid – tot din categoria Premier Mandatory – și un tur 4 la Australian Open.
În fața Soranei va sta o altă jucătoare care se află într-o formă de invidiat. Jelena Ostapenko vine după un titlu la Seul și o semifinală la Wuhan, rezultate cu care și-a asigurat deja prezența în premieră la Turneul Campioanelor. În 2017, jucătoarea din Letonia a câștigat toate cele trei jocuri disputate cu reprezentantele României: cu Ana Bogdan în turul 1 la Charleston, cu Simona Halep în finală la Roland Garros și cu … Sorana Cîrstea în turul 2 la US Open.
Sorana Cîrstea și Jelena Ostepenko sunt și foarte bune prietene în circuitul WTA. Cele două au și făcut echipă la dublu, atât la Seul, cât și aici, la Beijing.
„Cred că suntem prietene bune acum. Este o fată drăguță și o jucătoare foarte bună. Are un joc similar cu al meu, un tenis agresiv. Am avut niște schimburi de mingi intense la New York, sper să avem un meci bun și mâine”, Jelena Ostapenko, înainte de partida cu Sorana Cîrstea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER