De ce ne-a fost frică n-am scăpat: Halep a pierdut în optimi la Roland Garros, scor 6-7, 3-6 cu Stosur! Simona, afectată de întreruperile cauzate de ploaie

De ce ne-a fost frică n-am scăpat: Halep a pierdut în optimi la Roland Garros, scor 6-7, 3-6 cu Stosur! Simona, afectată de întreruperile cauzate de ploaie
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep (România, 6 WTA) a fost învinsă de Samantha Stosur (Australia, 24 WTA) în optimile de la Roland Garros, într-un meci care trebuia să aibă loc duminică, dar care a fost amânat pentru marți din cauza ploii, scor 6-7(0), 3-6.

Rezultat dezamăgitor pentru Simona Halep: 6-7, 3-6 cu Samantha Stosur, în optimile de finală!!! A 6-a favorită a turneului pierde în minimum de seturi un meci în care a condus, totuși, cu 5-3! Ploaia a schimbat însă toate datele problemei, Simona deconcentrându-se în fața numărului 24 WTA după două zile de așteptare!

Partida s-a întrerupt duminică seară într-un moment favorabil pentru Halep, la 5-3, pentru ca jocul româncei să fie dezastruos marți, la reluare. Eleva lui Darren Cahill s-a deconectat de la miza meciului, nefiind avantajată de noile condiții, cu mingi grele și zgură umedă. Stosur a preluat inițiativa, încă din primele game-uri, și a împins setul într-un tie-break în care a defilat, câștigat la 0.

Setul secund a continuat în aceeași notă, iar Stosur, cea care pierduse ultimele patru meciuri directe cu Halep, a făcut break-ul din primul game. Meciul s-a mai întrerupt o dată la 3-2, dar Simona nu s-a putut aduna la vestiare. Deși Darren Cahill o cunoștea la perfecție pe Samantha, nu s-a schimbat nimic la nivel tactic, constănțeanca la fel de pasivă nereușind să-și ia break-ul înapoi. Scor final 6-7(0), 3-6, iar România rămână fără reprezentantă în proba de simplu de la Roland Garros!


UPDATE 16:53 Simona e la un pas de eliminare: Halep – Stosur 6-7, 3-5! Românca e prea defensivă și australianca își face fără emoții serviciul, la 15.


UPDATE 16:50 Halep – Stosur 6-7, 3-4!!! Game uriaș făcut de Simona, care luptă și salvează patru mingi de dublu break ale adversarei! Halep își face serviciul, strânge pumnul și ne dă un semnal că nu e totul pierdut.


UPDATE 16:40 Se pare că ploaia nu a ajutat-o nici de această dată pe Halep, care nu poate face break-ul! Stosur se desprinde la 4-2 în setul doi, după un pasing pe care Simona l-a avut în mână!


UPDATE 16:30 În câteva minute începe și meciul Simonei! Jucătoarele se încălzesc, Samantha urmând să vină la serviciu în scurt timp!


UPDATE 16:25 Halep și Stosur se lasă așteptate pe Terenul 1. Chiar dacă plouă mărunt, meciurile se vor juca în ciuda acestor condiții dificile. Djokovic a ieșit cu umbrela pe teren, apoi a început încălzirea cu spaniolul Bautista.


UPDATE 16:05 Ne pregătim pentru reînceperea acțiunii! Nu mai plouă atât de tare și Terenul 1 este gata să le primească din nou pe Simona Halep și Samantha Stosur! Angajații turneului aranjează zgura și șterg liniile de terenului, astfel că meciul ar trebui să înceapă în 15 minute, de la scorul de 7-6 și 3-2 pentru australiancă.


UPDATE 15:00 Primim un anunț important de la organizatori: niciun meci nu se va putea relua înainte de ora 16:00 (ora României)! Pe Terenul 1, spectatorii așteaptă ghemuiți sub umbrele ca norii să se risipească. În aceste momente sunt extrem de importante sfaturile pe care Darren Cahill i le oferă Simonei Halep la vestiare. Să nu uităm că australianul, un bun motivator, o cunoaște bine pe Sam Stosur, compatrioata sa!


UPDATE 13:50 Meciul se suspendă încă o dată, la scorul de 7-6, 3-2 cu break pentru Samantha Stosur! Ploaia a revenit la Paris și ar fi bine ca întreruperea să o ajute de această dată pe Simona Halep. S-a întâmplat invers după amânarea meciului început duminică seară, Stosur revenind incredibil marți, de la 3-5 în prima manșă.

Australianca se simte mult mai bine în noile condiții de joc, pe o zgură grea, iar Simona se află la numai trei game-uri de eliminarea din turneu! Iată ce s-a întâmplat și pe celelalte arene, unde favoriții Radwanska și Djokovic au pierdut set după amânările cauzate de ploaie: premiul I merge la Radwanska, cea care a cedat setul doi cu Pironkova, de la 3-0, scor 3-6!


UPDATE 13:45 Stosur continuă să conducă ostilitățile pe Terenul 1, scor 7-6, 3-1! Nu puteam avea parte de un scenariu mai prost!


UPDATE 13:40 Situație neverosimilă: Halep – Stosur 6-7, 0-2!!! Samantha face break-ul și în setul doi, știind să speculeze la maximum mingile îngreunate de zgura umedă. Simona trebui să găsească urgent un plan prin care să schimbe cursul jocului!


UPDATE 13:28 SET Samantha Stosur, 7-6(0)! De necrezut: Simona nu face niciun punct într-un tie-break de coșmar!!! Halep nu mai este deloc concentrată, ploaia afectându-i mentalul, dar și fizicul. Sportiva noastră nu se simte în largul ei, zgura fiind acum mult mai dură, iar mingea mai grea.


UPDATE 13:25 Halep – Stosur 5-6! Simona nu-și găsește ritmul și Samantha își trece în cont încă un game. Astfel, românca servește pentru a rămâne într-un set în care a condus cu 5-3 înainte de venirea ploii.


UPDATE 13:20 Halep – Stosur 5-5! Australianca egalează prin două game-uri rapide, în care Simona a greșit prea ușor. E clar că jucătoarea noastră și-a pierdut concentrarea după două zile de așteptare, dar sperăm că se va reconecta la miza meciului.


UPDATE 13:15 Ni s-a îndeplinit dorința și a început meciul, deși plouă în continuare mărunt. Stosur intră pe teren concentrată și rămâne în set, făcându-și serviciul la 0, scor 5-4!


UPDATE 13:00 În sfârșit, avem o veste bună de la Paris: nu mai plouă și pe Terenul 1 se fac ultimele pregătirit pentru meciul Simonei! Dacă vremea nu ne mai face vreo surpriză, partida Halep – Stosur ar trebui să se reia în 15-20 de minute.


UPDATE 12:00 Nu se pot relua meciurile la Roland Garros! Ploaia a revenit, iar prelatele au fost trase din nou pe toate arenele. Se anunță precipitații în marea parte a zilei, astfel că asistăm la o situație extrem de dificilă pentru oamenii implicați în Grand Slamul disputat pe zgură.


UPDATE 11:35 Detalii de ultimă oră din complexul de la Roland Garros! Aflăm că sunt șanse ca partida Halep – Stosur să se reia la ora 12:00, organziatorii îndepărtând prelatele de pe terenuri. Ploaia s-a oprit pentru moment, conform unui anunț făcut pe pagina de Twitter a turneului.


UPDATE 11:15 Salutare, din nou, prieteni ai tenisuluI! La fel ca Simona Halep și Darren Cahill, facem și noi dansul „antiploaie”, în speranță că vom vedea tenis astăzi. Nu știu ce preferințe aveți în materie de muzică, însă știu ce ascultă Simona Halep în acest moment. Înaintea meciurilor importante, Halep se relaxează cu piesele fanului ei Marcel Pavel. Din superstiție, jucătoarea noastră nu îl ascultă pe Smiley în timpul turneelor, pentru a nu i se face dor de „Acasă”. Eu sunt Alex Tăcină și vă voi ține la curent cu toate evenimentele de la Roland Garros.


UPDATE 17:00 Organizatorii au publicat programul zilei de marți de la Roland Garros. Meciul Halep – Stosur va începe de la ora 12:00, pe Terenul 1, cel pe care a fost mutat duminică seară.


UPDATE 15:00 Anunț surprinzător al organizatorilor: meciul Halep – Stosur nu se va încheia nici luni, din cauză că plouă toată ziua la Paris! Toate meciurile au fost mutate marți, iar hotărârea francezilor este una neobișnuit de rapidă, având în vedere că în „Hexagon” este abia ora 14:00. Sportiva noastră o conduce pe Stosur cu scorul de 5-3, într-o partidă începută duminică seară. Asistăm astfel la o situație neplăcută, duelul din „optimi” fiind decalat practic într-o zi în care trebuiau să se dispute sferturile de finală. Meciul dintre Simona și Samantha ar trebui să continue marți, de la ora 12:00, pe același Teren 1.


UPDATE 14:30 Mesajele de nemulțumire venite din partea românilor nu se opresc! Cititorul Benzema a remarcat un aspect interesant: „Bătaie de joc! În toate celelalte trei tururi, Simona a fost programată în deschidere, de la ora 12:00, iar în optimi, când era anunțată ploaia, au programat meciul la finalul zilei. E clar o decizie bizară, luată pentru a avantaja adversara Simonei și pentru a-i fragmenta meciul”. Se pare că nu mai plouă atât de tare, ținând cont că s-a strâns multă lume pe Terenul 1. Umbrelele rămân însă deschise…


UPDATE 13:45 Jurnaliștii turneului le invită pe Simona Halep și Samantha Stosur la dansul „antiploaie”, alături de Darren Cahill: „Suntem bucuroși că vrei să ne ajuți să scăpăm de ploaie. S-ar putea să avem nevoie de voi. Dans antiploaie în grup, alături de Simona și Samantha”? Discuția a pornit de la un mesaj postat de antrenorul Simonei pe Twitter, prin care acesta își exprima îngrijorarea față de vremea proastă de la Paris. Din spusele lui Darren, s-ar părea că dansul virtual a funcționat parțial, iar ploaia s-a mai domolit.


UPDATE 12:30 Suporterii Simonei continuă tirada la adresa organizatorilor! Hanna Marcus ne spune în secțiunea de comentarii: „Mizerie mare! Adică ieri s-au disputat 50 de meciuri la băieți, la fete, la tot ce vrei, și când se apropia ploaia au intrat, târziu, și Simona, și Aga”. Totodată, Alin Radosav adaugă pe Facebook: „Se fac și francezii de râs ca și noi, la un turneu de GS este absurd să nu ai cel puțin 2 arene care să se poată acoperi! Chiar nu înțeleg cum Federația Internațională de Tenis nu a luat măsuri și a dat licență turneului RG. Cu astfel de întreruperi poți foarte ușor să dezavantajezi sportivii aflați în competiție și să creezi altora avantaje. Pe viitor, competițiile de acest nivel trebuiesc organizate doar în țările care sunt capabile să asigure condiții optime de desfășurare a spectacolului sportiv”!


UPDATE 12:00 Halep și Stosur mai au de așteptat până la revenirea pe teren. Plouă serios, iar prognoza nu este una îmbucurătoare. Astfel, ora meciului rămâne sub semnul întrebării, acesta reluându-se odată ce ploaia se va opri.


UPDATE 11:45 Parizienii iau micul dejun lângă arenele de la Roland Garros și observăm un detaliu deprimant prin geamul cafenelei. Plouă și astăzi, astfel că e foarte probabil ca meciul Simonei să nu înceapă la ora stabilită. Voi încerca să-i trimit un mail lui „Busu”, pentru a afla ultimele vești în legătură cu vremea din Paris, apoi revin cu noi precizări.


UPDATE 11:30 Fanii Simonei vorbesc despre o conspirație a organizatorilor împotriva jucătoarei noastre. Alin Radosav a postat un mesaj pe Facebook, prin care îi desființează pe francezi: „Foarte proastă organizare, dacă tot au mutat meciul la ce nu le-au lăsat să joace mai repede? Simona clar a fost dezavantajata, a fugarit-o pe aia că mai avea un pic și leșina! Sper să nu aibă ghinion ca și japonezul! Au făcut *** ăștia de francezi în așa fel încât sa fie avantajat Caschetă ăsta al lor (n.r. Gasquet l-a învins pe Nishikori după o întrerupere cauzată de ploaie)! Trebuiau să bage prima dată meciul fetelor, dar vă dați seama că ei știu exact când plouă”! Eu sunt Alex Tăcină și îl contrazic pe Alin, prezicând o victorie în două seturi a Simonei Halep, în ciuda suspendarii meciului. Voi ce ziceți?


UPDATE 09:30 Bună dimineața, prieteni ai tenisului! Partida Halep – Stosur se reia de la 12:00, pe același Teren 1, de la scorul de 5-3 pentru Simona. Tot astăzi se va încheia și meciul în care se decide posibila adversară din sferturi a româncei, Agnieszka Radwanska – Tsvetana Pironkova, suspendat la scorul de 6-2, 3-0 pentru poloneza favorită 2. Vedem programul zile pe cele mai importante arene de la Roland Garros.


22:11 Atât pentru astăzi! Meciul dintre Simona Halep și Sam Stosur se va relua mâine, de la scorul de 5-3. Rămâne ca organizatorii să anunțe ora la care va începe.


21:36 Simona ajunge la 5-3, după un nou game foaret bun, dar ploaia face din nou necazuri. Cele două jucătoare merg la vestiare și se vor întoarce în momentul în care ploaia se va opri. Să vedem dacă astăzi sau mâine.


21:30 BREAK HALEP! Stosur scade puțin din viteza primului serviciu, Simona returnează foarte bine, apoi nu are probleme în a închide punctele, fuge la 0-40 și obține primul break al meciului, în atât de invocatul game 7. 4-3 pentru Halep, care urmează la serviciu.


21:24 21:21 E clar! Simona va avea parte de un meci greu, foarte greu. Stosur izbește mingea cu forehand-ul, iar calitățile deprinse în anii mulți pe care i-a petrecut în jocul de dublu o fac aproape de netrecut la fileu. Halep s-a așezat pe linia de fund și încearcă să preia controlul în schimburi, dar dreapta australiencei nu-i permite.

3-3, după un game pe care Simona îl complică, dar îl rezolvă în cele din urmă. Sperăm ca surpriza să nu apară azi, așa cum se gândește contul de twitter al Roland Garros 


21:16 Un lucru e sigur, Stosur câștigă mai multe game-uri decât la Madrid, unde Simona a învins-o clar, scor 6-2, 6-0. 3-2 în primul set pentru Stosur, care și-a depășit deja performanța din capitala Spaniei. Simona a avut o minge de break, într-un game lung, dar australianca s-a repliat rapid, a servit bine, a intrat în teren și a salvat game-ul.


21:03 Trec primele game-uri, Stosur conduce cu 2-1 și putem trage primele concluzii. Australianca a declarat înaintea meciului cu Misako Doi, din primul tur, că nu-și poate folosi backhand-ul la capacitate maximă din cauza unei accidentări, dar acest lucru nu prea se vede. Simona joacă mult spre reverul adversarei, încearcă să stea departe de forehand, iar problemele apar în momentele în care australianca lovește cu dreapta și apucă să vină în față.

În cazul în care iubiți (și) fotbalul, vă invit să citiți despre meciul României cu Ucraina. Tocmai am marcat un gol superb 🙂


20:51 Simona și Sam au intrat pe teren, au făcut și încălzirea, în câteva secunde vor începe și meciul, cu australianca la serviciu.


20:42 Meciul dintre Gasquet și Nishikori se prelungește, niponul câștigând setul al treilea, astfel că organizatorii au mutat meciul Simonei pe Terenul 1. Halep și Stosur sunt așteptate pe teren în câteva minute!


20:04 Schimbare de ștafetă. Sunt Cristian Voicu și îl voi înlocui pe maestrul Alex Tăcină, expertul ProSport în tenisul de înaltă clasă. Gasquet e pe cale să producă o mare surpriză și să ajungă în premieră în carieră printre ultimii opt de la Roland Garros. Francezul are două seturi în față, 6-4, 6-2 cu Nishikori. Niponul are 2-1 în setul al treilea, dar îi transmitem să nu facă ravagii, pentru că am vrea s-o vedem pe Simona! 🙂


19:00 Încep meciurile suspendate din cauza ploii! Nishikori și Gasquet își fac apariția pe Philippe Chatrier, reluând de la 4-2 o partidă care precede duelul dintre Halep și Stosur. Rămâne de văzut dacă va mai fi timp și pentru meciul Simonei, ținând cont că sunt anunțate și alte reprize de ploaie, iar meciul băieților se poate întinde. Bineînțeles că există și posibilitatea ca organizatorii să mute partida pe un teren secundar, în funcție de evoluția evenimentelor.


18:00 A început ploaia la Paris și toate meciurile sunt suspendate! Organizatorii au precizat că nicio partidă nu se va putea relua înainte de 18:45. Ținând cont că meteorologii anunță precipitații și în orele următoare, ne punem întrebarea dacă meciul Halep – Stosur va mai avea loc azi. Simona ar trebui să intre pe arena Philippe Chatrier, acolo unde duelul dintre Nishikori și Gasquet a fost întrerupt la scorul de 4-2 pentru japonez. La Paris nu există acoperiș retractabil și nici nocturnă, astfel că se poate juca tenis până în jurul orelor 22:30 (ora României), atunci când se lasă întunericul.


16:16 Begu e eliminată de Rogers în optimile de finală, scor 3-6, 4-6, după o oră și 21 de minute de joc! Numărul 28 mondial ratează o șansă imensă și pierde contra jucătoarei de pe locul 108 WTA. Irina rămâne astfel fără sfert de finală în turneele de Grand Slam și pleacă acasă cu gândul că a reușit un parcurs frumos, încheiat însă prea abrupt.

Rogers, care nu mai atinsese nici ea faza sferturilor în turneele de Grand Slam, a izbucnit în lacrimi la final. Nici americancei nu i-a venit să creadă că s-a impus în minimum de seturi în fața româncei care impresionase în primele trei tururi. Begu a fost însă de nerecunoscut duminică, greșind incredibil de mult. Irina nu a găsit tactica potrivită, a fost prea moale, iar Shelby a putut să își impună jocul de atac.

Begu lăsa impresia că poate oferi o răsturnare spectaculoasă de scor atunci când a egalat de la 2-4 în setul doi, dar românca nu a putut intra în zona de confort. Următoarele două game-uri au fost adjudecate de Rogers, astfel că irina pleacă acasă cu un cec de 173.000 de euro și 240 de puncte WTA, dar cu regretul că visul i-a fost năruit de o jucătoare din afara Top 100 WTA.


 16:10 Ce tensiune! Begu nu mai pune probleme la retur și Rogers se duce la 6-3, 5-4! Irina servește pentru a supraviețui în turneul de la Roland Garros!


16:05 Irina reintră în meci: 3-6, 4-4!!! Begu revine excelent și rupe serie de patru game-uri a adversarei. Sperăm la o nouă revenire de senzație, însă Irina trebuie să mențină ritmul, să o deplaseze cât mai mult pe americancă!


UPDATE 16:00 Incredibil: Begu – Rogers 3-6, 2-4! Jocul Irinei e în continuare la pământ, iar Shelby face 4 game-uri la rând! Acum, românca are nevoie ca de aer de un rebreak.


UPDATE 15:55 Begu – Rogers 3-6, 2-3! Sportiva noastră se grăbește și îi permite adversarei să întoarcă scorul. Rogers îi ia serviciul Irinei pentru a treia oară azi, după ce Begu geșește cu arma preferată: rever în fileu! Americanca face 10-6 la loviturile direct câștigătoare și trece în avantaj pe tabelă.


UPDATE 15:40 Begu – Rogers 3-6, 2-0! Irina se mobilizează și începe în forță setul secund, cu un break și cu un game de serviciu impresionant. Vedem statistica primului set, pe care Begu trebuie să-l dea uitării cât mai repede. Nici măcar o minge de break nu și-a creat românca, în timp ce Rogers a convertit două mingi de break din tot atâtea șanse.


UPDATE 15:30 Begu pierde primul set, scor 3-6 cu Rogers! Primul act se încheie cum nu se poate mai prost, cu o dublă greșeală a Irinei. Așa că Rogers obține și avantajul începerii setului secund la serviciu. Begu are nevoie să reducă greșelile, așa cum a făcut-o și în meciurile din primele două tururi în care a pierdut primul set, pentru ca apoi să revină de fiecare dată.


UPDATE 15:24 Begu – Rogers 3-5! Irina strânge din nou scorul, dar Shelby joacă impresionant pe propriu serviciu. Americanca lovește puternic și îi creează o stare nervoasă bucureștencei.


UPDATE 15:21 Begu – Rogers 2-4! Românca nu apasă încă pedala de accelerație, trimițând multe mingi în corpul adversarei. Shleby reușește astfel să intre în minge și să câștige punctele.


UPDATE 15:19 Begu – Rogers 2-3! Irina nu are de gând să-și lase adversara din mână în acest set și se apropie, neavând probleme în acest game de serviciu.


UPDATE 15:15 Begu – Rogers 1-3! Americanca valorifică break-ul, după un game controversat. Irina își putea creea o minge de break, însă lovitura ei decisivă a ieșit milimetric în aut. Begu a protestat, încurajată și de Ilie Năstase: „Du-te, Irina, că a fost bună”. Arbitra din scaun nu s-a lăsat înduplecată și Rogers își face serviciul.


UPDATE 15:10 Begu – Rogers 1-2! Primul break al partidei merge în dreptul americancei. Calitatea jocului este modestă până acum, cu multe greșeli neprovocate. Dar așteptăm ca Irina să-și ridice nivelul după câteva game-uri de tatonare.


UPDATE 15:05 Begu – Rogers 1-1! Jucătoarea noastră a avut o șansă bună să facă break-ul, conducând cu 0-30, dar Rogers recuperează cu trei puncte la rând.


UPDATE 15:00 Begu – Rogers 1-0! Irina începe cu dreptul, grație unui serviciu solid. Cu amabilitatea Eurosport, o vedem mai jos pe Shelby, care are ceva kilograme în plus. Din acest motiv, loviturile rapide ale Irinei ar trebui să-i pună mari probleme americancei.


UPDATE 14:55 A început meciul din optimi, cu Begu la serviciu! Sportiva noastră înfruntă pentru a treia oară în turneu o jucătoare din SUA, după ce le-a mai bătut și pe Bethanie Mattek-Sands și Coco Vandeweghe, în primele două tururi.


UPDATE 14:50 Irina și Shelby sunt la încălzire, moment în care Ilie Năstase, expertul Europort, a vorbit despre cele două jucătoare: „Begu a avut un meci extraordinar în turul doi, dar toate meciurile ei au fost lungi. Acum întâlnește o jucătoare care nu se simte bine pe zgură, dar a bătut jucătoare bune aici. Irina a avut câteva probleme la serviciu în meciurile precedente, dar să sperăm că și le va corecta azi”, a spus fostul lider mondial.


UPDATE 14:35 Ne pregătim pentru meciul Irinei, care va începe în 10-15 minute! Spaniolul Albert Ramos a produs surpriza pe Suzanne Lenglen și a trecut de Milos Raonic cu 6-2, 6-4, 6-4! Sperăm că rezultatele bombă nu vor continua pe al doilea teren ca importanță de la Roland Garros, iar Begu se va impune în fața americancei Rogers!


UPDATE 14:00 Florin Mergea e primul român care merge în sferturi la Roland Garros 2016! Mergea și indianul Rohan Bopanna au învins perechea formată din Brian Baker (SUA) și Marcus Daniell (Noua Zeelandă), scor 6-2, 6-7(4), 6-1! Florin și Rohan se vor duela pentru un loc în semifinale cu echipa câștigătoare din meciul Marcelo Melo/Ivan Dodig (Brazilia/Croația) – Chris Guccione/Andre Sa (Australia/Brazilia).


UPDATE 13:45 Garbine Muguruza (4 WTA) o așteaptă pe Irina Begu în sferturile de finală! Jucătoarea din Spania, calificată pentru al treilea an consecutiv în sferturi la Roland Garros, a trecut de Svetlana Kuznețova (Rusia, 15 WTA), după ce a fructificat a cincea minge de meci, scor 6-3, 6-4! Pe terenul Suzanne Lenglen, acolo unde este programat meciul Begu – Rogers, confruntarea dintre Raonic și Ramos a intrat în setul al treilea, canadianul fiind condus cu 6-2, 6-4.


Zi mare pentru tenisul românesc: două reprezentante ale României, Irina Begu (28 WTA) și Simona Halep (6 WTA), luptă duminică pentru calificarea în sferturile de la Roland Garros (Franța). Begu joacă după ora 14:00 contra unei revelații a turneului, Shelby Rogers (SUA, 108 WTA). Astfel, pe arena Suzanne Lenglen, avem parte de un duel între două sportive care au făcut meciuri memorabile la ediția din 2016 a Grand Slamului desfășurat pe zgură.

Begu luptă pentru atingerea primului sfert de finală al carierei în turneele de Grand Slam

Irina a câștigat cel mai lung meci disputat în 2016 în circuitul feminin (6-7, 7-6, 10-8 cu Coco Vandeweghe în turul doi, după 3 ore și 40 de minute), în timp ce Shelby a scos-o în turul precedent pe Petra Kvitova (favorita 10), scor 6-0, 6-7, 6-0. Begu nu a mai jucat contra americancei până acum, iar bucureșteanca se află în fața unei șanse imense: atingerea primului sfert de finală al carierei într-un turneu de Grand Slam. Irina a mai evoluat în optimile unui turneu major și în 2015, la Australian Open, dar a fost învinsă de Eugenie Bouchard, scor 6-1, 5-7, 6-2.

Simona Halep o întâlnește în optimile de finală pe Samantha Stosur (Australia, 24 WTA), într-un meci programat pe arena Philippe Chatrier, după ora 17:30. Va fi o reeditare a semifinalei disputate la Madrid în acest sezon, în care Simona a zdrobit-o pe Samantha cu scorul de 6-2, 6-0.

Halep a câștigat ultimele patru meciuri directe cu Stosur

Cele două se cunosc la perfecție, după 7 partide directe consumate, ultimele 4 fiind adjudecate de româncă: 5-7, 1-6 în primul tur la Roland Garros 2010 (zgură), 0-6, 2-6 în turul doi la Roland Garros 2011 (zgură), 5-7, 4-4 (abandon) în turul doi la Montreal 2012 (hard), 6-4, 4-6, 6-2 în optimi la Cincinnati 2013 (hard), 7-6, 6-2 în finală la Moscova 2013 (hard), 2-6, 6-2, 6-2 în finala Turneului Campioanelor de la Sofia (hard) și 6-2, 6-0 în semifinale la Madrid 2016 (zgură).

Meciurile jucătoarelor noastre vor fi transmise în direct de Eurosport, dar programul de joc poate fi dat peste cap de vremea de la Paris, care se anunță a fi una ploioasă astăzi. Posibilele adversare din sferturi ale Irinei și Simonei se vor decide după partidele: Svetlana Kuznețova (favorită 13) – Garbine Muguruza (favorită 4), programat de la 12:00, respectiv Agnieszka Radwanska (favorită 2) – Tsvetana Pironkova (102 WTA), după ora 17:30.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, declarație năucitoare despre Călin Georgescu: 'Mă întreb dacă e om, pare un…'
Elena Lasconi, declarație năucitoare despre Călin Georgescu: 'Mă întreb dacă e om, pare un…'
Florin Prunea a spus ce l-a impresionat la catafalcul lui Helmut Duckadam de la Arena Națională
Florin Prunea a spus ce l-a impresionat la catafalcul lui Helmut Duckadam de la Arena Națională
Dezvăluirea sfâșietoare pe care Helmut Duckadam i-a făcut-o lui Mitică Dragomir, despre situația financiară! Abia și-a putut stăpâni lacrimile când și-a auzit prietenul spunând asta: „M-am simțit eu umilit”
Dezvăluirea sfâșietoare pe care Helmut Duckadam i-a făcut-o lui Mitică Dragomir, despre situația financiară! Abia și-a putut stăpâni lacrimile când…
Spaniolii au reacționat imediat după tragerea la sorți pentru EURO 2025 U21: „Nu am reușit să evităm acest lucru!”
Spaniolii au reacționat imediat după tragerea la sorți pentru EURO 2025 U21: „Nu am reușit să evităm acest lucru!”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
A refuzat echipe din Turcia şi a semnat cu Universitatea Craiova! Vedeta lui Rotaru vrea primul trofeu în România de la revenire:
A refuzat echipe din Turcia şi a semnat cu Universitatea Craiova! Vedeta lui Rotaru vrea primul trofeu în România de…
Soția lui a rupt tăcerea. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Helmut Duckadam înainte cu câteva zile de deces. „Toate s-au întâmplat ca un tăvălug”
Soția lui a rupt tăcerea. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Helmut Duckadam înainte cu câteva zile de deces. „Toate…
După succesul videochatistei de la POT, Ema Karter vrea în politică! Imaginile PORNO cu care a RUPT TikTok-ul
După succesul videochatistei de la POT, Ema Karter vrea în politică! Imaginile PORNO cu care a RUPT TikTok-ul
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în garsonieră!
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în garsonieră!
Mai poate fi eliminat Călin Georgescu din cursa prezidenţială, cu 3 zile înainte de alegeri? Cum îi poate fi invalidat mandatul, dacă devine preşedinte
Mai poate fi eliminat Călin Georgescu din cursa prezidenţială, cu 3 zile înainte de alegeri? Cum îi poate fi invalidat…
Adevărul despre fluorul din APĂ! Cum ne afectează DINȚII de fapt
Adevărul despre fluorul din APĂ! Cum ne afectează DINȚII de fapt
Călin Georgescu, prima reacţie după ce Nadia Comăneci şi Gică Hagi au apărut în clipurile lui electorale! Mesaj direct pentru Zeiţa de la Montreal
Călin Georgescu, prima reacţie după ce Nadia Comăneci şi Gică Hagi au apărut în clipurile lui electorale! Mesaj direct pentru…
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Călin Georgescu va da ordinul. Legea care se va aplica peste tot în România
Călin Georgescu va da ordinul. Legea care se va aplica peste tot în România
Ucisă și îngropată pe câmp! Părinții Teodorei o plâng cu lacrimi amare: „Tremură carnea pe mine”
Ucisă și îngropată pe câmp! Părinții Teodorei o plâng cu lacrimi amare: „Tremură carnea pe mine”
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Cazurile de dopaj în tenis: Există abordări diferite? BBC Sport analizează cazurile Halep şi Swiatek
Cazurile de dopaj în tenis: Există abordări diferite? BBC Sport analizează cazurile Halep şi Swiatek
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?
Poți vira stânga în giratoriu dacă te afli pe banda din dreapta?
Cum arată casa în care Helmut Duckadam a trăit cu Alexandra și fiica lor. Eroul de la Sevilla deținea o colecție impresionantă
Cum arată casa în care Helmut Duckadam a trăit cu Alexandra și fiica lor. Eroul de la Sevilla deținea o…
×