UPDATE 20:10 Succese în minimum de seturi în sferturile băieților. Djokovic și Gulbis și-au zdrobit adversarii, iar cei doi se vor lupta pentru un loc în marea finală. Nole l-a învins cu 7-5, 7-6, 6-4 pe Milos Raonic (Canada), iar Ernests a triumfat mai ușor decât anunțau calculele hârtiei: 6-3, 6-2, 6-4 cu Tomas Berdych (Cehia). Sârbul s-a calificat pentru a șasea oară în penultimul act la Paris, în timp ce performanța reușită marți reprezintă o premieră pentru leton.
A moment of celebration for @DjokerNole, who heads to the RG semifinals for the sixth time. #RG14 pic.twitter.com/0cpkbB2ADC
— Roland Garros (@rolandgarros) June 3, 2014
UPDATE 19:55 Halep – Kuznetsova se joacă miercuri, de la 15:00. Organizatorii au anunțat programul celorlalte sferturi de finală. Simona a fost programată pe al doilea teren ca importanță de la Roland Garros, Suzanne Lenglen. Pe central vor evolua Andrea Petkovic și Sara Errani, tot de la 15:00, posibilele adversare ale româncei din semifinală.
UPDATE 19:30 Meciuri fără istoric…pe tabloul masculin. Novak Djokovic și Ernests Gulbis se îndreaptă spre victorii categorice. Nole, al doilea favorit, îl conduce pe Milos Raonic (Canada) cu 7-5, 7-6, 4-0, în timp ce Ernests se află la un pas de prima semifinală de Grand Slam a carierei: 6-3, 6-2, 5-3 cu Tomas Berdych (Cehia).
.@DjokerNole hears you loud and clear #NoleFam! We’ve counted 9 tweets per min in set 2. #smashthesilence #RG14 pic.twitter.com/raxb1mmq6c
— adidas tennis (@adidastennis) June 3, 2014
UPDATE 17:50 „Selfie cu Fabrice”. Fostul jucător francez, Fabrice Santoro, n-a ratat șansa de a se fotografia alături de canadianca recunoscută pentru faptul că adoră pozele. Bouchard este singura jucătoare care mai putea atinge penultimul act atât la Australian Open 2014, cât și la Roland Garros 2014. Și a reușit!
That was a fun moment, Fabrice excellent this tournament RT @AdilRF: Genie #selfie on court @geniebouchard pic.twitter.com/GboJc6qtZt
— Andrew Jerell Jones (@sluggahjells) June 3, 2014
UPDATE 17:35 Bouchard, furia din Quebec. Eugenie s-a calificat în semifinale la Paris, acolo unde o așteaptă Maria Șarapova. Tânăra de 20 de ani s-a impus în fața Carlei Suarez Navarro, 7-6, 2-6, 7-5, după o adevărată bătălie.
This reaction is everything. Genie is the only player to reach both the #AusOpen and #RG14 semis. #CdnTennis pic.twitter.com/hz0B9j39kK
— Tennis Canada (@Tennis_Canada) June 3, 2014
UPDATE 17:25 Eugenie Bouchard servește pe Suzanne Lenglen pentru calificarea în a doua semifinală de Grand Slam a carierei. 7-6, 2-6, 6-5 cu Suarez Navarro.
UPDATE 17:20 Șarapova, prima semi-finalistă de la Roland Garros 2014. Rusoaica a fost condusă cu 6-1, 5-4, dar a întors soarta partidei printr-o dorință de luptă care îi caracterizează stilul de joc: 1-6, 7-5, 6-1, după două ore de joc. A fost a doua revenire consecutivă de la set pierdut pentru a șaptea favorită a turneului, în optimi câștigând cu Stosur, 3-6, 6-4, 6-0.
Eyes on the prize, @MariaSharapova survives #Muguruza 1-6, 7-5, 6-1 to advance to her 4th straight RG SF #RG14 pic.twitter.com/PXsHXU76L8
UPDATE 17:10 Cinci mingi de break a salvat Maria într-un singur game, dar n-a renunțat la luptă și s-a desprins în final. Șarapova – Muguruza: 3-1 în decisiv.
#Sharapova holds serve to lead 3-1 in the third set. #RG14 pic.twitter.com/XokqvI0bqN
UPDATE 16:55 Bouchard n-a pierdut niciun meci la turneele de Grand Slam, atunci când a câștigat primul set. Canadianca a condus cu break în decisiv, dar Suarez Navaro și-a luat serviciul înapoi. Între timp, Șarapova are 2-1 și serviciul în actul trei cu Muguruza.
UPDATE 16:40 Inevitabilul se produce. Maria Șarapova, a șaptea favorită a turneului, reacționează și egalează la seturi, 1-6, 7-5.
#Sharapova has upped her focus towards the end of this set, trying to use her pressure situation experience #RG14 pic.twitter.com/UMW1BVRHi5
UPDATE 16:30 Șarapova servește pentru a trimite meciul în decisiv. În al doilea sfert de finală, Bouchard a reușit să răstoarne scorul de la 2-5, câștigând primul set cu 7-6.
UPDATE 16:05 Maria a preluat controlul și conduce cu break în actul doi, 3-2. Va reuși rusoaica să revină pentru a doua oară la rând de la set pierdut, pentru a ieși câștigătoare? În optimi a trecut de Stosur cu 3-6, 6-4, 6-0.
After a blazing 6-1 1st set, #Muguruza has cooled off a bit and it’s #Sharapova with a break, 3-2 in the 2nd #RG14 pic.twitter.com/6QtyZjSB5B
UPDATE 15:55 La mulți ani, Rafa! Spaniolul își sărbătorește marți ziua de naștere, chiar la turneul pe care îl îndrăgește atât de mult. Omul care deține recordul de titluri câștigate la Paris, opt, împlinește 28 de ani.
Anyone for a piece of birthday cake? #Rafa‘s slicing. Joyeux anniversaire, @RafaelNadal! #RG14 pic.twitter.com/ziiOQS51Fs
UPDATE 15:45 Set, Muguruza, 6-1. Garbine lovește decisiv fiecare minge, iar Șarapova nu se poate apăra la un nivel care să-i permită rămânerea în schimburi. Spanioloaica a disputat trei seturi cu Serena și Maria: 6-2, 6-2, 6-1…ce cifră.
UPDATE 15:33 Canada, cu sufletul la gură. Doi canadieni evoluează astăzi la Paris, Bouchard și Raonic, dar ambii au o misiune grea. Eugenie a început mai slab cu Suarez Navarro, 2-4. Pe Chatrier, Muguruza continuă să joace agresiv, surprinzând-o pe Șarapova, 4-1.
We’re all set in the TC office! #CdnTennis #RG14 #GenieArmy pic.twitter.com/lq68KiOH1j
UPDATE 15:21 Muguruza poate intra în istorie. Maria Șarapova, jucătoare văzută ca favorită la cucerirea trofeului, prin prisma jocului pe care l-a arătat în ultima vreme, se află în încurcătură pe Philippe Chatrier. Garbine Muguruza conduce cu 3-0 și urmează la serviciu. Spanioloaica ar deveni prima sportivă care să le învingă atât pe Serena, cât și pe Maria, la același turneu de Grand Slam.
Roland Garros a ajuns în faza sferturilor de finală, iar miza meciurilor de marți este reprezentată de accederea în careul de ași al competiției.
Dacă pe tabloul masculin au rămas în cursă primii doi favoriți, Djokovic (2) și Nadal (1), situația din turneul feminin a luat o turnură imprevizibilă încă din fazele de început. Serena Williams (1 WTA), Li Na (2 WTA) și Agnieszka Radwanska (3 WTA) au pierdut cu jucătoare mult mai slab cotate: Garbine Muguruza (35 WTA), Kristina Mladenovic (103 WTA), respectiv Ajla Tomljanovic (72 WTA). Împrejurare care i-a oferit Simonei Halep (4 WTA) statutul de principală favorită la cucerirea trofeului de la Paris, cel puțin pe hârtie. Jucătoarea antrenată de Wim Fissette o va înfrunta marți pe rusoaica Svetlana Kuznetsova (28 WTA), într-o luptă pentru obținerea biletului care asigură prezența în penultimul act.
În prima semifinală feminină se vor întâlni câștigătoarele dintre Șarapova – Muguruza și Suarez Navarro – Bouchard
Până atunci, primele sferturi de finală au loc marți, începând cu ora 15:00, pe cele două arene celebre de la Roland Garros: Eugenie Bouchard (Canada) vs Carla Suarez Navarro (Spania) – ora 15:00, Maria Șarapova vs Garbine Muguruza (Spania) – ora 15:00, Tomas Berdych (Cehia) vs Ernests Gulbis (Letonia) – după ora 16:30 și Novak Djokovic (Serbia) vs Milos Raonic (Canada) – după ora 16:30. Astfel, învingătorii meciurilor de marți se vor confrunta în semifinale. Djokovic și Șarapova, considerați jucătorii momentului în tenisul mondial, vor avea parte de două partide complicate, ținând cont că Muguruza și Raonic se află în cea mai bună formă a carierei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER