VICTORIE URIAȘĂ‚ pentru Simona Halep, scor 7-6(3), 6-2 cu Victoria Azarenka! Halep merge în sferturi la Wimbledon după ce a mai reușit respectiva performanță și în 2016 și se apropie la o singură victorie de locul 1 mondial! Constănțeanca a jucat perfect din punct de vedere tactic în primul set, a avut o răbdare de fier și a atacat letal în tie-break! În manșa secundă, Simona nu i-a mai lăsat nicio șansă Vicăi, fostul lider mondial jucând haotic după ce a intrat într-o criză de idei.
Halep are toate motivele să spere că acesta este turneul ei, confirmând statutul de cea mai importantă favorită rămasă în concurs printr-un joc extrem de solid! Sportiva de 25 de ani a fost matură în momentele importante ale duelului cu Azarenka, revenind superb de la 2-4, 4-5 și 5-6! Simona a intrat în control și nu a mai putut fi oprită de proaspăta mamă ce și-a pierdut consistența după ce a lipsit 14 luni din circuit.
Simona Halep beats Victoria Azarenka 7-6(3), 6-2 to reach the quarter-finals and move within one win of the world No.1 ranking#Wimbledon pic.twitter.com/6PptuKsqbD — Wimbledon (@Wimbledon) 10 iulie 2017
Simona Halep beats Victoria Azarenka 7-6(3), 6-2 to reach the quarter-finals and move within one win of the world No.1 ranking#Wimbledon pic.twitter.com/6PptuKsqbD
— Wimbledon (@Wimbledon) 10 iulie 2017
BRAVO, SIMONA, pentru încă un turneu de Grand Slam memorabil făcut pe o suprafață atât de pretențioasă precum este iarba! Urmează Johanna Konta, într-un meci de gală care va fi programat marți, probabil pe arena centrală. Constănțeanca se află la egalitate cu favorita publicului, 2-2 în meciurile directe, însă ultima confruntare a fost câștigată categoric de Halep, scor 6-1, 6-3 în Fed Cup 2017!
22:35 Rafael Nadal (2 ATP) e OUT de la Wimbledon, după un meci fantastic: 3-6, 4-6, 6-3, 6-4, 13-15 cu Gilles Muller din Luxemburg, numărul 26 mondial! Nadal a jucat în optimi cel mai lung meci al carierei din punctul de vedere al game-urilor disputate, însă nu a fost cu noroc pentru iberic, acesta lovindu-se de un adevărat killer. Muller închide ziua de la Wimbledon cu victoria carierei, iar noi ne gândim deja la o altă zi istorică pentru tenis. Halep – Konta, meciul pentru locul 1 mondial, ține capul de afiș marți! Organizatorii au efectuat o modificare în program, iar Simona va evolua în jurul orei 18:00, după meciurile Djokovic – Mannarino (ora 14:00) și Williams – Ostapenko. La revedere!
Stunner. Gilles Muller wins an epic 5th set 15-13 to beat Rafael Nadal and reach his first ever #Wimbledon quarter-final#ManicMonday pic.twitter.com/OpBMQFYnYv — Wimbledon (@Wimbledon) 10 iulie 2017
Stunner.
Gilles Muller wins an epic 5th set 15-13 to beat Rafael Nadal and reach his first ever #Wimbledon quarter-final#ManicMonday pic.twitter.com/OpBMQFYnYv
22:25 Partidă epică între Nadal și Muller: 13-13 în decisiv, după 4 ore și 40 de minute de joc! Spaniolul este dominat de uriașul din Luxemburg care a ratat 4 mingi de meci până acum!
21:35 Monica Niculescu își continuă și ea aventura la Wimbledon și se califică în sferturi la dublu, împreună cu chinezoaica Hao-Ching Chan! Cele două au trecut cu 6-7(2), 6-3, 6-4 de Beatrice Haddad Maia/Ana Konjuh (Brazilia/Croația), iar Monica ne spune că se simte fantastic! Niculescu și Chan au o șansă bună să ajungă în semifinale, ținând cont că le vor înfrunta în faza următoare pe tinerele Catherine Bellis (SUA) și Marketa Vondrouova (Cehia).
21:00 Performanță SUPERBĂ‚ reușită de Roger Federer! Geniul elvețian a trecut de Grigor Dimitrov cu 6-4, 6-2, 6-4 și s-a califical în al 50-lea sfert de finală al carierei într-un turneu de Grand Slam! Jos pălăria, Maestre!
Bringing up the half-century.@rogerfederer beats Grigor Dimitrov 6-4, 6-2, 6-4 to reach a record 50th Grand Slam quarter-final#Wimbledon pic.twitter.com/zCL0Qej0PR — Wimbledon (@Wimbledon) 10 iulie 2017
Bringing up the half-century.@rogerfederer beats Grigor Dimitrov 6-4, 6-2, 6-4 to reach a record 50th Grand Slam quarter-final#Wimbledon pic.twitter.com/zCL0Qej0PR
20:30 Nebunie pe Terenul 1, acolo unde Nadal revine spectaculos și egalează după ce a fost condus cu 2-0 la seturi de luxemburghezul Muller! Atmosfera e mult mai relaxată pe central: Federer face instrucție cu discipolul său, Dimitrov, scor 6-4, 6-2, 3-2!
When you keep your #Wimbledon dreams alive…@RafaelNadal takes the fourth set 6-4 to force a decider against Gilles Muller #ManicMonday pic.twitter.com/IVqNcLvSgD — Wimbledon (@Wimbledon) 10 iulie 2017
When you keep your #Wimbledon dreams alive…@RafaelNadal takes the fourth set 6-4 to force a decider against Gilles Muller #ManicMonday pic.twitter.com/IVqNcLvSgD
20:05 Konta nu ține dietă înaintea confruntării cu Halep, britanica fiind surprinsă astăzi cu mai multe prăjituri în mână! Simona a dezvăluit și ea cum se răsfață după meciurile de la Wimbledon, cu nutella pe pâine.
19:30 S-a stabilit programul zilei de marți, iar Halep se va duela cu Konta pe arena centrală, în jurul orei 16:30! Simona și Johanna vor evolua în a doua partidă a zilei, imediat după încheierea meciului dintre Venus Williams și Jelena Ostapenko, la capătul căruia se va decide posibila adversară din semifinale a Simonei!
19:00 După succesul minunat al Simonei, ne delectăm cu meciurile băieților, iar pe Terenul 1 avem dramatism din plin: Nadal e condus cu 2-0 la seturi de Mullter! Pe arena centrală va intra în curând maestrul Roger Federer, într-un meci contra lui Grigor Dimitrov!
17:42 Halep – Azarenka 7-6, 5-2! Bielorusa nu cedează lupta, își ridică nivelul și câștigă în mod neașteptat două game-uri la rând!
17:38 Simona nu se oprește, construiește punctele cu o precizie chirurgicală și își continuă seria fabuloasă: 7-6: 5-0!
17:35 Halep – Azarenka 7-6, 4-0!!! Ce SHOW face Simona în setul al doilea! Jucătoarea antrenată de Darren Cahill e inspirată și la fileu, reușind dublu break-ul!
17:25 Azarenka își cedează servicul, iar Halep nu stă pe gânduri și se duce repede la 3-0! În acest moment cunoaștem și numele jucătoarei care o așteaptă pe Simona în sferturi: Johanna Konta, numărul 7 mondial!
17:20 Halep – Azarenka 7-6, 1-0! Simona menține ritmul și pășește cu dreptul în setul al doilea!
17:15 SEEET câștigat de Halep, care îi lasă doar trei puncte Azarenkăi în tie-break, scor 7-6(3)!!! Simona a fost extrem de hotărâtă, în timp ce Vica a atacat cu frică și a trimis în aut, după ce inițial salvase o minge de set!
17:10 Halep servește excelent încă o dată și trimite actul în tie-break: 6-6!
17:07 Halep – Azarenka 5-6! Simona a condus cu 30-0 pe serviciul adversarei, dar Vika apasă accelerația și câștigă 4 puncte consecutive, spre satisfacția antrenorului ei, Michael Joyce!
17:03 Simona nu e impresionată de strigătele adversarei, rămâne calmă și egalează la 5.
17:00 Halep – Azarenka 4-5! Constănțeanca ratează lovitura de rever după un raliu lung și va servi pentru a rămâne în set!
16:56 Azarenka începe să ia la țintă fileul, iar Halep egalează la 4!
16:52 Halep – Azarenka 3-4! Adversara Simonei are din nou emoții atunci când se află într-o postură favorabilă, așa că românca strânge scorul!
16:48 Bielorusa prinde un retur norocos și face break-ul încă o dată: 2-4!
16:45 Halep – Azarenka 2-3! Vika își câștigă serviciul în mod autoritar, după câteva puncte jucate foarte ofenisiv.
16:42 Halep egalează la 2, după un game în care a comis două duble greșeli! Constănțeanca s-a concentrat și a revenit frumos.
16:38 Bielorusa începe să greșească, astfel că Halep recuperează break-ul imediat: 1-2!
16:35 Halep – Azarenka 0-2! Bielorusa lovește foarte puternic în debutul meciului, iar Simona este surprinsă și își pierde serviciul.
16:26 Azarenka își adjudecă primul game cu serviciul, scor 1-0, după un retur modest al lui Halep.
16:20 Halep și Azarenka sunt la încălzire pe Terenul 2, iar noi ne pregătim să o susținem pe jucătoare noastră, care poate oscrie o nouă pagină de istorie! Meciul va fi arbitrat de portughezul Carlos Ramos, bielorusa servește prima.
16:05 Muguruza obține o victorie care o bucură și pe Halep, scor 4-6, 6-4, 6-4 cu liderul mondial Kerber! Ținând cont că ambele rivale din lupta pentru supremația WTA, Pliskova și Kerber, sunt OUT, Simona are nevoie să ajungă în semifinale la Wimbledon pentru a urca pe locul 1! Jucătoarea noastră mai trebuie să treacă doar de Azarenka și de câștigătoarea meciului Konta – Garcia pentru a deveni în premieră lider mondial!
5 straight wins over Angelique Kerber… @GarbiMuguruza‘s into her 2nd #Wimbledon quarter-final with a 4-6, 6-4, 6-4 win over the world No.1 pic.twitter.com/LZ4iBiMcx2 — Wimbledon (@Wimbledon) 10 iulie 2017
5 straight wins over Angelique Kerber… @GarbiMuguruza‘s into her 2nd #Wimbledon quarter-final with a 4-6, 6-4, 6-4 win over the world No.1 pic.twitter.com/LZ4iBiMcx2
15:50 Mergea și Qureshi pierd actul al treilea cu Melo/Kubot, scor 6-1, dar ai noștri rămân în față pe tabelă: 2-1 la seturi! Kerber e în corzi cu Muguruza, scor 3-4, iar noi cunoaștem deja primele jucătoare calificate în sferturi: Ostapenko, după 6-3, 7-6 cu Svitolina, Kuznețova, după 6-2, 6-4 cu Radwanska, și Rybarikova, după 6-4, 2-6, 6-3 cu Martic.
15:15 Liderul mondial e în pericol! Kerber cedează setul secund cu 6-4, după ce s-a impus cu același scor în manșa inaugurală, iar Muguruza va servi prima în decisiv! Este un meci foarte disputat pe Terenul 2, se joacă cu garda jos. Nebunie și în concursul de dublu, acolo unde Mergea și Qureshi fac spectacol cu Melo/Kubot: 7-6(3), 6-4.
Just like in the first set, Muguruza turns the tables around to break in the 10th game. She levels the match by taking the 2nd set 6-4! pic.twitter.com/MW32U82EUO — Live Tennis (@livetennis) 10 iulie 2017
Just like in the first set, Muguruza turns the tables around to break in the 10th game. She levels the match by taking the 2nd set 6-4! pic.twitter.com/MW32U82EUO
— Live Tennis (@livetennis) 10 iulie 2017
15:05 Halep revine pe iarba de la Wimbledon după o binemeritată zi de odihnă! Ce credeți că a făcut jucătoarea noastră duminică? Simona a dat filmele turcești pe o cafea englezească!
14:45 Mergea și Qureshi au început ca din pușcă în fața lui Kubot și Melo, capi de serie numărul 4 în turneul de dublu! Ai noștri s-au impus cu 7-6(3), după un tie-break extrem de disputat.
14:30 Avem un meci plin de acțiune între Kerber și Muguruza, scor 6-4, dar se întâmplă lucruri uimitoare și în afara stadioanelor! Acești fani au rupt-o la fugă după ce au aflat că s-a deschis barul! La Wimbledon se consumă anual 230.000 de pahare de Pimm’s – un lichior pe bază de gin, sucuri de fructe și condimente.
13:45 Urmărim ACUM, pe Eurosport 1, un meci extrem de interesant, între Kerber, jucătoarea cu care Halep se întrece pentru locul 1 mondial, și Muguruza, tenismenă aflată în mare formă! Această partidă se dispută pe arena în care va intra și Simona. Pe Terenul 17 a început jocul de dublu dintre Mergea/Qureshi – Kubot/Melo.
13:20 Măsuri speciale luate de organizatori după ce mai multe jucătoare s-au plâns de suprafața de joc a Terenului 2, acolo unde este programată Halep! Englezii spun că au udat iarba manual, și nu cu furtunul, pentru a îmbunătăți calitatea terenului. De asemenea, jucătorii au fost obligați să se antreneze într-un alt complex decât cel de la All England Club. Asta nu a fost o problemă pentru Simona, care și-a închiriat o casă în Wimbledon Village și poate bate mingea chiar și la peretele acestei, ținând cont că are un sponsor specializat în reparații.
13:00 Cititorul „Candid” întreabă dacă antrenorul Victoriei Azarenka, Michael Joyce, are vreo legătură de rudenie cu scriitorul irlandez James Joyce. Nu știm asta, însă important e că Simona este cea care va fi încurajată astăzi de un scriitor celebru, în persoana lui Cristian Tudor Popescu – fan înfocat al constănțencei.
12:45 Pentru că am vorbit despre înălțimea fileului, trebuie să facem și o comparație care nu o avantajează pe Simona! Jucătoarea noastră este cu doar 77 de centimetri mai mare decât fileul, în timp ce Victoria este cu cu 92 de centimetri mai înaltă decât plasa care separă cele două jumătăți de teren!
12:30 Montarea fileului într-un turneu atât de important nu este un proces simplu, așa cum mulți ar crede. Organizatorii s-au apucat de treabă și vedem cât de atenți sunt aceștia, asigurându-se că fileul este stabil, dar și fixat la înălțimea corespunzătoare de 0.91 metri.
Ready to go again? #Wimbledon #ManicMonday pic.twitter.com/wnlujbHpEY — Wimbledon (@Wimbledon) 10 iulie 2017
Ready to go again? #Wimbledon #ManicMonday pic.twitter.com/wnlujbHpEY
12:00 Salut! Începem săptămâna în forță, cu meciuri de cinci stele, pe care le vom urmări împreună la Eurosport și live blog pe www.prosport.ro. Eu sunt Alex Tăcină și cred că Simona se va impune fără emoțiii, din 3 motive:
Halep luptă pentru a-și egala performanța atinsă anul trecut la Marele Șlem desfășurat pe iarbă, dar și pentru o realizare la care visează de multă vreme! Simona mai are nevoie de două victorii pentru a spera la locul 1 mondial, dacă Kerber nu ajunge în careul de ași, iar primul pas trebuie făcut luni, după ora 15:00, în direct la Eurosport. Halep o înfruntă pe Azarenka, o jucătoare care provoacă teamă în circuit, dar care nu se află în cea mai bună formă după ce a lipsit din tenis în ultimul an.
Simona Halep și Victoria Azarenka s-au mai confruntat de trei ori până acum, bielorusa conduce cu 2-1, însă ultima confruntare a fost câștigată de constănțeancă, scor 6-3, 4-6, 6-4 într-un meci epic, în sferturile de finală de la Wimbledon. Dacă va trece de „Vika”, eleva lui Darren Cahill o va întâlni în sferturile de finală pe câștigătoarea meciului dintre Johanna Konta (Marea Britanie, 7 WTA) și Caroline Garcia (Franța, 22 WTA), programat tot de la ora 15:00.
Ziua a 7-a de la Wimbledon este plină de meciuri tari, iar unul care ne interesează în special se joacă de la 13:30, între Angelique Kerber (Germania, 1 WTA) și Garbine Muguruza (Spania, 15 WTA). De asemenea, la dublu, Florin Mergea și Aisam Qureshi (Pakistan) forțează calificarea în sferturi, cei doi jucând de la 13:30 contra favoriților numărul 4, Lukasz Kubot (Polonia) și Marcelo Melo (Brazilia). Niculescu și Chan (Taipei) vor evolua la dublu feminin, după 17:30, împotriva cuplului Konjuh/Maia (Croația/Brazilia). Iată programul pe cele mai importante arene:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER