Begu, învinsă de Lisicki în turul al doilea la Madrid: 3-6, 4-6. Halep va încerca s-o răzbune în optimi

Begu, învinsă de Lisicki în turul al doilea la Madrid: 3-6, 4-6. Halep va încerca s-o răzbune în optimi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Irina Begu (117 WTA) a pierdut meciul cu Sabine Lisicki (17 WTA), contând pentru turul al doilea la Madrid, turneu din seria Premier Mandatory, scor 6-3, 6-4, după o oră și 23 de minute de joc. 

Un break reușit la 3-2 de Sabine s-a dovedit crucial în economia primului act. Irina n-a putut realiza niciun game pe puternicul serviciu al lui Lisicki. La pauza dintre seturi, germanca a chemat-o pe fosta campioană din Elveția, Martina Hingis, să o consilieze. Iar sfaturile antrenoarei i-au prins bine Sabinei. Deși Irina a reușit să găsească antidotul pentru serviciul adversarei în manșa a doua, la 2-1, bucureșteanca n-a putut să valorifice break-ul. Germanca a întors scorul cu patru game-uri consecutive, ca apoi să mențină diferența până la final, 6-3, 6-4. Forța demonstrată de finalista de la Wimbledon la serviciu a făcut diferența, iar asta reiese și din cifre: 82% procentaj de mingi câștigate pe primul serviciu și cinci ași realizați, în timp ce prima minge a Irinei a generat un procentaj de 61% și un singur as.

  • În optimile turneului dotat cu premii în valoare de de 3.671.405 de euro, Lisicki va înfrunta o altă româncă, Simona Halep (5 WTA), joi, cu începere de la ora 21:00. Simona și Sabine s-au mai întâlnit de două ori în carieră, ambele meciuri pe hard, iar scorul este 1-1.
  • Pentru prezența în turul secund de la Madrid, Begu va încasa un cec de 21.600 de euro și 65 de puncte în clasament.

UPDATE A început meciul de pe Arena 3, din complexul Caja Magica, dintre Irina Begu și Sabine Lisicki. Jucătoarea din Germania, antrenată de Martina Hingis, servește prima.


Irina Begu (117 WTA) joacă pentru calificarea în optimile de finală la Madrid, turneu din seria Premier Mandatory, împotriva Sabinei Lisicki (Germania), locul 16 WTA.

  • Irina se află într-o formă bună de joc, după mult timp de așteptare. A reușit o semifinală la Oeiras, săptămâna trecută (27 aprilie – 04 mai), performanță pe care n-o mai atinsese într-un turneu WTA de un an și jumătate.

În Portugalia a pierdut la o jucătoare puternica, Carla Suarez-Navarro (Spania), apoi a urmat meciul din primul tur de la Madrid, în fața chinezoaicei Shuai Zhang (41 WTA). Begu a intrat pe tabloul principal grație unui wild-card și nu i-a dezamăgit pe organizatori, învingând-o pe Zhang în minimum de seturi, 6-4, 7-5. De partea cealaltă, Lisicki a câștigat în primul act după un meci maraton, 6-2, 6-7, 6-3 cu Karolina Pliskova (Cehia).

Cele două s-au mai întâlnit de două ori în carieră, ambele jocuri fiind adjudecate de reprezentanta Germaniei: 6-0, 6-1, în semifinale la Dallas 2011 (hard) și 6-2 – retras, în primul tur la Beijing 2011 (hard).

  • Învingătoarea dintre Begu și Lisicki o va întâlni în optimi pe Simona Halep (5 WTA), care a triumfat miercuri în fața Larei Arruabarrena-Vecino (Spania), 6-4, 6-4. 
  • Jucătoarea care se va califica în faza următoare își va asigura un cec în valoare de 45.530 de euro și 120 de puncte WTA.

 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o întâlnire cu un băiat de 17 ani. Ce s-a întâmplat cu ea 7 zile mai târziu
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o întâlnire cu un băiat de…
”Băi, Ștefănescule!” Gigi Becali l-a certat în direct, iar fotbalistul ”a răspuns”: ”Ai văzut?”
”Băi, Ștefănescule!” Gigi Becali l-a certat în direct, iar fotbalistul ”a răspuns”: ”Ai văzut?”
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Walter Zenga a semnat
Walter Zenga a semnat
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în cea mai bună formă a mea din ultimii 15 ani”
Oana Roman a slăbit fără să facă sport. Ce regim alimentar are acum: „Sunt în cea mai bună formă a…
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei de colaborare cu Securitatea
Ce pensie are acum Traian Băsescu, după ce a pierdut indemnizaţia de fost şef de stat ca urmare a deciziei…
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
Anchetă în poliţie, după ce patroana unui salon din Galaţi şi-a făcut reclamă îmbrăcată în uniformă. Femeia voia, astfel, să atragă clienţi angajaţi la stat
Anchetă în poliţie, după ce patroana unui salon din Galaţi şi-a făcut reclamă îmbrăcată în uniformă. Femeia voia, astfel, să…
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Fenomen EXTREM de rar observat la acceleratorul de la CERN
Cum arată iubitul fiicei lui Leonard Doroftei! Vanessa, imagini rare cu parterenul ei: Meriţi tot!
Cum arată iubitul fiicei lui Leonard Doroftei! Vanessa, imagini rare cu parterenul ei: Meriţi tot!
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente, în anii ’80
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente, în anii ’80
Lege pentru toți românii care nu locuiesc la adresa din buletin. Devine obligatoriu la divorț
Lege pentru toți românii care nu locuiesc la adresa din buletin. Devine obligatoriu la divorț
O româncă de 42 de ani a fost ucisă
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia avea doi…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
WADA contestă achitarea tenismenului Jannik Sinner în cazul de dopaj
WADA contestă achitarea tenismenului Jannik Sinner în cazul de dopaj
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Dansuri lascive într-un jacuzzi plin de spumă!  Video-ul cu ispitele de la Insula Iubirii care a pus pe jar imaginația fanilor
Dansuri lascive într-un jacuzzi plin de spumă! Video-ul cu ispitele de la Insula Iubirii care a pus pe jar imaginația…
×