Jucătorul de tenis Marius Copil, în vârstă de 26 de ani, a urcat opt poziții în clasamentul ATP, dat publicității luni, și ocupă locul 83, ceea ce reprezintă cea mai bună clasare din carieră, se arată pe site-ul atpworldtour.com.
Marius Copil a acumulat 629 de puncte în ierarhia mondială și a urcat pentru prima dată în carieră mai sus de locul 91. Al doilea român din clasament este Dragoș Dima, pe locul 385, după ce a urcat 19 poziții.
În cursul săptămânii trecute, Copil a evoluat la turneul ATP 250 de la Nottingham, unde a abandonat în semifinale. Copil s-a retras la scorul de 6-7 (4), 0-1 al meciului cu israelianul Dudi Sela, care a și câștigat titlul, o zi mai târziu.
Podiumul rămâne neschimbat, cu britanicul Andy Murray lider mondial, urmat de spaniolul Rafael Nadal și elvețianul Stan Wawrinka. În top 10 a avut loc o singură schimbare: francezul Jo-Wilfried Tsonga a urcat pe locul 10.
La dublu, Horia Tecău și Florin Mergea se mențin pe 19, respectiv 36.
Clasamentul ATP la simplu: 1 (1). Andy Murray (Marea Britanie) 9.390 de puncte 2 (2). Rafael Nadal (Spania) 7.285 3 (3). Stanislas Wawrinka (Elveția) 6.175 4 (4). Novak Djokovic (Serbia) 5.805 5 (5). Roger Federer (Elveția) 4.765 6 (6). Milos Raonic (Canada) 4.150 7 (7). Marin Cilic (Croația) 4.025 8 (8). Dominic Thiem (Austria) 3.895 9 (9). Kei Nishikori (Japonia) 3.785 10 (11). Jo-Wilfried Tsonga (Franța) 3.040 ………………………………………………………. 83 (91). Marius Copil 629 385 (404). Dragoș Dima 111 416 (416). Adrian Ungur 94 491 (495). Nicolae Frunză 70 etc.
Clasamentul ATP Race: 1 (1). Rafael Nadal (Spania) 6.915 puncte 2 (2). Roger Federer (Elveția) 4.045 3 (3). Dominic Thiem (Austria) 3.165 4 (4). Stan Wawrinka (Elveția) 3.140 5 (5). Alexander Zverev (Germania) 2.230 6 (6). Novak Djokovic (Serbia) 1.975 7 (7). Andy Murray (Marea Britanie) 1.930 8 (8). David Goffin (Belgia) 1.820 9 (9). Pablo Carreno Busta (Spania) 1.740 10 (10). Jo-Wilfried Tsonga (Franța) 1.570 ………………………………………………………. 72 (78). Marius Copil 397
Clasamentul ATP la dublu: 1 (1). Henri Kontinen (Finlanda) 7.900 puncte 2 (2). John Peers (Australia) 7.670 3 (4). Marcelo Melo (Brazilia) 7.050 4 (3). Nicolas Mahut (Franța) 6.805 5 (6). Jamie Murray (Marea Britanie) 6.290 6 (7). Bruno Soares (Brazilia) 6.290 7 (5). Pierre-Hugues Herbert (Franța) 5.865 8 (10). Lukasz Kubot (Polonia) 5.000 9 (8). Bob Bryan (SUA) 4.975 9 (8). Mike Bryan (SUA) 4.975 ……………………………………….. 19 (19). Horia Tecău 3.285 22 (24). Jean-Julien Rojer (Olanda) 2.880 28 (28). Aisam-Ul-Haq Qureshi (Pakistan) 2.690 36 (36). Florin Mergea 2.055 etc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER