Perechea Monica Niculescu/Andrea Sestini Hlavackova (România/Cehia), cap de serie numărul 5, a fost eliminată, marți, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului Premier Mandatory de la Indian Wells, dotat cu premii în valoare totală de 8,6 milioane de dolari.
Niculescu și Hlavackova au pierdut, cu scorul de 6-4, 6-3, împotriva cuplului Timea Babos/Kristina Mladenovic (Ungaria/Franța), cap de serie numărul 4, la capătul unui meci care a durat o oră și 18 minute.
Monica Niculescu (30 de ani, locul 17 WTA la dublu) și Andrea Hlavackova (31 de ani, locul 6 WTA la dublu) vor primi 54.760 de dolari și 215 puncte WTA, pentru prezența în sferturi.
În proba de simplu, Niculescu, locul 71 WTA, a fost învinsă de Sorana Cîrstea, numărul 35 mondial, scor 6-2, 6-3, în primul tur.
În semifinale, Babos și Mladenovic le-ar putea întâlni pe principalele favorite ale competiției, pe Ekaterina Makarova și Elena Vesnina, rusoaicele urmând joace în sferturi contra perechii spaniole Lara Arruabarrena-Vecino/Arantxa Parra-Santonja.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER