Prima victorie românească pe tabloul principal de la Indian Wells. Begu s-a calificat în turul doi, după al cincilea set decisiv câștigat în 2018. Cronica unui meci încheiat autoritar, care o duce pe Irina la un super-duel cu repetiție sub soarele californian

  • Publicat:
  • Actualizat:

Irina Begu (36 WTA) s-a calificat, miercuri noapte, în turul doi al turneului Premier Mandatory de la Indian Wells, impunându-se într-o oră și 45 de minute în fața Alexandrei Krunic (47 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-1, după o super-revenire și un meci în care s-au lovit, de ambele părți, retururi spectaculoase și forehanduri aprige. Partenera de dublu a Simonei Halep din „Paradisul Tenisului” a ajuns astfel la cinci victorii în set decisiv pe 2018. În acest an, doar Petra Kvitova a reușit să câștige un set trei în fața Irinei. Begu va juca pentru un loc în turul trei împotriva fostului număr unu mondial, Karolina Pliskova (5 WTA, calificată automat în turul doi).

Românca a început meciul greoi, însă și-a impus treptat superioritatea de pe linia de fund a terenului, dominând apoi net finalul de partidă. În turul doi, Begu are șansa revanșei în fața jucătoarei care o elimina la ediția 2017 a turneului de la indian Wells, în faza șaisprezecimilor (tur trei).

Startul partidei, anticipat de abandonul subit, la jumătatea setului întâi, din meciul masculin de pe tabloul de calificare programat înainte, a surprins-o parcă pe Irina Begu. Românca a ieșit de la cabine fără primul serviciu și a fost aspru pedepsită de sportiva din Serbia. În primul game al meciului, Begu nu trimis în teren niocio primă minge, iar Krunic a apăsat accelerația, trimițând un semnal de alarmă direct de la primul punct, printr-un retur câștigător. Profitând apoi de două duble greșeli ale româncei, Krunic și-a trecut în cont break-ul, iar mai departe s-a desprins rapid pe tabelă, la 2-0, servind impecabil.

Irina s-a regrupat rapid și, cu un serviciu mai percutant, a răspuns cu propriul game la zero pe lansare. Sub privirile căpitanului-nejucător al echipei de FED Cup, Florin Segărceanu, Begu a reușit o super-revenire în game-ul șase, cu trei puncte câștigate la rând pe retur, impunându-și superioritatea de pe linia de fund a terenului. A ratat de puțin ținta la egalitate, iar Krunic a păstrat avantajul break-ului. Cu această nouă răsturnare a balanței încrederii, Begu a suferit un nou scurt-circuit la serviciu, a oferit o nouă minge de break prin a treia dublă greșeală a meciului, iar Krunic și-a dublat avantajul, oferindu-și șansa de a servi pentru închiderea manșei, la scorul de 5-2. A fost rândul Alexandrei Krunic să ezite și să piardă un game în care a reușit lovitura mai spectaculoasă – un passing pe diagonală prin care a egalat la 30, Irina fructificând a doua minge de break avută. Eleva lui Artemon Apostu Efremov nu a dus însă lucrurile mai departe: sârboaica a pus presiune din nou, contra serviciului, cu o lovitură amortizată la care Irina nu a avut răspuns, apoi cu returul, până în punctul în care Begu a cedat setul, cu o nouă dublă greșeală – a patra a partidei.

Joc decisiv în start de set doi

Krunic a început autoritar manșa a doua, pe lansare. De partea cealaltă a fileului, serviciul continua să fie o vulnerabilitate pentru Irina. Agățându-se de joc doar prin câteva forehanduri de excepție, Begu a avut emoții și în start de set doi, pentru că a scăpat din mână un game în care a pornit cu 40-0. A 47-a jucătoare a lumii a surprins-o chiar și cu un retur extrem de scurt, însă românca a salvat minge de break și apoi a egalat scorul la game-uri, 1-1. Acesta s-a dovedit a fi game-ul decisiv în soarta meciului.

Begu a așteptat momentul oportun, iar acesta s-a ivit după 55 de minute de la primul punct al meciului. Sub presiunea româncei, Krunic a început să rateze ținta, iar Irina s-a desprins pe tabelă la 3-2, cu avantaj de un break, după 57 de minute. Miniona Krunic s-a ambiționat, a lovit fin nou decisiv în lung de linie și, apărundu-se fantastic, a fost aproape de rebreak. Cu un forehand năpraznic ce a prins în extremis terenul, Begu și-a rezolvat însă game-ul pe serviciu, desprinzându-se în premieră pe tabelă la două lungimi (4-2). La 5-3 în setul doi, Irina a sperat că va reuși un nou break. Krunic a apelat însă din nou la scurtă, atrăgându-și adversara la fileu, iar apoi a finalizat spectaculos cu un lob perfect peste mult mai înalta Begu. Îmbinând frustrare cu auto-motivare, Begu a scăpat un ‘Haide!’ năprasnic înainte de a merge la scaun și a se concentra pentru jocul decisiv pe serviciu, de la 5-4. Injecția cu adrenalină și-a făcut efectul, pentru că Irina a pus punct fără emoții manșei, împingând meciul în decisiv cu un voleu amortizat în centrul terenului, după exact 75 de minute de joc.

Aflată deja la controlul partidei, forțând-o la defensivă și curse extreme pe Krunic, Begu a speculat serviciul doi al sârboaicei și a deschis decisivul cu break. Mai departe, Irina a prins aripi: a sprintat spre 2-0 cedând un singur punct pe serviciu, a lovit din nou decisiv cu forehandul și a rupt iarăși serviciul advers pentru 3-0, reușind apoi, după doar un sfert de oră, să privească spre turul doi cu un confortabil 4-0 pe tabelă în setul trei. Vizibil iritată și dezamăgită, cu mult mai multe erori în joc, Krunic a cedat, Irina Begu desprinzându-se la 5-0, cu un al treilea break consecutiv.

În final, Begu s-a relaxat prematur și a prelungit partida, ratând închiderea meciului la 5-0, însă un prim dropshot ratat de Krunic și o dublă greșeală a sportivei din Serbia pe a doua minge de meci a Irinei au consfințit o super-revenire și victoria româncei, scor 3-6, 6-4, 6-1, într-o oră și 45 de minute.

  • România are acum asigurate trei locuri în turul doi: Simona Halep și Irina Begu sunt deja calificate, iar Sorana Cîrstea și Monica Niculescu se vor înfrunta în meci direct pentru biletul al treilea. Mihaela Buzărnescu va încerca să completeze careul, la debutul într-o competiție de nivel Premier Mandatory.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Demisie-ȘOC la Kanal D! Bursucu nu mai prezintă Roata Norocului, iar motivul este halucinant 😲
Demisie-ȘOC la Kanal D! Bursucu nu mai prezintă Roata Norocului, iar motivul este halucinant 😲
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Veste mare pentru Răzvan Lucescu după suspendarea primită în Grecia! Este dorit la o echipă din Europa League
Veste mare pentru Răzvan Lucescu după suspendarea primită în Grecia! Este dorit la o echipă din Europa League
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BREAKING | O nouă forţă în fotbalul românesc. Becali a făcut anunţul:
BREAKING | O nouă forţă în fotbalul românesc. Becali a făcut anunţul: "Au afaceri de 3 miliarde. Vor face o…
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
CALCUL: Cu cât se scumpește energia electrică în 2025. Plafonarea expiră în trei luni
CALCUL: Cu cât se scumpește energia electrică în 2025. Plafonarea expiră în trei luni
Cea mai NEBUNĂ regină din istorie! Încă din tinerețe, era obsedată de...
Cea mai NEBUNĂ regină din istorie! Încă din tinerețe, era obsedată de...
Lovitura de milioane de euro pe care a dat-o Florin Tănase în afaceri! Ce legătură are Gigi Becali
Lovitura de milioane de euro pe care a dat-o Florin Tănase în afaceri! Ce legătură are Gigi Becali
Zodia care va avea un an 2025 plin de necazuri, potrivit faimoasei Cristina Demetrescu
Zodia care va avea un an 2025 plin de necazuri, potrivit faimoasei Cristina Demetrescu
Șoc în România. Călin Georgescu merge pe mâna lui Cristian Cioacă, fostul soț al Elodiei
Șoc în România. Călin Georgescu merge pe mâna lui Cristian Cioacă, fostul soț al Elodiei
Se scumpesc produsele la raft din cauza noilor taxe! Avertismentul sindicatelor din industria alimentară
Se scumpesc produsele la raft din cauza noilor taxe! Avertismentul sindicatelor din industria alimentară
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×