„Rafael Nadal a plâns în hohote timp de două ore!” Mărturisiri despre chinul prin care trece fostul lider ATP

  • Publicat:
  • Actualizat:

Rafael Nadal (31 de ani) este măcinat de accidentări, fapt pentru care a trebuit să se retragă înaintea turneului ATP 500 de la Acapulco. Inevitabila decizie i-a provocat o criză emoțională campionului spaniol.

Nadal, cu psihicul la pământ după retragerea de la Acapulco

Nadal s-a retras de la Acapulco, fiind foarte afectat din cauză că și-a amânat în acest fel revenirea în circuit. Rafael nu a mai jucat niciun meci de la Australian Open, atunci când a fost răpus de o problemă la șold în timpul sfertului de finală cu Marin Cilic (Croația) – a abandonat la 6-3, 3-6, 7-6, 2-6, 0-2. Accidentarea a recidivat, punându-i psihicul la pământ deținătorului a 16 titluri de Mare Șlem: „Am vorbit cu Nadal și a plâns în hohote în vila sa timp de două ore! Nu a putut să joace din cauza accidentării, dar va reveni pe teren în curând”, a mărturisit Alejandro Burillo, directorul turneului de la Acapulco, citat de publicația britanică „Express”.

Rafa nu a putut lupta pentru al treilea titlu în Mexic: „Doctorii mi-au spus că e imposibil să joc”

Turneul din Mexic are o însemnătate aparte pentru Nadal, care a triumfat la edițiile din 2005 și 2013, pe vremea când se juca pe zgură. După ce organizatorii au amenajat o suprafață de ciment, în 2014, Rafael a disputat o singură finală, cedată cu 3-6, 6-7 anul trecut, în fața lui Sam Querrey (SUA). Numărul 2 mondial și-a anunțat retragerea la o conferință de presă organizată cu câteva ore înaintea meciului cu Feliciano Lopez: „Am simțit dureri în același loc ca și la Australian Open, iar doctorii mi-au spus că este imposibil să joc”, a declarat Nadal, care va încerca să se refacă până la Indian Wells (7-18 martie).

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Decizie luată de Parlament după controlul lui Piedone: Pleacă toți
Decizie luată de Parlament după controlul lui Piedone: Pleacă toți
Un concurent de la „Casa Iubirii”, AMENINȚAT în mall! Un băiat s-a apropiat de el și i-a cerut… „Observ că avea un briceag la el”
Un concurent de la „Casa Iubirii”, AMENINȚAT în mall! Un băiat s-a apropiat de el și i-a cerut… „Observ că…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
ULTIMA ORĂ | Uşă închisă! Selmani nu-şi prelungeşte contractul cu Dinamo şi pleacă din România
ULTIMA ORĂ | Uşă închisă! Selmani nu-şi prelungeşte contractul cu Dinamo şi pleacă din România
Raluca Bădulescu, imagini aproape nud în mediul online! Cum s-a lăsat fotografiată: fanii sunt în extaz
Raluca Bădulescu, imagini aproape nud în mediul online! Cum s-a lăsat fotografiată: fanii sunt în extaz
Iarna se întoarce, un ciclon va aduce ninsori! Elena Mateescu, ANM: Trecem de la 30 de grade C, la temperaturi negative!
Iarna se întoarce, un ciclon va aduce ninsori! Elena Mateescu, ANM: Trecem de la 30 de grade C, la temperaturi…
BANCUL ZILEI. Bubulina îşi măreşte sânii. Medicul: Sunteţi mulţumită?
BANCUL ZILEI. Bubulina îşi măreşte sânii. Medicul: Sunteţi mulţumită?
Vremea se schimbă radical de luni în ţară. Revin ninsorile, iar temperaturile scad cu 20 de grade
Vremea se schimbă radical de luni în ţară. Revin ninsorile, iar temperaturile scad cu 20 de grade
Ciudățenie COSMICĂ: Singura planetă care se rotește INVERS
Ciudățenie COSMICĂ: Singura planetă care se rotește INVERS
Mama lui Dan Petrescu a murit! Dramă uriaşă pentru antrenorul de la CFR Cluj
Mama lui Dan Petrescu a murit! Dramă uriaşă pentru antrenorul de la CFR Cluj
Probleme grave de sănătate pentru un actor de la PRO TV! 'La câteva zile după ce mi-au scos gipsul… am suferit o PAREZĂ'
Probleme grave de sănătate pentru un actor de la PRO TV! 'La câteva zile după ce mi-au scos gipsul… am…
Primăria impune noi taxe! Șoferii vor plăti 140 de lei pe lună pentru abonament
Primăria impune noi taxe! Șoferii vor plăti 140 de lei pe lună pentru abonament
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o:
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Program Formula 1™, Marele Premiu al Australiei. Urmărește spectacolul LIVE pe canalele Antena și în AntenaPLAY, 14-16 martie 2025
Program Formula 1™, Marele Premiu al Australiei. Urmărește spectacolul LIVE pe canalele Antena și în AntenaPLAY, 14-16 martie 2025
×