Regretele unei „explozii” târzii! „Eram acolo, cu fetele din generația mea: Wozniacki, Azarenka…” Buzărnescu a privit înapoi și a spus tot ce avea pe suflet: momentele care i-au stopat ascensiunea la doar 18 ani

Regretele unei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihaela Buzărnescu este „la cel mai fericit moment al carierei„, după ce s-a calificat în optimile turneului de la Roland Garros. La 30 de ani, românca a învins-o pe numărul patru mondial, Elina Svitolina, scor 6-3, 7-5.

Drumul Mihaelei a fost greu. Caroline Wozniacki și-a amintit de zilele din perioada junioratului în care se duela cu Mihaela Buzărnescu. Românca a explicat de ce a pierdut, la un moment dat, ritmul. „Da, am avut un clasament bun la junioare. Eram acolo, cu fetele din generația mea – Wozniacki, Azarenka… Dar, la 18 ani, când eram încă numărul 4 sau 5 în lume la acel nivel, am avut o accidentare la umăr. Am fost nevoită să lipsesc șase luni. Am pierdut sponsori și, mai departe, a fost greu. Nu am avut aceleași rezultate, nu a fost simplu. Nu trecusem de locul 140 înainte de a mă accidenta. A fost greu, a trebuit să joc meciuri pentru cluburi în România și în alte țări pentru a îmi acoperi o parte din cheltuieli. Dar, sunt aici. Asta înseamnă că nu am reușit. Mi-am spus întotdeauna că nu vreau să mă opresc la o accidentare care nu îmi dă șansa să revin. Sunt fericită că am reușit să nu renunț„.

Apoi, au venit două operații la genunchiul stâng. Doi ani de pauză, revenire eșuată, alte șase luni de stat pe tușă, cu clasamentul înghețat. „Când am revenit, erau dureri. Dar au dispărut și acelea, din mai-iunie anul trecut„, a povestit Mihaela, la conferința de presă de după partidă.

La Roland Garros, astrele s-au aliniat pentru ea. Favorită, a 31-a pe listă, românca a trecut de trei meciuri fără set pierdut.

„Știam de la început că va fi un meci greu. Mi-am dorit doar să fiu agresivă, să caut lovitura decisivă la momentul oportun. Mi-am propus să îmi fac jocul, să folosesc unghiurile, pentru că altfel ar fi fost complicat. Pe toată durata lui, am încercat să iau meciul ca pe unul normal. Doar la final au fost anumite clipe… A fost fericire. Dar, am avut încă un meci la dublu mixt, la scurt timp,  așa că am încercat doar să mă odihnesc. Nu am intrat pe telefon. Am vrut să stau departe de acea atmosferă. Ea este o jucătoare de clasă superioară și merită. Mă bucur doar că am reușit să fac un meci bun astăzi și să pot câștiga acest meci„, a descris Mihaela parcursul partidei de pe Terenul 1, dar și emoțiile ce l-au însoțit (detalii despre meci AICI).

Mihaela rupe barieră după barieră, mai târziu decât majoritatea jucătoarelor din circuit.

„Simt că sunt șanse ca orice jucătoare, dacă are încredere, nu contează vârsta, poate ajunge la un nivel ridicat și poate ajunge în top, poate învinge orice jucătoare dacă jocul îi merge și totul îi iese bine. Chiar dacă ele sunt acolo și își merită locul și celelalte jucătoare le pot ajunge și pot câștiga meciuri împotriva lor„, a mai spus Mihaela.

Mihaela Buzărnescu va juca în optimi împotriva americancei Madison Keys (13 WTA), care a trecut de Naomi Osaka (20 WTA), scor 6-1, 7-6.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×