UPDATE: Ilie Năstase nu va mai putea sta pe banca României duminică, ITF luând decizia de a-i retrage acreditarea în urma incidentelor provocate astăzi: „Căpitanul României, Ilie Năstase, a fost scos de pe teren în timpul celui de-al doilea meci al întâlnirii de Fed Cup, România – Marea Britanie, de la Constanța. Domnului Năstase i s-a cerut să părăsească terenul de către arbitrul ITF Andreas Egli, din cauza comportamentului său nesportiv, după ce a primit două avertismente. Domnul Năsase a fost scos din tribune din cauza comportamentului său nepotrivit. Acreditarea sa a fost anulată și nu va mai lua parte la această întâlnire. ITF va lansa o investigație asupra acestui caz, dar și cu privire la comentariile anterioare făcute de domnul Năstase în această săptămână”, se arată în comunicatul postat pe site-ul itftennis.com.
UPDATE: Scandalul nu s-a terminat nici după ce Ilie Năstase a fost evacuat din arenă, căpitanul nejucător al României făcând o criză de nervi în momentul în care a dat ochii cu o jurnalistă engleză cu care s-a mai contrat și în timpul dimineții. Nervos, Nasty ar fi înjurat-o și amenințat-o cu bătaia pe jurnalistă, reproșându-i că „a scris numai prostii” în momentul în care a relatat evenimentele petrecute la conferința de presă de vineri.
— Eleanor Crooks (@EleanorcrooksPA) April 22, 2017
Au apărut imaginile care ilustrează ceea ce s-a întâmplat în afara arenei. Înconjurat de o armată de bodyguarzi, Năstase s-a enervat la culme când a văzut-o pe jurnalista Eleanor Crooks, de la Press Association, care îl filma. Nervos, Nasty a întrebat-o pe jurnalista britanică de ce filmează, apoi i-a dat singur răspunsul: „Pentru că ești urâtă!”
CLICK AICI PENTRU A VEDEA MOMENTUL
„Asta este meseria mea de jurnalist, de aceea filmez”, a fost singura replică a britanicei înainte ca Năstase să replice: „Tu nu ai nicio meserie, ești și urâtă, și proastă”.
Scene tensionate la meciul dintre Cîrstea și Konta, al doilea din disputat România – Marea Britanie. Discuția a început în setul 2, în momentul în care Sorana începuse revenirea. La scorul de 2-1, arbitrul a oprit meciul, pe motiv că un spectator tulbură atmosfera și le afectează pe cele două jucătoare. A fost momentul în care Ilie Năstase a avut o izbucnire nervoasă: „Nu este operă!”, a țipat la arbitru.
Antrenorul României s-a certat cu apoi arbitrul meciului, dar și cu supervizorul. Năstase a fost mai întâi trimis în tribune, apoi supervizorul a cerut evacuarea din arenă. Simona Halep a fost rugată să intervină și tenismena a făcut apel la public să-și respecte adversarii. În cele din urmă, partida a fost întreruptă în momentul în care Sorana conducea cu 3-1, în setul 2. Primul set a fost câștigat de Konta, cu 6-2.
Potrivit The Telegraph, Ilie Năstase le-ar fi spus de două ori Johannei Konta și Annei Keothavong – antrenoarea Marii Britanii – „Sunteți două curve nenorocite!” Konta a izbucnit în lacrimi.
Nastase „fucking asshole” to match ref, Konta „he called me a fucking bitch” pic.twitter.com/wG6kpj9yUu — Michael 🎾 (@lobwinners) April 22, 2017
Nastase „fucking asshole” to match ref, Konta „he called me a fucking bitch” pic.twitter.com/wG6kpj9yUu
— Michael 🎾 (@lobwinners) April 22, 2017
Totul se petrece pe fondul scandalului iscat de declarațiile făcute de Ilie Năstase, care a făcut un comentariu considerat rasist de englezi, despre sarcina Serenei Williams: „Să vedem ce culoare va avea copilul… Ciocolată cu lapte?” Într-o intervenție avută astăzi la Digi 24, primul număr 1 mondial din istorie s-a apărat și a afirmat că presa engleză a căutat să provoace acest scandal.
Ca o premoniție, Ilie Năstase a anticipat că vor fi probleme și cu supervizorul trimis la partida dintre România și Marea Britanie: „Știți cine este supervizor la România cu Marea Britanie? Un englez. De ce n-au scris nimic despre asta? Este normală treaba asta? Este ca și cum ar juca România cu Anglia la fotbal și arbitrul ar fi român”, a declarat Năstase înainte de startul meciurilor de Fed Cup.
Then he was warned, argued further, got himself ejected. He left court with a „–-ing a–hole” to referee and 2 „–-ing bitches” to Brits — Simon Briggs (@simonrbriggs) April 22, 2017
Then he was warned, argued further, got himself ejected. He left court with a „–-ing a–hole” to referee and 2 „–-ing bitches” to Brits
— Simon Briggs (@simonrbriggs) April 22, 2017
this mess began when umpire warned crowd about respecting the players and Nastase said „It’s not the opera, what’s your –-ing problem” — Simon Briggs (@simonrbriggs) April 22, 2017
this mess began when umpire warned crowd about respecting the players and Nastase said „It’s not the opera, what’s your –-ing problem”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER