Sorana Cîrstea, în topul celor mai bune 40 jucătoare din lume

Sorana Cîrstea, în topul celor mai bune 40 jucătoare din lume
  • Publicat:
  • Actualizat:

La prima apariție într-un turneu american după Grand Slam-ul de la Wimbledon, Sorana Cîrstea a strâns o zestre de 200 de puncte WTA. Desemnată cap de serie numărul 9 la Stanford, românca a obținut câteva victorii „grele”, cea mai importantă fiind împotriva slovacei Dominika Cibulkova, numărul 15 mondial, în sferturile de finală, scor 6-7, 6-2, 6-0.

Cîrstea a urcat, așadar, în semifinale, fază în care a întânit-o, ieri dimineață, pe cea mai în formă jucătoare a momentului, Serena Williams, 26 de victorii din ultimele 27 de meciuri până la întâlnirea cu reprezentanta României. Americanca a fost de neoprit și în partida cu Sorana și s-a impus în aproximativ o oră, cu 6-1, 6-2. În ciuda acestei înfrângeri „scurte”, eleva lui Victor Ioniță va face un salt important în ierarhia WTA, urmând să se regăsească de azi în Top 40. Mai mult, Sorana amenință poziția de lider pe România a Monicăi Niculescu (35 WTA), mai ales că ultima va lipsi o perioadă din turnee, inclusiv de la Jocurile Olimpice, din cauza unei accidentări.

Begu, semifinalistă

Pe lângă parcursul Soranei, e de remarcat și evoluția Irinei Begu la Palermo, unde a ajuns, de asemenea, în semifinale. Eleva lui Marius Comănescu a fost eliminată sâmbătă seara de Sara Errani, cu 6-4, 6-1, dar va primi 130 de puncte WTA.

Trei semifinale a jucat Sorana Cîrstea în 2012, la Pattaya, Barcelona și Stanford

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Devin proprietari și pe terenuri. S-a dat lege în România. Decizia a venit joi, 27 iunie
Devin proprietari și pe terenuri. S-a dat lege în România. Decizia a venit joi, 27 iunie
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă nasul”
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă…
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×