CSM Volei Alba Blaj a scris istorie pentru voleiul feminin la sfârșitul săptămânii. Chiar dacă a pierdut finala Ligii Campionilor cu VakifBank Istanbul (0-3), parcursul a fost de excepție și va rămâne pentru totdeauna în istorie. Poate fi repetată pe viitor o astfel de performanță de voleiul feminin? Urmăriți ce a răspuns Adina Salaoru, căpitanul acestei echipe formidabile a Blajului după terminarea turneului Final Four.
Adina, cum ați trăit acest Final Four? A ceva unic, a fost ceva incredibil, cu multe emoții, cu multă adrenalină. Nu știu când se va mai repeta, noi am încercăm să ne bucurăm de el la maximum.
Ce a avut VakifBank în plus față de voi? Au avut destule avantaje, în ceea ce privește forța, experiența, înălțimea și faptul că au jucat foarte multe meciuri la acest nivel.
Ai scris istorie pentru voleiul românesc în acest sezon, cum te simți? Mă bucur foarte mult, încă pare ceva incredibil. Mă bucur foarte mult că am ajuns aici și vreau să le mulțumesc celor din echipa mea, staff-ului tehnic, fetelor. Tuturor celor care ne-au sprijinit, începând de la sponsori, primării pentru că am ajuns aici.
Ați visat la un asemenea moment, o finală mare în Liga Campionilor? Am plecat cu ultima șansă în Final Four, dar așa plecat de fiecare dată în această competiție, inclusiv în anii precedenți. Am avut puțin noroc, dar a fost un noroc corect, am reușit să avem cinci victorii consecutive care ne-au adus aici. În turneul Final Four am plecat cu ultima șansă, dar uitați că am ajuns aici, în marea finală.
Puteți să repetați o astfel de performanță pe viitor? Îmi doresc foarte mult să cred că România, dar și Alba Blaj, de ce nu, să repete această performanță și la fete și la fete. Și îmi doresc acest lucru și la nivelul echipei naționale.
Ce vă aștepați să se întâmple la Blaj, când veți ajunge acasă, în fața fanilor? Multă bucurie, așa cum s-a terminat aici, așa ne așteptăm și acasă să fim primite.
Cum ți s-a părut publicul? Senzațional! Mulțumim galeriei din Blaj că a reușit să mobilizeze o întreagă sală de sport și tuturor care au înțeles calitatea acestui eveniment și au fost aici alături de noi.
Ai pregătit un loc special ăpentru medalia care ai primit-o? Este o medalie foarte valoroasă, are o greutatea aparte. Nu știu dacă are neapărat un loc unde o voi așeza, dar cu siguranță am un loc în suflet pentru ea.
Alba Blaj a obținut medaliile de argint la sfârșitul turneului Final Four. Nenka Onyejekwe și Ana Cleger au fost incluse în echipa ideală a Ligii Campionilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER