VakifBank a fost mult prea puternică pentru CSM Volei Alba Blaj în finala Ligii Campionilor la volei feminin, în cadrul turneului Final Four care a avut loc la București. Formația turcă s-a impus autoritar, cu 3-0, astfel că a intrat în posesia celui de-al patrulea trofeu din istoria competiției. VakifBank Istanbul a egalat recordul deținut de Bergamo Volley, în actualul format al Ligii Campionilor.
CSM Volei Alba Blaj a făcut un sezon de excepție în Liga Campionilor, a depășit toate așteptările, dar nu a reușit să producă și bomba secolului în voleiul feminin. Oricât de mult și-au dorit ardelencele să câștige acest meci, tot nu a fost suficient pentru a doborî un adevărat colos. VakifBank a arătat tare ca o stâncă în această finală și nu i-a alimentat nicio speranță reprezentantei României.
Campioana României a pornit ca fulgerul încă de la primele mingi, cu doi ași! Alba Blaj poate că a acuzat mai mult efortul depus cu o zi înainte, dar oricum ar fi avut șanse puține să emită pretenții și dacă ar fi fost la cel mai înalt nivel din punct de vedere fizic. De la 2-0, VakifBank s-a desprins la 9-1. Încă de la început, Zhu Ting a câștigat clar disputa de la distanță cu Ana Cleger, principalele marcatoare ale Ligii Campionilor, Chinezoaica avea să aducă 7 puncte echipei sale în primul set, în timp ce cubaneza, trei, adică mai puțin de jumătate din media obișnuită. Cu un blocal realizat la 5-11, Krsmanovic a reușit să țină pentru câteva minute corabia Blajului pe linia de plutire, dar ardelencele nu s-au putut apropia la mai muilt de patru puncte, 13-17. Chinezoaica Zhu Tuing a continuat să dea recital, astfel că primul set a fost câștigat cu 25-17.
Setul doi a fost dominat și mai clar de VakifBank. Din trioul formidabil propus de formația turcă pentru acest sezon a fost rândul sârboaicei Milena Rasic să iasă în evidență. Nr. 16 a făcut puncte prin toate procedeele. Blocajul formației turce a devenit tot mai descurajant pentru Alba Blaj, astfel că scorul a căpătat proporții. Rezultatul final al setului ne scutește de multe alte comentarii: 25-11.
Și pentru că nu a vrut să se lase mai prejos, în setul trei a venit rândul olandezei Sloetjes să „defileze”. Dar numai după ce Alba Blaj și-a făcut parada pentru această finală. Fetele lui Darko Zakoc au fost la conducere la începutului setului trei, reușind să ofere finalei câteva minute de suspans. VakifBank a funcționat însă fără reproș, ca o adevărată mașinărie de volei, și nu a dporit să prelungească finală. De la 4-8, formația turcă a egalat la 9-9, apoi s-a dus către trofeu cu olandeza Sloetjes vârf de lance. Setul trei a fost câștigat cu 25-17, iar VakifBank a câștigat un trofeu care nu putea să-l piardă decât printr-un accident, așa cum era să se întâmple la semifinala cu Conegliano.
Chiar dacă a pierdut fără drept de apel în finală, Alba Blaj a făcut înconjurul Europei în acest sezon prin ceea ce a reușit și a devenit poate un model și pentru cei din țară. Atât echipa, cât și suporterii care s-au comportat la excepțional!
CSM Volei Alba Blaj – Vakifbank Istanbul (17-25, 11-25, 17-25)
EVOLUȚIA SCORULUI:
SET 1: 0-2, 1-9, 6-11, 8-15, 13-17, 14-21, 17-25
SET 2: 0-3, 3-8, 4-16, 7-20, 11-25
SET 3: 3-0, 8-4, 9-9, 11-13, 12-18, 13-21, 17-25
CSM Volei Alba Blaj: Rus, Salaoru, De Aquino, Krsmanovic, Malesevic, Koleva, Barakova, Crncevic, Cleger, Memiș, Ilyasoglu, Mollers, Morales, Onyejekwe
VakifBank: Orge, Kirdar, Ozbay, Zhu, Caliskan, Robinson, Gurkaynak, Aykac, Sloetjes, Akyol, Karakurt, Rasic, Șenoglu, Guneș
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER