Burleanu a ajuns la putere în fotbalul românesc, în 2014, promițând mai multă deschidere, mai multă democrație, mai multă prosperitate, mai mult profesionalism pentru membrii afiliați ai FRF. A vorbit despre toate acestea sâmbătă, la cea de-a treia Adunare Generală pe care a prezidat-o. Lucrurile, spune Burleanu, sunt bune. Chiar foarte bune.
Să luăm, deci, pe rând realizările a trei ani de mandat Burleanu, așa cum le-a invocat el însuși sâmbătă.
Revoluția a făcut-o cu oamenii lui, „managerii” aduși din afară, cei care azi vin la muncă în uniforme distincte – un bleumarin deschis. Această gardă pretoriană plasată în funcțiile-cheie, de obicei având prefixul „director-de-ceva”, îl încadrează cu fidelitate și vigilență. Ei, cei 20, filtrează deschiderea către popor promisă în 2014.
Oamenii lui Burleanu sunt ușor de distins în sală. Atât la prezidiu, cât și în primul rând, ei sunt îmbrăcați în costume bleumarin deschis. Nu toți angajații FRF au onoarea să fie îmbrăcați astfel, ci doar „echipa” venită împreună cu șeful FRF
În doar trei ani, cu o viteză absolut remarcabilă pentru un neofit, a reușit să controleze complet, de o manieră copleșitoare, sutele de membri votanți. Nu e mai puțin adevărat că, după 24 de ani cu Mircea Sandu, fotbalul românesc era deja pregătit pentru o nouă guvernare autoritară. Dar azi, în Adunarea Generală, pot fi numărați pe degete cei care votează contra propunerilor lui Burleanu, oricât de ilegale și de imorale ar fi acestea. Cu două-trei excepții, cei care au altă părere fie o țin pentru ei, fi îndrăznesc să și-o spună doar în șoaptă și numai când sunt siguri că interlocutorul e discret, iar prin preajmă pereții n-au urechi. Din acest punct de vedere, autocrația de un sfert de secol a lui Mircea Sandu n-a fost urmată de o democrație – fie ea și originală -, ci de o dictatură încă și mai crudă.
Ceea ce se întâmplă azi amintește de distopia lui Orwell. Sâmbătă, la Adunarea Generală, Burleanu a trecut practic fără opoziție modificări ale Statutului FRF care concentrează și mai mult puterea în mâna lui invocând tocmai binele comun și democratizarea fotbalului! A schimbat criteriile pentru alegerea președintelui astfel încât rivalii să nu mai poată candida la anul. A spulberat statu-quo-ul FRF-LPF, reducând fotbalul profesionist la un rol decorativ. Liga a rămas fără postul de vicepreședinte al federației, acceptat tacit de la înființarea LPF, din 1993, și până azi, dar și cu un loc în minus în Comitetul Executiv al federației (doi reprezentanți în loc de trei). A înființat o „comisie a fotbalului profesionist” cu atribuții ciudate, în fapt un instrument de presiune asupra LPF. A cerut poporului – și a obținut – aprobarea să-i împartă banii altora (drepturile TV ale Ligii 1).
Prosperitatea promisă în campania electorală din 2014 a venit, fără îndoială, dar în primul rând pentru Burleanu și oamenii săi. Prime de zeci de mii de euro, salarii mărite, limuzine Mercedes – mașini de serviciu, delegații numeroase și prelungite pe banii federației, diurne substanțiale etc.
Poporul a primit și el: mingi, vizite de lucru, team-building-uri cu mâncare și cazare gratuită, promisiuni și asigurări că se face totul. Cei 42 de șefi ai AJF-urilor au fost numiți, fără concurs și fără să aibă competențe, observatori la Liga 2 și la Liga 3 (asta înseamnă sute de lei barem la fiecare meci). Multe din neregulile existente la cluburi și la AJF-uri sunt acoperite sau ignorate de FRF. Votanților li s-a spus sâmbăă că vor primi din banii echipelor de Liga 1 și că federația ar fi stat la originea Ordonanței de Urgență care le înlesnește accesul la banii publici.
Fostul arbitru Cristian Balaj (cu cartonașul roșu ridicat, primul rând de la dreapta la stânga) a fost singurul din sală care a votat constant contra inițiativelor lui Burleanu
După cum vedeți, Burleanu are expertiză în special în a oferi banii munciți de alții: în acest caz, de cluburile din LPF și de contribuabili. Iar „oamenilor de fotbal” le place.
În privința profesionalismului, a know-how-ului adus în federație – pentru asta s-a inventat PR-ul. Burleanu, absolvent al SNSPA (fosta Academie „Ștefan Gheorghiu”, care înainte de 1989 producea activiștii Partidului Comunist Român), știe că „lumea este condusă de vorbe și nu de fapte”. Pentru asta a angaja opt oameni la Departamentul de Comunicare, pe care spune chiar el că, dacă ar avea forță, l-ar mări și transforma într-o agenție de sine stătătoare care să reflecte cum se cuvine realizările guvernării sale.
Pentru cine ascultă prelegerile șefului FRF (de recomandat, cu imagine, pentru că mimica și gesturile completează perfect discursul) sau răsfoiește anunțurile de pe site-ul oficial, federația duduie de competență și de realizări. Treaba zbârnâie pentru că „muncim pe brânci” (citat din discursul de sâmbătă al lui Burleanu). Planul este depășit, indicatorii sunt, toți, cu săgețica în sus, se face mai bine, mai repede și mai eficient, toată lumea la federație nu mai prididește în a se pune în slujba familiei fotbalului.
După asemenea vorbe, este foarte probabil ca membrii Adunării Generale, îndestulați înainte și după ședință și invitați la finala Cupei României, să nu fi observat că profesioniștii FRF au uitat să aducă un translator pentru invitatul italian Michele Uva și că, seara, le-au înmânat celor de la FC Voluntari un trofeu pe care scria că Astra e câștigătoarea Cupei.
Michele Uva, CEO al federației italiene și membru în Comitetul Executiv al UEFA, a vorbit fără traducător timp de aproximativ o jumătate de oră. Puțini au înțeles, în sală, discursul oaspetelui
Simple accidente, desigur, așa cum a fost și cel de luna trecută, când unul din directorii lui Burleanu a uitat de o competiție pe care trebuia s-o organizeze la Buftea pentru copiii defavorizați, generând haos și punând zeci de micuți într-o situație imposibilă. ProSport a dezvăluit atunci cazul, iar oamenii șefului FRF au încercat mai întâi să-l mușamalizeze mințindu-l pe reporter, iar apoi au dat publicității niște comunicate halucinante, în care negau evidențele.
Cu Burleanu șef, federația a ajuns în postura unică de a nu avea conducere (Comitetul Executiv) recunoscută de statul român, după ce instanțele au declarat-o definitiv ilegală. Dar și să înființeze și să finanțeze centre de pregătire care funcționează contrar legii.
Dacă, după cum ați văzut mai sus, seriozitatea și profesionalismul „noii echipe de manageri” de la FRF sunt neîndoielnice, în schimb modul absolut competent în care se cheltuiesc banii merită și el lăudat. Un singur episod, din zeci asemănătoare, spune totul: Burleanu a refuzat, în martie 2016, un cantonament de pregătire pentru națională în Italia care ar fi fost gratuit și ar fi generat încasări din vânzările de bilete și televizări. Dar a preferat un altul care a costat FRF 235.000 de euro plus încă 150.000 de euro diurne pentru „echipa Burleanu” și invitații săi.
Poate vă întrebați dacă vreunul din membrii Adunării Generale a ridicat acest caz în plen. Răspunsul este „nu”.
O explicație: de ce vrea Burleanu să „naționalizeze” banii cluburilor de Liga 1
Încă o observație după Adunarea Generală a FRF la care am asistat sâmbătă:
Burleanu recurge tot mai evident la o politică și la un discurs de extracție marxist-leninistă (deși el, după ședință, a pretins că politica sa ar fi nu „de stânga”, ci „intervenționistă”). În acest caz, șeful FRF a făcut ce știe mai bine – a jonglat cu vorbele. Politica intervenționistă reprezintă, pe scurt, intervenția statului pentru a controla anumite zone cum ar fi evoluția inflației sau pentru a dirija dezvoltarea anumitor sectoare economice. Dar ceea ce a făcut și ce face Burleanu nu are absolut nicio legătură cu asta.
În fața a sute de membri ai Adunării Generale, el a arătat cu degetul către șefii cluburilor din Liga 1. I-a indicat ca fiind „dușmanii de clasă” care trăiesc în belșug, dar nu vor să dea și poporului din preaplinul lor. Curat capitalism, curată economie de piață, concurențială!
Gino Iorgulescu, președintele LPF, a fost complet depășit de evenimente exact în momentul decisiv. Cât timp a susținut cauza cluburilor din Liga 1, a privit permanent în jos și în partea dreaptă. A fost stângaci și poticnit, la ani lumină de verva din urmă cu 15-20 de ani
După ce a anunțat că supune la vot „un principiu”, adică ideea de a lua din drepturile TV ale bogaților din Liga 1 pentru a împărți săracilor din ligile inferioare, Burleanu a fost contrat de Iorgulescu, șeful LPF. Acesta din urmă a explicat (stângaci și neconvingător) că este vorba despre niște bani care nu sunt ai FRF, că este un amestec în proprietatea altcuiva, că banii din drepturile TV sunt rodul unui contract negociat între două părți distincte (compania care a cumpărat și cluburile din Liga 1 care au vândut). Burleanu a intervenit imediat, adresându-li-se reprezentanților cluburilor mici: „Ați auzit, dumneavoastră nu sunteți așa importanți precum echipele din Liga 1, care nu vor să împartă!”.
În realitate, cauza acestei „naționalizări” a banilor altora este incapacitatea „guvernului Burleanu” de a atrage, în mod real, finanțările promise electorilor. Banii promiși nu au fost aduși de „excepționala echipă de la marketing”, așa că șeful FRF și-a îndreptat privirea spre curtea LPF, care acum trei ani și-a vândut drepturile TV pentru Liga 1 contra a 27 de milioane de euro pe sezon.
Întrebat de reporterul ProSport dacă acest tip de discurs antagonizant, care a împărțit membrii FRF în două catagorii rivale, nu i se pare periculos, Burleanu a răspuns zâmbind: „Nici vorbă!”.
Upgrade Mircea Sandu: Răzvan Burleanu este mai feroce, mai alunecos, mai lipsit de scrupule
Modul în care își tratează opoziția și criticii îl apropie pe Burleanu, de asemenea, de viziunea leninistă a revoluției bolșevice. Cine nu este cu Burleanu este împotriva lui și trebuie eliminat cu orice preț. În timpul Adunării Generale, el a fluturat adesea pericolul nedefinit al complotiștilor, al dușmanului din afară care stă la pândă, dar care nu poate învinge familia unită a fotbalului. I-a numit, pe cei care îl critică, „troglodiți”, „păreriști” și „trompete”. A modificat regulamentul într-un mod în care nici măcar Mircea Sandu, când era în culmea puterii, nu a îndrăznit să îl facă. Punctul h) de la Articolul 50 al Statutului FRF, votat sâmbătă cu majoritate copleșitoare, a făcut imposibilă candidatura lui Lupescu, Chivu și Marica, la anul, la șefia federației. Conform acestei noi prevederi, în 2018 doar cei care au activat în fotbalul intern în doi din ultimii cinci ani vor avea voie să își depună candidatura la președinție. Ca exemplu, Marian Lumânare, președintele AMF București, va avea dreptul să candideze. Ionuț Lupescu, directorul tehnic al UEFA, nu.
Dacă acest punct ar fi existat în 2014, însuși Burleanu n-ar fi avut dreptul să candideze la postul pe care îl ocupă acum. Imaginați-vă doar ce scandal național ar fi ieșit dacă Mircea Sandu ar fi sugerat măcar introducerea acestui criteriu, cu trimitere directă la Gică Hagi, Gică Popescu și toți ceilalți foști internaționali! Sandu n-a făcut asta chiar cu riscul de a pierde în 2005, când Gică Popescu i-a făcut o concurență puternică.
Ce-l deosebește, însă, pe Răzvan Burleanu de Mircea Sandu? Deși ar fi fost greu de crezut așa ceva în 2014, este mai lipsit de scrupule. Minte fără să clipească, jonglează cu un discurs steril, prefabricat din fraze-tip și megalomanic, a pus pe picioare o mașinărie de PR care să-i cosmetizeze activitatea. Este alunecos și are ferocitatea amorală a noului venit prin excelență. Nu înțelege, nu respectă și nu-i pasă.
Pentru Burleanu, totul e nou, totul a început acum. În discursul de sâmbătă a lipsit doar să spună că el însuși, împreună cu echipa sa, a inventat mingea rotundă și jocul în 11. În rest, le-a spus pe toate: că a salvat FRF de la faliment, că a introdus selecția la echipele naționale, că a adus sponsori, că în 2016 a reușit pentru prima oară să ducă federația pe profit, că a remediat situația la echipele naționale de seniori și juniori, că ține legătura cu membrii FRF din teritoriu etc.
În încheiere, o remarcă: pe mulți dintre cei care sâmbătă l-au aprobat și aplaudat pe Răzvan Burleanu în sala de la demisolul Casei Fotbalului i-am văzut făcând exact același lucru și cu același entuziasm pe vremea lui Mircea Sandu. Oameni care, când era Nașul președinte, nu pridideau cu laudele au luat cuvântul acum pentru a înfiera greaua moștenire. Totul, să ne înțelegem, într-o clădire construită pe vremea lui Mircea Sandu.
În timp ce vorbitorii din echipa Burleanu prezentau realizările, pe ecranele din sală rulau imagini cu președintele FRF la diverse ceremonii
Și aici, fotbalul românesc a rămas în comunism. În acest tip de societate se minte impersonal, în ambele sensuri. Cei care l-au aplaudat pe Burleanu s-au prefăcut că-l cred, după cum și Burleanu i-a mințit mimând că nu știe ce gândesc ei în realitate. În fotbalul românesc, totul se reduce, în fapt, la conjunctură. Puterea absolută care-l îmbată astăzi pe marxistul de la șefia FRF va dura exact până în prima secundă în care va fi slab. În clipa următoare se va trezi exact ca Mircea Sandu: singur. Un paria cu procurorii pe urme și hulit de toată lumea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER