FCSB, Dinamo și CS U Craiova sunt invitate să participe în Mega League, o nouă competiție cu premii anuale de peste 200 de milioane de euro, competiție care va include echipe din Sud-Estul Europei.
Ziare.com scrie că proiectul îi aparține lui Rumen Vatkov, fost director de marketing la clubul bulgar TSKA Sofia, care a declarat că proiectul ar putea debuta în 2019.
42 de echipe din 17 țări ar urma să ia startul în competiție – România, Grecia, Israel, Serbia, Bulgaria, Croația, Bosnia, Slovenia, Cipru, Macedonia, Azerbaidjan, Albania, Georgia, Armenia, Moldova, Kosovo și Muntenegru.
Aceeași sursă notează că FCSB, Dinamo și CS U Craiova vor face parte din prima ligă, în timp ce în grupa a doua vor fi invitate CFR Cluj, Petrolul, U Cluj și Academia Rapid.
Ziare.com scrie că echipele vor evolua sub sistemul unui campionat, cu meciuri tur-retur, iar la final ultÃmele trei calsate din priam ligă vor retrograda și vor promova primele trei din liga a doua.
Pe lângă echipele din România, în competiție vor fi invitate: Olympiacos, Panathinaikos, Maccabi Tel Aviv, Maccabi Haifa, Steaua Rosie Belgrad, Partizan Belgrad, Levski Sofia, TSKA Sofia, Dinamo Zagreb, Hajduk Split, FK Sarajevo, Zeljeznicar, Olimpija Ljubljana, NK Maribor, APOEL Nicosia, Omonia, Vardar Skopje
Banii ar urma să vină de pe urma drepturilor de televizare ale meciurilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER