nternaționalul german al echipei Chelsea, Michael Ballack, își va prelungi contractul cu clubul londonez până în iunie 2011, a anunțat cotidianul Bild.
Actualul acord al lui Ballack cu Chelsea este valabil până la sfârșitul acestui sezon.
Michael Ballack, în vârstă de 33 de ani, joacă la echipa londoneză din 2006. El a mai evoluat anterior la Kaiserslautern (1997-1999), Bayer Leverkusen (1999-2002) și Bayern Munchen (2002-2006). Internaționalul german a înscris până în prezent în campionatul Angliei 16 goluri.
Pe de altă parte, potrivit Bild, Ballack l-a anunțat pe selecționerul Germaniei, Joachim Low, că vrea să mai joace pentru echipa națională până la Euro-2012.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER