Caz uimitor: Adebayor își acuză fratele că i-a furat tricourile primite de la Foe și Zidane. Acesta ar fi furat și telefoane mobile ale fotbaliștilor. Nici mama sau sora vârfului lui Spurs nu au scăpat de critici dure

Redactor:
Leila Bolat
Caz uimitor: Adebayor își acuză fratele că i-a furat tricourile primite de la Foe și Zidane. Acesta ar fi furat și telefoane mobile ale fotbaliștilor. Nici mama sau sora vârfului lui Spurs nu au scăpat de critici dure
  • Publicat:
  • Actualizat:

Internaționalul togolez al echipei Tottenham Hotspur, Emmanuel Adebayor, și-a acuzat fratele că în urmă cu câțiva ani a furat tricourile primite de la Marc-Vivien Foe și Zinedine Zidane, precum și un colier valoros pe care fotbalistul i-l dăruise mamei sale.

Simt nevoia constantă să vă povestesc ceva. Dacă vă împărtășesc poveștile mele, o fac pentru că eu cred că fiecare poveste vine cu o morală. Aceasta este despre un frate care tot spune că nu îmi susțin familia. Numele lui este Rotimi Adebayor. La vârsta de 13 ani, a făcut ceva foarte rău. Eu și el știm ce a făcut. De aceea părinții noștri au fost nevoiți să îl trimită într-un sat departe de oraș. Când am început să am succes în fotbal și m-am dus în Togo în vacanță, o prietenă a mamei mele a venit în vizită la noi. Și ne-a spus că Rotimi suferă la țară, astfel că le-am cerut imediat să îl aducă în oraș. Când a revenit, m-am asigurat că este înscris la școală. În 2002, am jucat la Cupa Africii pe Națiuni în Mali și am avut privilegiul de a face schimb de tricouri cu Marc-Vivien Foe, odihnească-se în pace. Când m-am întors în Togo, am pus tricoul într-un loc sigur. Fratele meu a reușit să fure tricoul și l-a vândut„, a explicat Adebayor pe pagina sa de Facebook.

El a precizat că, după ce a fost transferat de la Metz la Monaco, a ajuns într-o fază avansată în Liga Campionilor și a jucat împotriva echipei Real Madrid. „A fost una dintre cele mai frumoase zile din viața mea, pentru că am avut norocul de a primi un tricou cu autograf de la legendarul Zinedine Zidane. După ce am dus tricoul în Togo, fratele meu iar a găsit o cale să îl fure și l-a vândut. Când eram la Metz, câștigam cam 15.000 de euro pe lună. Am vrut să iau ceva deosebit pentru mama mea, în semn de mulțumire pentru tot ce a făcut pentru mine. Voiam să o fac fericită. Astfel că m-am hotărât să îi cumpăr un colier Cartier în valoare de aproximativ 45.000 de euro. Rotimi și prietenii lui Akim și Tao au făcut un plan și au furat colierul prețios. L-au vândut pentru vreo 800 de euro. Când mama și eu am aflat, mama mi-a cerut să nu fac nimic, pentru că este fratele mai mic. În casa mea am o cameră de depozitare în care îmi țin unele lucruri când sunt plecat în Europa. Doar eu am cheia camerei, dar fratele meu a reușit să găsească cheia care deschide toate camerele din casă. A furat frecvent băuturi și alte obiecte din acea cameră„, a adăugat Adebayor.

Emmanuel Adebayor a menționat că și atunci când a decis să îl ia pe fratele său alături de el în Franța, acesta a continuat să fure. „Am zis că suntem de același sânge și am mers mai departe. Am decis să îl iau unde mi-am început cariera în Franța. L-am dus la o academie de fotbal foarte bună în Franța. A furat telefoane mobile de la mulți colegi de echipă și a fost dat afară de la academie. Apropo, după ce am scris prima dată despre el, m-a sunat și mi-a spus că nu a furat chiar 21 de telefoane. El susține că numărul este mai mic. Totuși, este ceva acceptabil? Mi-a mai spus că ar trebui să fiu bucuros că mi-a furat băuturi și alte chestii din camera de depozitare. L-am întrebat de ce și mi-a răspuns: «Pentru că sunt fratele tău». (…) Eram încă în Monaco, când am decis să strâng toate ghetele de la colegii mei pentru a le da oamenilor din Africa. Aveam o geantă mare cu ghete. Am dus geanta în Togo. După câteva zile, când am vrut să dau ghetele oamenilor care aveau nevoie de ele, am observat că nu mai erau. Mai târziu am aflat că fratele meu furase geanta și le vânduse„, a adăugat fotbalistul.

Emmanuel Adebayor a mai scris, zilele trecute, tot pe Facebook, că și sora sa Yabo i-a creat probleme: „În urmă cu vreo doi ani, am cumpărat o casă în Ghana cu 1,2 milioane de dolari. Mi s-a părut normal să o las pe sora mea mai mare, Yabo Adebayor, să stea în acea casă. I-am permis și fratelui meu vitreg (Daniel) să locuiască acolo. Câteva luni mai târziu, eram în vacanță și m-am hotărât să merg la acea casă. Spre surprinderea mea, am văzut multe mașini în față. De fapt, sora mea a decis să închirieze casa fără ca eu să știu. Și l-a dat afară pe Daniel. Casa respectivă are 15 camere. Când am sunat-o și i-am cerut o explicație, timp de 30 de minute m-a insultat și m-a înjurat. Am sunat-o pe mama ca să explice situația și a procedat la fel ca sora mea. Aceeași soră spune că sunt nerecunoscător„.

Adebayor a menționat că alt frate, Kola, a profitat de asemenea de generozitatea sa. „Fratele meu Kola Adebayor stă în Germania de 25 de ani. A revenit acasă de vreo patru ori, de fiecare dată pe cheltuiala mea. Eu suport cheltuielile pentru educația copiilor lui. Când eram în Monaco, a venit la mine și mi-a cerut bani ca să înceapă o afacere. Dumnezeu știe cât i-am dat. Unde este acea afacere acum? Când a murit fratele nostru Peter, i-am trimis lui Kola mulți bani ca să vină acasă cu avionul. Nu a venit la înmormântare. Iar acum același Kola le spune oamenilor că am fost implicat în moartea lui Peter. Cum? Tot el s-a dus și a spus povești neadevărate despre familia noastră pentru The Sun, ca să primească ceva bani. În plus, ei au trimis o scrisoare la club, când eram la Madrid, ca să fiu dat afară„, explică Emmanuel Adebayor.

La sfârșitul anului trecut, Adebayor a acuzat-o pe mama sa că practică magia neagră și din această cauză el traversează o perioadă mai slabă pe teren. „Nu sunt pastor, sunt fotbalist și nu pot să arăt vraja. Nu am dat-o afară pe mama mea din casă, ea a decis să plece. Cum pot să țin legătura cu mama mea, dacă ea le spune tuturor că munca mea nu poate merge înainte? Ar trebui să se oprească din vorbit, ea ar trebui să nu mai practice «juju» (n.r. – practică a magiei negre din vestul Africii) asupra mea, ei ar trebui să mă lase în pace„, declara Adebayor în 2014, pentru postul de radio ghanez Peace FM.

Emmanuel Adebayor a evoluat de-a lungul carierei la echipele Metz (2001-2003), AS Monaco (2003-2006), Arsenal Londra (2006-2009), Manchester City (2009-2012) și Real Madrid (2011, sub formă de împrumut). Din 2012, el este legitimat la Tottenham Hotspur.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Ungurii, STĂPÂNII Europei. Noua alianță în care au intrat. Împreună, blochează tot
Ungurii, STĂPÂNII Europei. Noua alianță în care au intrat. Împreună, blochează tot
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă nasul”
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă…
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×