*Noul antrenor al lui Bayern a fost prezentat oficial. Spaniolul a vorbit într-o germană perfectă, care i-a uimit chiar și pe ziariștii nemți
*La conferința de presă de ieri au participat 240 de jurnaliști din Germania, Spania sau Italia
Șefii lui Bayern se așteaptă la o audiență de 25.000 de spectatori la primul antrenament al bavarezilor pe „Allianz Arena” în mandatul lui Guardiola Pep Guardiola are o misiune dificilă la Bayern! După o „triplă” istorică reușită de Jupp Heynckes, oricărui antrenor i-ar fi greu să egaleze performanțele reușite de veteranul de 68 de ani care s-a retras în această vară. Dar conducerea bavarezilor s-a întrecut pe sine și l-a convins pe tehnicianul spaniol să revină în fotbal, după un an de pauză. Ieri, la miezul zilei, bavarezii l-au prezentat oficial pe Guardiola (42 de ani), într-un cadru de sărbătoare.
Întâmpinați cu mâncare spaniolă
240 de jurnaliști din Germania, Italia, Spania sau chiar și Japonia au asistat ieri la prezentarea oficială a antrenorului spaniol. Iar spiritul german a părut că pălește în fața carismei și a spiritului latin ale lui Pep. Jurnaliștii au fost întâmpinați cu tapas, mâncare tradițională spaniolă, și de câteva glume făcute de Guardiola încă de la primele cuvinte adresate. Surprinzător, într-o germană perfectă, care a fost apreciată chiar și de prețențioșii ziariști bavarezi. Asta în timp ce pe un ecran uriaș în spatele șefilor lui Bayern și a noului antrenor al câștigătoarei Ligii, se desfășurau atât imagini din cariera de jucător a spaniolului, cât și din cea de antrenor.
„Am o misiune dificilă”
În ciuda glumelor și a încercărilor șefilor bavarezi de a destinde atmosfera, Guardiola a recunoscut că are o misiune dificilă la Bayern. „Am ales-o pe Bayern pentru jucători și pentru istorie. Va fi greu pentru că echipa vine după un sezon excelent. Presiunea e pe mine, dar nu mă tem și nu cedez în fața unei provocări, indiferent cât de grea ar fi”, a spus ieri spaniolul. Însă așteptările sunt uriașe! Doar la primul antrenament al bavarezilor în mandatul lui Pep sunt așteptați 25.000 de spectatori. Iar fiecare va trebui să plătească un bilet de cinci euro!
A învățat patru ore pe zi
Se știe deja că Pep Guardiola este un perfecționist, căruia îi place să controleze totul în cel mai mic detaliu. A demonstrat-o și ieri la prânz, când a vorbit într-o germană perfectă la conferința de presă de prezentare la Bayern. Acesta a fost rezultatul a șase luni de studiu intens al limbii germane. Conform propriei declarații, tehnicianul din Santpedor a învățat timp de patru ore pe zi limba germană cu un profesor univeristar din New York, acolo unde a locuit în ultimul an.
14 titluri a câștigat Guardiola în perioada petrecută la Barcelona (3 titluri, 3 Supercupe, două Ligi ale Campionilor, două Cupe, două Supercupe ale Europei, 2 CM ale cluburilor)
17 milioane de euro este salariul încasat anual de Guardiola, conform ziarului englez „The Independent”
Guardiola a semnat în iarnă un contract pe trei ani cu Bayern, cel mai lung din cariera de antrenor
În carieră, Guardiola a antrenat doar la Barcelona B și la Barcelona
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER