Din spital la bal

Redactor:
Marius Hutu
Din spital la bal
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bursaspor a fost, prin tradiție, una dintre echipele din Turcia
unde românii s-au simțit bine și au fost apreciați. Giani Kiriță
este cel mai fericit dintre toți, pentru că a participat duminică
la câștigarea primului titlu din istoria clubului.

-Ești campion al Turciei cu Bursaspor. Ai fi crezut
acest lucru la începutul sezonului?

-Eram de mai multă vreme pe un drum bun, pentru că ratasem de puțin
anul trecut participarea în Europa League. Sincer, și acum am avut
același obiectiv, nu ne gândeam la titlu, dar, pe măsură ce jocul
nostru a fost tot mai bun și am bătut granzii, am început să visăm.
Și acum trăim cel mai frumos moment posibil.

-Cum a fost finalul, acea așteptare de câteva minute, între
meciul vostru și cel al lui Fenerbahce?

-Îngrozitor. Cele mai lungi secunde din viața mea. Toți erau
încordați, mulți spectatori sărutau pământul, implorând divinitatea
să le vină în ajutor. Pentru mine, ca spectator, a fost cel mai
greu, pentru că de pe bancă sau de pe teren trăiești altfel.

-De ce doar spectator?
-Pentru că vineri m-am operat la pancreas și asta a pus capac unui
sezon cu foarte multe probleme medicale. Dar am uitat de operație
și am sărit pe teren, fiindcă astfel de momente sunt unice.

Dinamo,
durerea din inimă

-Ești la final de contract. Liga poate fi magnetul care
să te țină pe mai departe la Bursa?

-Deocamdată vreau să savurez clipele acestea. Uite, într-o oră
plecăm cu un autocar decapotabil să facem turul orașului, avem
niște suporteri extraordinari, toată lumea nu vorbește decât de
echipă. Am timp să mă hotărăsc.

-Cu Bursa ești fericit, dar, ca dinamovist, ce spui de
ce se întâmplă în „Ștefan cel Mare”?

-Of, speram să nu mă întrebi de durerea din inimă numită Dinamo.
Sufăr, normal, pentru că nu e bine ce se întâmplă. Trebuie băgați
bani, făcute transferuri bune și lăsate la o parte orice conflicte,
dacă se vrea performanță. Altfel, se alege praful. Nu-i normal ca
Dinamo să fie fericită cu locul 6. Pe vremea noastră, când se
vorbea de locul 2, spuneam singuri: „Ă‚sta nu se premiază, doar
titlul și Cupa”. Asta era mentalitatea, acum e bine și pe 6, aici e
buba.

-Cui dedici titlul?
-Soției și copiilor mei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×