Dispune Mourinho de cel mai bun Real din ultimii 20 de ani?

  • Publicat:
  • Actualizat:

Florentino Perez l-a adus pe Mourinho la Real pentru a stopa
supremația Barcelonei și pentru a cuceri, după nouă ani de secetă,
Liga Campionilor. Deși este cea mai titrată echipă din lume, cu 14
trofee europene, dintre care 9 Cupe/ Ligi ale Campionilor, în
ultimii 20 de ani, de când este noul format al competiției, „albii”
s-au impus de doar trei ori.

Primul transfer s-a și realizat, Di Maria fiind deja acontat, iar
Gerrard și Maicon sunt cu un picior pe Santiago Bernabeu. În aceste
condiții, Realul lui Mourinho visează cu ochii deschiși la un nou
trofeu suprem în cea mai importantă competiție inter-cluburi, mai
ales că echipa de acum pare mult mai puternică decât formațiile
care au reușit precedentele performanțe pentru madrileni (în 1998,
2000 și în 2002). În măsura în care tehnicianul portughez a reușit
să ducă Interul spre victoria totală, având la dispoziție un lot
mai puțin valoros, cucerirea Ligii pare a fi acum un obiectiv
perfect realizabil.

Cum va
arăta Realul lui Mourinho

Casillas – Maicon, Sergio Ramos, Pepe, Marcelo – Di Maria,
Gerrard, Xabi Alonso, Kaka – C.Ronaldo, Higuain

Ultimele finale ale Ligii cucerite de Real

Bayer Leverkusen –
Real Madrid 1-2(2002)

Au marcat Raul și Zidane

Cesar – Salgado, Hierro, Helguera, Roberto Carlos – Makelele –
Figo, Zidane, Solari – Raul Morientes

Antrenor: Vicente del Bosque

Real Madrid – Valencia 3-0 (2000)

Au marcat Morientes, McManaman, Raul

Casillas – Salgado, Karanka, Campo, Roberto Carlos – Helguera –
Redondo, McMananman, Raul – Morientes, Anelka

Antrenor: Vicente del Bosque

Real Madrid – Juventus
1-0 (1998)

A marcat Mijatovic

Ilgner – Panucci, Hierro, Sanchis, Roberto Carlos – Karembeu,
Redondo, Seedorf – Raul – Mijatovic, Morientes

Antrenor: Jupp Heynckes

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mario Fresh s-a combinat cu…vecina! Cum arată, de fapt, noua iubită și ce i-a făcut fostului! A bătut la ușa artistului după 4 zile
Mario Fresh s-a combinat cu…vecina! Cum arată, de fapt, noua iubită și ce i-a făcut fostului! A bătut la ușa…
Zero! Cum a numit-o vedeta lui Lyon pe FCSB și singurul lucru pe care îl știe despre campioana României

Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei

Fără grad de comparație! Cât valorează echipa lui Olympique Lyon: cel mai scump jucător e aproape cât lotul FCSB-ului

Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat

BREAKING | Becali taie-n carne vie! OUT de la FCSB:
BREAKING | Becali taie-n carne vie! OUT de la FCSB: "La revedere, pleci!". Renunţă la doi jucători
Nicoleta Luciu, imagini sexy la 44 de ani! Și-a arătat formele apetisante. Cum s-a fotografiat Fosta Miss România

BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT

BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă:  – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!

Patronul Nordis le face păgubiţilor o promisiune: le va împărţi câte 100 de apartamente pe lună

Ceva CIUDAT se întâmplă în centrul galaxiei noastre

Mănâncă 5 kilograme de carne! Dezvăluire incredibilă despre Cristi Borcea

Mirele scăpat din brațe la propria nuntă a dat nas în nas cu cei care l-au nenorocit pe viață 😲

Călin Georgescu, devastat. Becali a aflat cum îl vor sabota: Nu-l lasă să candideze, știu ceva mai multe

Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România

S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public

Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?

FC Botoşani: Consumul de seminţe, interzis pe stadion

Praful produs de plăcuțele de frână, mai periculos decât emisiile mașinilor pe motorină! Ce au descoperit cercetătorii?

Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Perneș. Nașul fostului concurent de la Mireasa a mărturisit toate detaliile

×