Pus în fruntea listei de achiziții pentru mercato-ul din această iarnă de către Jose Mourinho, bosniacul Edin Dzeko îi poate costa o căruță de bani pe șefii lui Real Madrid.
Directorul executiv al lui Wolfsburg, Dieter Hoeness, a anunțat astăzi că formația care va dori să-l transfere pe jucător va trebui să plătească 40 de milioane de euro. Aceasta este clauza fixată de șefii nemți în urmă cu doi ani, când fotbalistul a semnat prelungirea contractului până în 2013, în urma sezonului în care a marcat 36 de goluri în 42 de partide. Dzeko are în acest moment un salariu de 3 milioane de euro la Wolfsburg.
Chiar dacă Dieter Hoeness susține că Real nu ar fi înaintat nici o ofertă pentru jucător, negocierile s-ar putea purta direct la nivel înalt, între Florentino Perez și Francisco Garcia Sanz, președintele lui Wolfsburg și director al uzinei de automobile Volkswagen, ambii aflându-se în relații bune.
Edin Dzeko a mai fost dorit în această vară și de către italienii de la Milan, însă suma oferită, 30 de milioane de euro, a fost insuficientă pentru pretențiile germanilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER