Eto’o despre izbucnirea lui Chivu din meciul cu AS Roma: „A fost nervos pe toată echipa, nu doar pe mine”

Eto'o despre izbucnirea lui Chivu din meciul cu AS Roma:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul camerunez al echipei italiene Internazionale Milano,
Samuel Eto’o, a declarat că fundașul român Cristian Chivu a fost
nervos pe toată echipa, nu doar pe el, sâmbătă, în timpul meciului
pierdut cu AS Roma (scor 0-1), informează Tuttosport, citat de
goal.com

„Toata lumea a crezut că Cristian era supărat pe mine,
pentru că nu reveneam să îl ajut în faza defensivă. După meci, i-am
spus să-mi zică în față dacă are ceva să îmi reproșeze, dar el mi-a
răspuns că izbucnirea sa în fața lui Benitez era un reproș adresat
întregii echipe, nu doar mie”,
a explicat camerunezul,
pentru a pune punct discuțiilor ivite după ieșirea nervoasă a lui
Chivu.

Fundașul Cristian Chivu l-a amenințat pe antrenorul Rafael
Benitez, sâmbătă, în timpul meciului cu AS Roma, pierdut de
Internazionale Milano, în deplasare, scor 0-1, că va ieși de pe
teren, dacă nu ia măsuri: „Dacă nu schimbi ceva, dacă nu
aleargă și ei, eu ies de pe teren”
, i-a strigat Chivu lui
Benitez. Eto’o juca pe partea stângă, la fel ca și Chivu, motiv
pentru care presa italiană a presupus că nemulțumirea fundașului
român era legată de prestația camerunezului.

După ce a marcat trei goluri în meciul de miercuri, cu Werder
Bremen, din Liga Campionilor (scor 4-0), și a lămurit problema lui
Chivu de sâmbătă, Samuel Eto’o a făcut o comparație între jocul
echipei sale din sezonul trecut, cu portughezul Jose Mourinho la
conducerea tehnică, și cel de acum, când antrenor este spaniolul
Rafael Benitez: „Cu Mourinho jucam pe contraatac. Cu
Benitez facem mai mult presing, iar asta este bine pentru noi,
atacanții, fiindcă recuperăm mingea mai aproape de partea adversă
și ne putem crea mai multe ocazii de gol”.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum a apărut Sabrina la înmormântarea lui Andrei Perneș, fostul ei soț. E sfâșiată de durere! Nici nu o vei recunoaște
Cum a apărut Sabrina la înmormântarea lui Andrei Perneș, fostul ei soț. E sfâșiată de durere! Nici nu o vei…
Gigi Becali, impresionat de un jucător: ”I-am zis lui MM că nu avem voie să îl pierdem”
Gigi Becali, impresionat de un jucător: ”I-am zis lui MM că nu avem voie să îl pierdem”
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Fără grad de comparație! Cât valorează echipa lui Olympique Lyon: cel mai scump jucător e aproape cât lotul FCSB-ului
Fără grad de comparație! Cât valorează echipa lui Olympique Lyon: cel mai scump jucător e aproape cât lotul FCSB-ului
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
S-a îndrăgostit de el după ce l-a văzut într-un meci al Rapidului!
S-a îndrăgostit de el după ce l-a văzut într-un meci al Rapidului! "Eu l-am sunat. Vreau să ne vedem". Destinul…
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă:  – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă: – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
Pentru Diana, moartea a venit cu 190 km/h: un şofer de 19 ani a ucis-o sub ochii soţului, la Câmpia Turzii. Doi copilaşi vor creşte fără mamă
Pentru Diana, moartea a venit cu 190 km/h: un şofer de 19 ani a ucis-o sub ochii soţului, la Câmpia…
De ce ne amintim VISELE?
De ce ne amintim VISELE?
Ianis şi Elena Hagi vor fi părinţi! Veste uriaşă în familia Regelui, la şapte luni de la nuntă
Ianis şi Elena Hagi vor fi părinţi! Veste uriaşă în familia Regelui, la şapte luni de la nuntă
Ce obișnuia Andrei Perneș să facă la volan, destul de des. E posibil ca asta să îi fi distras antenția? 'Te-am văzut într-un video'
Ce obișnuia Andrei Perneș să facă la volan, destul de des. E posibil ca asta să îi fi distras antenția?…
Retragere numerar de la ATM. Avertisment pentru românii cu card. Se activează manual la bancomat
Retragere numerar de la ATM. Avertisment pentru românii cu card. Se activează manual la bancomat
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Doi ostatici israelieni au fost predaţi Crucii Roşii pentru a fi aduşi Israel
Doi ostatici israelieni au fost predaţi Crucii Roşii pentru a fi aduşi Israel
Praful produs de plăcuțele de frână, mai periculos decât emisiile mașinilor pe motorină! Ce au descoperit cercetătorii?
Praful produs de plăcuțele de frână, mai periculos decât emisiile mașinilor pe motorină! Ce au descoperit cercetătorii?
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș.Cine sunt foștii concurenți de la Mireasa care îl conduc pe ultimul drum
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș.Cine sunt foștii concurenți de la Mireasa care îl conduc pe ultimul drum
×