Ibrahimovic, menajat cu Parma?** Allegri: ”Am îndoieli în privința echipei de start”

Ibrahimovic, menajat cu Parma?** Allegri: ''Am îndoieli în privința echipei de start
  • Publicat:
  • Actualizat:

Zlatan Ibrahimovic, atacantul lui AC Milan, ar putea fi menajat
la meciul de sâmbătă, cu Parma, conform tehnicianului Massimiliano
Allegri.

Am încă îndoieli în privința echipei de mâine. Ibra
resimte o mică durere. Vom vedea, nu pot folosi un jucător iar apoi
să fiu constrâns să fac schimbări
”, a declarat Allegri,
conform MEDIAFAX.

Pe de altă parte, Pato a revenit după o accidentare și se află acum
la dispoziția antrenorului.

Acest meci cu Parma, o echipă foarte organizată, trebuie
să ne permită să dăm un sens și un impuls clasării noastre (n.r. –
în cazul unei victorii AC Milan poate prelua provizoriu conducerea
clasamentului). Pentru noi este ca o finală
„, a prefațat
tehnicianul următorul meci.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chinul trăit de fotbalistul Luca Manolache în ultimele luni. I s-a făcut rău, a mers la analize și a aflat că…
Chinul trăit de fotbalistul Luca Manolache în ultimele luni. I s-a făcut rău, a mers la analize și a aflat…
Neverosimil! Suspendată de FIFA și UEFA, Rusia a făcut în acest sezon mai multe puncte decât 27 de țări, inclusiv Ucraina
Neverosimil! Suspendată de FIFA și UEFA, Rusia a făcut în acest sezon mai multe puncte decât 27 de țări, inclusiv…
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”

Fotbalistul român care uimește Germania este în semifinalele Cupei după ce a dat un gol fabulos

Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat

VIDEO | Basarab Panduru a plecat din emisiune! Fază memorabilă în direct: ”Vrei să vezi?!”

Cum arată astăzi Cosmina Păsărin, fosta vedetă Playboy? Boala INCURABILĂ de care suferă. A rupt tăcerea abia acum

BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT

BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...

Mercenarii lui Horaţiu Potra erau pregătiţi să însceneze un atac terorist la mitingul pro-Gerogescu de la Bucureşti

CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”

Încă o gimnastă din lotul României se mută în Statele Unite, după Ana Bărbosu: Abia aștept să fiu spartană

Noi detalii despre moartea SUBITĂ a fotbalistului Luca Manolache ies la iveală. Unde era și ce probleme avea

Verdict pentru Călin Georgescu. Procurorii au ridicat cortina: Lovitură de stat!

Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a…
A murit actrița iubită de toți românii! Doliu imens în lumea filmului

Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum

Superliga de fotbal: Oţelul Galaţi s-a impus în deplasare în primul meci al etapei a 29-a

Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO

Din 10 martie, de luni până vineri, de la ora 17.00, la Antena 1, Mihaela Tatu vine În direct cu România
Din 10 martie, de luni până vineri, de la ora 17.00, la Antena 1, Mihaela Tatu vine În direct cu…
×