„Il Luce”, ca „The Special One”! **Ce au în comun Lucescu și Mourinho

Redactor:
Mihai Molnar
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lucescu calcă pe urmele lui Jose Mourinho! Și asta nu doar
pentru că echipa sa a încasat cinci goluri pe „Camp Nou”. Sâmbătă,
la exact o săptămână după ce „The Special One” și-a pierdut
recordul de invincibilitate pe teren propriu, „Il Luce” l-a copiat
pe portughez. Șahtior s-a înclinat în fața lui Obolon Kiev, 0-1,
prima înfrângere a „minerilor” din 22 octombrie 2008 și primul eșec
pe „Donbass Arena”!

Mai mult decât cele trei puncte pierdute în duelul cu Barcelona
pentru titlu, eșecul Realului din 2 aprilie, de pe „Bernabeu”, 0-1
cu Gijon, a însemnat doborârea recordului lui Mourinho pe propria
arenă. Nouă ani și 150 de meciuri de campionat în care portughezul
a fost neînvins. Lucescu era și el „greu de ucis” pe propria arenă,
de mult timp. Aproape doi ani și jumătate. Recordul i-a fost
stopat, sâmbătă, de Obolon Kiev, singura echipă care i-a luat
Șahtiorului toate punctele în acest sezon!

Raț nu a
fost în lot

Conștient că-l așteaptă o misiune imposibilă în returul cu
Barcelona din sferturile Ligii Campionilor, Lucescu și-a menajat
opt titulari. Doar Rakițki, Douglas și Jadson, dintre cei care au
evoluat pe „Camp Nou”, au prins primul „11” cu Obolon, grupare de
mijlocul clasamentului, Raț nefiind inclus nici în lot. Și în ciuda
faptului că au evoluat în superioritate în ultima jumătate de oră,
Panas fiind eliminat pentru cumul de cartonașe, rezervele
„minerilor” au pierdut, pe final, după lovitura liberă a lui
Kucherenko (86)! 0-1, la fel ca în tur. Prima înfrângere a lui
Lucescu pe „Donbass Arena” după 35 de meciuri!

Obolon,
legată de „Donbass”

„Știam că o să pierdem într‑o bună zi pe «Donbass», dar nu mă
așteptam să fim învinși de Obolon!”, a comentat supărat Lucescu, la
finalul partidei. Apoi și-a asumat responsabilitatea eșecului și a
lăudat prestația echipei lui Kovalets. Culmea, pe lângă faptul că a
fost o adevărată piază rea pentru „mineri” în acest sezon, gruparea
din Kiev va rămâne legată de stadionul din Donețk. „Donbass Arena”
a fost inaugurată pe 29 august 2009, iar prima partidă oficială s-a
jucat chiar în compania lui Obolon, o lună mai târziu. Șahtiorul
s-a impus atunci cu 4-0.

S-a
„rupt” și Srna

Pentru Lucescu, eșecul cu Obolon a adus și alte probleme, nu doar
pierderea aurei invincibilității pe „Donbass”. Intrat la pauză,
căpitanul Srna s-a accidentat după 15 minute și va rata returul cu
Barcelona, de mâine. O absență care va atârna enorm, dacă mai
contează, în balanța calificării, pe lângă scorul din tur,
forfaitul lui Cigrinski și suspendarea lui Raț. Singura veste bună
pentru tehnicianul român a fost doar aceea că Dinamo Kiev n-a
profitat de eșecul cu Obolon, reușind doar egal, 1-1, ieri, în
deplasare, cu Metalurg Zaporojie. Cu șase etape înainte de final,
Șahtior are un avans de nouă puncte.

Eu am luat decizia să-mi
menajez jucătorii, pentru ca ei să fie mai odihniți la returul cu
Barcelona. Meciul a arătat însă că nu suntem pregătiți să trecem
rapid de la Liga Campionilor la campionatul intern

Brazilienii au avut probabil cea mai slabă evoluție de când sunt la
Șahtior. Fotbaliștii pe care i-am folosit cu Obolon nu se ridică la
nivelul titularilor
Mircea Lucescu, antrenor Șahtior Donețk

22.10.2008 era data
ultimului eșec al lui Șahtior pe teren propriu, 0-1 cu Sporting
Lisabona, în Liga Campionilor

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o cameră de supraveghere
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o…
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
UNGURII nu acceptă să renunțe. Lovitura cea mare în Europa: Să fie maghiară
UNGURII nu acceptă să renunțe. Lovitura cea mare în Europa: Să fie maghiară
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×