Legenda continuă! Francesco Totti și-a prelungit contractul cu AS Roma încă un sezon și va juca până la 40 de ani!

Redactor:
Andrei Pal
Legenda continuă! Francesco Totti și-a prelungit contractul cu AS Roma încă un sezon și va juca până la 40 de ani!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubul italian AS Roma a anunțat, marți, prin intermediul unui mesaj postat pe contul oficial de Facebook, faptul că legendarul Francesco Totti, în vârstă de 39 de ani, a semnat prelungirea contractului pe încă un sezon cu formația de pe Stadio Olimpico, club la care evoluează de 23 de ani.

Pe 27 septembrie, Francesco Totti va împlini 40 de ani, iar aniversarea îl va prinde tot în postura de jucător activ. Căpitanul echipei AS Roma a jucat întreaga sa carieră doar la AS Roma, debutul său oficial având loc pe 28 martie 1993, când încă nu împlinise 17 ani, într-un meci disputat în deplasare cu Brescia.

„Mi-am dorit cu adevărat acest contract. El reprezintă realizarea visului meu. Era visul meu să-mi închei cariera în tricoul Romei. După ce am discutat cu președintele, sunt și mai convins că, lucrând împreună, putem realiza lucruri importante”, a declarat Totti, pentru site-ul oficial al romanilor.

Cu 248 de goluri, Totti ocupă locul 2 în clasamentul all-time al golgheterilor din campionatul italian, după Silvio Piola, care a înscris de 274 de ori. Italianul a marcat primul său în tricoul Romei pe 4 septembrie 1994, împotriva Foggiei. A devenit căpitan al echipei în 1998, preluând banderola de la brazilianul Aldair.

În ultimul sezon, Totti a marcat de cinci ori în doar 15 apariții, cifrele sale foarte slabe fiind influențate de problemele medicale, dar și de un conflict cu Luciano Spalletti, cel care l-a înlocuit în iarnă pe Rudi Garcia.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI.  Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în turn la Ileana-Cosânzeană
BANCUL ZILEI. Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în…
Subiecte la Evaluarea Națională 2024 - matematică. Elevii au la dispoziţie două ore pentru a rezolva subiectele
Subiecte la Evaluarea Națională 2024 - matematică. Elevii au la dispoziţie două ore pentru a rezolva subiectele
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Cât de frumoasă este soţia lui Nicolae Stanciu, căpitanul naţionalei României. Andreea a întors toate privirile la EURO 2024
Cât de frumoasă este soţia lui Nicolae Stanciu, căpitanul naţionalei României. Andreea a întors toate privirile la EURO 2024
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce au făcut după ce ambii s-au despărțit de parteneri + ce a zis omul de afaceri despre fosta lui iubită
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce au făcut după ce ambii…
A murit marele actor: O icoană venerată! Veste tristă în această dimineață. Odihna veșnică!
A murit marele actor: O icoană venerată! Veste tristă în această dimineață. Odihna veșnică!
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Ce a pățit o familie în minivacanța de Rusalii cu all inclusive. „Au reușit încă o dată să ne gonească de pe litoralul românesc”
Ce a pățit o familie în minivacanța de Rusalii cu all inclusive. „Au reușit încă o dată să ne gonească…
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×