Leonardo a plecat de la AC Milan după un sezon petrecut pe banca tehnică și la 13 ani după ce a călcat pentru prima data în curtea clubului și acum îl critică dur pe Silvio Berlusconi pentru modul în care conduce cea mai titrată echipă din Italia.
Brazilianul a fost atacat în mai multe rânduri de patron în timpul și după terminarea mandatului său și i-a oferit acestuia o replică în Gazzetta dello Sport.
„E imposibil să coexiști cu el. In afară de oglinzi, lui nu-i place nimic. Nu știu de ce vorbește atât de mult despre mine, cred că e ceva neînregulă cu el”, a declarat Leonardo pentru Gazzetta dello Sport.
Leonardo a vorbit și despre posibilitatea ca în viitor să o antreneze pe marea rivală a „diavolilor”, Inter Milano. „Ce aș face dacă Moratti mă cheamă? Îl cunosc de foarte mulți ani și întotdeauna ne-am înțeles bine… niciodată să nu spui niciodată„, a mai spus brazilianul, care a precizat însă că e mai tentat de o experiență în Premier League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER