ADIO titlu! Johnson și-a ‘ucis’ fosta echipă cu un super gol!** VIDEO Chelsea – Liverpool 1-2!

ADIO titlu! Johnson și-a 'ucis' fosta echipă cu un super gol!** VIDEO Chelsea - Liverpool 1-2!
  • Publicat:
  • Actualizat:

În premieră din sezonul 1972-1973, Liverpool a reușit să lege trei victorii consecutive în fața rivalei Chelsea, în Premier League. Ultima a obținut‑o ieri, în derby-ul etapei a 12-a, chiar pe „Stamford Bridge”. Chelsea, în schimb, a pierdut a doua partidă consecutivă pe teren propriu, pentru prima dată în „era Abramovici”, motiv pentru ca scaunul lui Villas-Boas să se clatine serios, mai ales că din patru înfrângeri, trei au fost în fața unor rivale!

„King Kenny” a surprins cu un trio ofensiv Maxi Rodriguez – Suarez – Bellamy, cu excepția uruguayanului ceilalți doi nefiind titulari obișnuiți în garnitura „cormoranilor”. Dincolo, o garnitură fără mari surprize, poate doar Drogba în locul renegatului Torres. De altfel, cum (și dacă) va juca spaniolul în fața fostei sale echipe era întrebarea care-i frământa pe fanii celor două grupări. Villas-Boas l-a lăsat pe bancă și pe celălalt fost „cormoran”, Meireles, dar un alt lucru surprindea în legătură cu cele două bănci. Cei doi jucători care au dominat în iarna trecută piața transferurilor din Anglia, Torres și Carroll, în total aproape 100 de milioane de euro, erau doar rezerve.

Chelsea ia gol meci de meci

În „era Villas-Boas”, Chelsea încearcă să joace altceva. Stilul ofensiv pe care portughezul vrea să-l imprime „albaștrilor” are însă și o mare hibă, o linie de fund extrem de avansată. În fața unor jucători rapizi, gen Suarez, e expusă. „Cormoranii” au surprins în prima parte a meciului, când au făcut un presing agresiv și foarte sus. De altfel, golul lui Rodriguez (34) a picat tocmai după o astfel de fază, după ce Bellamy a recuperat un balon din picioarele lui Obi Mikel. Pentru Chelsea, nimic deosebit, doar al șaselea meci consecutiv pe „Stamford Bridge” în care primește gol. A fost o primă repriză controlată de Liverpool, dar în partea secundă scenariul s-a schimbat.

„Amenințat” de spectrul lui Guus Huddink, fluturat exact înaintea partidei de Sunday Express, Villas-Boas a forțat la pauză. L-a înlocuit pe Mikel cu Sturridge, iar schimbarea a dat roade. O cursă impetuoasă a lui Malouda a fost finalizată cu un șut, pe traiectoria căruia atacantul a pus latul, iar Chelsea a egalat (55).

„Albaștrii” au continuat presiunea la poarta lui Reina, magistral la lovitura liberă a lui Lampard (58), apoi terenul s-a înclinat total spre jumătatea roșie. Chelsea s-a întrecut în ratări, pe final Villas-Boas a mizat și pe dorința de revanșă a lui Torres și Meireles, dar lovitura au dat-o oaspeții, prin Glen Johnson (87).

VIDEO CLICI AICI PENTRU REUȘITA DECISIVĂ‚ A LUI GLEN JOHNSON


UPDATE Glen Johnson (min. 86) înscrie un gol care poate aduce cele trei puncte în visteria lui Liverpool

UPDATE Chelsea revine în joc după golul lui Sturridge din minutul 55

UPDATE Maxi Rodriguez deschide scorul în minutul 34 după ce scapă singur cu Petr Cech.

UPDATE Drogba execută aproape perfect o lovitură liberă din 20 de metri-central. Reina rămâne fără reacție, balonul trece milimetric pe lângă.


Cel mai importat meci al acestui week-end se va disputa în Premier League, acolo unde Chelsea și Liverpool se vor lupta pentru obținerea celor trei puncte puse îm joc.

În cazul unei victorii a oaspeților, aceștia vor egala la puncte pe Chelsea, care în acest moment se află pe locul patru în Premier League, cu 22 de puncte.

Singura întrebare pe care și-o pun englezii în legătură cu acest joc este dacă Torres se va bucura în caz că va reuși să înscrie în poarta fostei sale echipe. Torres a fost vândut de Liverpool la Chelsea iarna trecută pentru 55 de milioane de euro.

Cele două echipe s-au întâlnit până acum de 160 de ori. Bilanțul este în favoarea cormoranilor, 71 de victorii. Chelsea s-a impus de 56 de ori, iar alte 33 de meciuri s-au terminat la egalitate.

În sezonul precedent, Liverpool s-a impus în ambele meciuri disputate cu Chelsea: 2-0 pe Anfield și 1-0 pe Stramford Bridge.

De la transferul său la Chelsea, Fernando Torres a marcat o dată la fiecare 425 minute. În schimb, la Liverpool, spaniolul marca o dată la 121 minute.

Echipe probabile:

Chelsea: Cech – Ivanovic, Alex, Terry, Cole – Ramires, Meireles, Lampard – Sturridge, Torres, Mata

Liverpool: Reina – Kelly, Carragher, Agger, Enrique – Kuyt, Lucas, Adam, Downing – Carroll, Suarez.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A revitalizat echipa!”
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A…
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o greșeală”
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o…
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Cu cât vine ANAF un Golf din 2004 cu numărul
Cu cât vine ANAF un Golf din 2004 cu numărul "FBI"
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39 de ani
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39…
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă ora? UE a decis când dăm ceasurile înapoi
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă ora? UE a decis când dăm ceasurile înapoi
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din Călărași și-ar fi pus capăt zilelor după ce și-a pierdut tatăl într-un incendiu
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din…
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e uriaș
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e…
×