FC Barcelona a confirmat, sâmbătă, că a ajuns la un acord cu fundașul mexican Rafael Marquez privind rezilierea contractului scadent pe 30 iunie 2012, acesta urmând să se transfere la echipa New York Red Bulls, informează AFP.
„FC Barcelona și jucătorul Rafa Marquez au decis de comun acord rezilierea contractului„, se arată pe site-ul oficial al clubului spaniol.
Marquez (31 de ani) s-a transferat la FC Barcelona în 2003, de la AS Monaco, pentru cinci milioane de euro. El și-a prelungit, anul trecut, cu doi ani contractul scadent în această vară.
Potrivit presei spaniole, Rafael Marquez va semna cu New York Red Bulls, unde va fi coechipier cu un alt fost jucător „blau-grana”, Thierry Henry.
În cei șapte ani petrecuți la Barcelona, Marquez a câștigat de două ori Liga Campionilor, de patru ori campionatul Spaniei, o dată Cupa Spaniei, de trei ori Supercupa Spaniei, o dată Supercupa Europei și tot o dată Campionatul Mondial al cluburilor.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER