Unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din acest final de săptămână s-a disputat în Segunda Division, între Numacia și Lugo. După disputarea primei reprize, încheiată la egalitate, scor 1-1, nimeni nu anticipa spectacolul din partea secundă.
Oaspeții au deschis scorul prin Diaz în minutul 11, pentru ca în minutul 35, Alvarez să aducă egalarea din penalty. După pauză a început recitalul de goluri. Mai întâi cei de la Lugo s-au distanțat la 3-1, prin golurile înscrise de Pelayo în minutul 49 și Aganzo în minutul 57. În minutul 61, Aranda a redus din diferență, iar după numai opt minute Diaz a reușit dubla și a refăcut avantajul de două goluri. La un minut distanță, gazdele au revenit din nou prin Enrich și au refăcut diferența de un singur gol.
Oaspeții s-au distanțat apoi la trei goluri grație reușitelor lui Pelayo, din minutul 71, și Lopez din minutul 80, însă finalul a fost cu adevărat spectacolos.
Cei de la Lugo conduceau cu scorul de 6-3 în minutul 84, atunci când gazdele de la Numancia au reușit să mai reducă din diferență prin Enrich, care a reușit dubla și a reaprins speranțele fanilor într-un rezultat pozitiv. În minutul 90, Aranda a marcat pentru 5-6, iar spiritele s-au încins și mai tare, gazdele forțând apoi egalarea pe care au reușit-o în minutul 90+2 prin Poquet, care a oferit un spectacol epic pe stadionul din Numancia, meciul încheindu-se cu scorul de 6-6.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER