Motivul pentru care Florentino Perez nu se gândește să-l transfere pe Harry Kane. Ce l-a speriat pe președintele Realului

Motivul pentru care Florentino Perez nu se gândește să-l transfere pe Harry Kane. Ce l-a speriat pe președintele Realului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a mărturisit, marți, că Tottenham Hotspur va solicita o sumă record pentru vânzarea atacantului Harry Kane, în cazul în care formația spaniolă va încerca să îl transfere.

Perez susține că nu a luat în calcul, până în prezent, să îl aducă pe Harry Kane, în ciuda faptului că presa internațională a anunțat că internaționalul englez se află pe lista de transferuri a tehnicianului Zinedine Zidane.

„Nu m-am gândit să îl transfer pe Harry Kane. Este un jucător fantastic și, în plus, e tânăr. Are mult timp la dispoziție pentru a progresa. Dar noi suntem mulțumiți de echipa pe care o avem, inclusiv de Benzema”, a declarat Perez pentru postul de radio spaniol Cadena COPE.

Întrebat, în aceeași intervenție la radio, dacă a vorbit cu președintele grupării britanice, Daniel Levy, despre aducerea lui Kane, Florentino Perez a replicat: „Nu, pentru că dacă aș întreba de el, mi-ar cere 250 de milioane de euro”.

Conducătorul campioanei en titre a Spaniei și a Europei a precizat, însă, că are o relație excelentă cu conducerea clubului Tottenham, de la care i-a mai transferat pe Luka Modric și Gareth Bale: „Am construit o prietenie foarte frumoasă, de-a lungul ultimilor ani. De fiecare dată când câștigăm Liga Campionilor, el îmi spune același lucru: «Îți mulțumesc că ai câștigat Liga Campionilor cu jucătorii mei!»”.

Recordul mondial de transferuri este deținut de atacantul brazilian Neymar, transferat, în vară, de Paris Saint-Germain de la FC Barcelona, pentru 222 de milioane de euro.

Kane, în vârstă de 24 de ani, este golgheterul actualului sezon al Ligii Campionilor, cu cinci goluri, la egalitate cu Cristiano Ronaldo. În total, Harry Kane a marcat 13 goluri și a dat două pase decisive, în 12 meciuri jucate în această stagiune, în campionatul Angliei și Liga Campionilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul confirmă că discuțiile Putin-Trump vor fi marți
Kremlinul confirmă că discuțiile Putin-Trump vor fi marți
Scene de MMA la un meci de fotbal din România! Un jucător a fost aruncat la pământ și… „Ne-a făcut praf”
Scene de MMA la un meci de fotbal din România! Un jucător a fost aruncat la pământ și… „Ne-a făcut…
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 60 de tineri și-au pierdut viața după ce un club…
Ecuație greu de rezolvat! Cine îl înlocuiește la naționala României pe Radu Drăgușin
Ecuație greu de rezolvat! Cine îl înlocuiește la naționala României pe Radu Drăgușin
Se face cel mai bombă transfer! Andrei Raţiu semnează cu Barcelona! Urmează anunţul oficial al catalanilor: „Afacerea e închisă! Îşi caută apartament în oraş”
Se face cel mai bombă transfer! Andrei Raţiu semnează cu Barcelona! Urmează anunţul oficial al catalanilor: „Afacerea e închisă! Îşi…
Gimnasta din România i-a surprins pe toţi cu ce face, la aproape 5 ani de la pauza anunţată!
Gimnasta din România i-a surprins pe toţi cu ce face, la aproape 5 ani de la pauza anunţată! "Mai dau…
Rocsana Marcu, total schimbată! Cât de mult s-a îngrăşat fosta prezentatoare tv. Abia dacă o mai recunoști
Rocsana Marcu, total schimbată! Cât de mult s-a îngrăşat fosta prezentatoare tv. Abia dacă o mai recunoști
Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX
Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Mamă, dacă ai fi în locul meu, te-ai mărita cu Dorel?
BANCUL ZILEI. Alinuța: – Mamă, dacă ai fi în locul meu, te-ai mărita cu Dorel?
Noul truc prin care poţi economisi 1.000 de lei la asigurările RCA şi CASCO
Noul truc prin care poţi economisi 1.000 de lei la asigurările RCA şi CASCO
Planul secret pentru România la izbucnirea Primului Război Mondial
Planul secret pentru România la izbucnirea Primului Război Mondial
Milionarul care s-a încurcat cu soţia fratelui său i-a plătit acestuia o sumă uriaşă pentru a stinge scandalul: Am făcut o grămadă de bani cu chestia aia
Milionarul care s-a încurcat cu soţia fratelui său i-a plătit acestuia o sumă uriaşă pentru a stinge scandalul: Am făcut…
Vedeta Kanal D i-a spus ADIO iubitului fotbalist! Primele declarații după despărțirea fulger: 'Am plecat cu duba plină de la el!'
Vedeta Kanal D i-a spus ADIO iubitului fotbalist! Primele declarații după despărțirea fulger: 'Am plecat cu duba plină de la…
Ordin direct de la UE. Taxa care se modifică obligatoriu în România. Trebuie aplicat în 20 zile
Ordin direct de la UE. Taxa care se modifică obligatoriu în România. Trebuie aplicat în 20 zile
"L-am onorat și..." Mesajul tulburător făcut public după înmormântarea lui Răzvan. Ce spun colegii jandarmului ucis accidental la un exercțiu…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
2025: Permis suspendat pt. depășirea unei trotinete? Regula pe care mulți șoferi nu o cunosc
2025: Permis suspendat pt. depășirea unei trotinete? Regula pe care mulți șoferi nu o cunosc
La ce schimbare de look a apelat Gabriela Cristea, după retragerea de la Mireasa - Capriciile Iubirii. Cum arată acum vedeta
La ce schimbare de look a apelat Gabriela Cristea, după retragerea de la Mireasa - Capriciile Iubirii. Cum arată acum…
×