„Ori el, ori noi…” Chiricheș a trăit momente incredibile la Tottenham. În ce tabără e românul

  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucători importanți ai lui Tottenham i-au cerut patronului Daniel Levy să îl demită pe Tim Sherwood. În cazul în care acesta refuza, Capoue, Sandro, Vertonghen, Lloris sau Paulinho erau dispuși să ceară să plece

  • Sherwood a fost numit antrenorul lui Tottenham pe 24 decembrie, iar în mandatul său, Chiricheș a bifat zece meciuri. Accidentat o bună perioadă, Chiricheș a ieșit din grațiile lui Sherwood după o prestație slabă în meciul cu WBA, scor 3-3, când Tottenham a fost condusă cu 3-0, iar românul a fost scos de pe teren la pauză

Multe transferuri pot produce o atmosferă neplăcută în vestiar. Tottenham este exemplul perfect. Echipa lui Daniel Levy a cheltuit peste 100 de milioane de euro la începutul sezonului pe aducerea unor fotbaliști precum Capoue, Eriksen, Chiricheș, Lamela sau Soldado, dar rezultatele au fost dezamăgitoare. Primul care s-a lovit de provocarea de a uni un lot cu jucători aduși din toate părțile Europei a fost Villas Boas, dar tehnicianul portughez a fost demis la jumătatea sezonului. În locul său a venit Tim Sherwood, ale cărui rezultate au fost la fel de slabe, iar demiterea a venit în urmă cu două zile.

Daily Mirror a prezentat o poveste din care reiese că fostul antrenor nu era agreat de jucători. Desele ieșiri ale lui Sherwood la adresa fotbaliștilor i-au dăunat acestuia. Mai mulți jucători s-au aliat împotriva acestuia și au amenințat conducerea că vor pleca în această vară dacă managerul va rămâne și în sezonul viitor. „Ori pleacă el, ori plecăm noi”, a fost mesajul pe care Paulinho, Sandro, Capoue, Lloris sau Vertonghen i l-au trimis patronului Levy. Nedorind să fie pus în fața unui exod în masă, acesta l-a demis pe Sherwood, iar în săptămânile viitoare va numi un nou manager. 

În ce tabără e Chiricheș?

Greviștii aveau mai multe motive de nemulțumire, unii dintre ei fiind dezamăgiți de modul în care Sherwood face selecția. Antrenorul a preferat să schimbe nume importante din primul 11, mizând pe fotbaliști mai tineri. Interesant este că de multe ori a mers pe mâna unor fundași de bandă pe postul de fundaș central. Această măsură l-a afectat și pe Vlad Chiricheș, care nu a bifat foarte multe meciuri sub comanda lui Sherwood.

Este de menționat și despre prietenia românului cu Sandro, între cei doi fiind o relație strânsă. „Chiricheș e un băiat extraordinar. Încă din prima zi când a ajuns la Londra, ne-am înțeles extraordinar. El e un băiat umil, cu foarte mult bun simț și cu picioarele pe pământ. Ne-am împrietenit imediat pentru că vorbește și portugheză, iar asta ne ajută. Chiar m-am bucurat când am mai văzut pe cineva care vorbește portugheză într-un loc unde se aude numai engleză„, a spus Sandro într-un interviu acordat pentru ProSport. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Probleme grave de sănătate pentru un actor de la PRO TV! 'La câteva zile după ce mi-au scos gipsul… am suferit o PAREZĂ'
Probleme grave de sănătate pentru un actor de la PRO TV! 'La câteva zile după ce mi-au scos gipsul… am…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Surpriză uriaşă. Lyon a pus ochii pe un jucător de la FCSB, după dubla din Europa League: ”Este pregătit. M-a sunat cineva”
Surpriză uriaşă. Lyon a pus ochii pe un jucător de la FCSB, după dubla din Europa League: ”Este pregătit. M-a…
Imagini IREALE cu Angelina Jolie! După divorțul de Brad Pitt, actrița e doar piele și os. Fanii sunt șocați
Imagini IREALE cu Angelina Jolie! După divorțul de Brad Pitt, actrița e doar piele și os. Fanii sunt șocați
Iarna se întoarce, un ciclon va aduce ninsori! Elena Mateescu, ANM: Trecem de la 30 de grade C, la temperaturi negative!
Iarna se întoarce, un ciclon va aduce ninsori! Elena Mateescu, ANM: Trecem de la 30 de grade C, la temperaturi…
BANCUL ZILEI. Bubulina îşi măreşte sânii. Medicul: Sunteţi mulţumită?
BANCUL ZILEI. Bubulina îşi măreşte sânii. Medicul: Sunteţi mulţumită?
Eclipsă totală de lună, 14 martie. Astrul a devenit sângeriu, un fenomen rar, vizibil pe trei continente
Eclipsă totală de lună, 14 martie. Astrul a devenit sângeriu, un fenomen rar, vizibil pe trei continente
Ciudățenie COSMICĂ: Singura planetă care se rotește INVERS
Ciudățenie COSMICĂ: Singura planetă care se rotește INVERS
Motivul pentru care Gigi Becali a plâns în direct! Povestea emoţionantă dezvăluită de patronul FCSB
Motivul pentru care Gigi Becali a plâns în direct! Povestea emoţionantă dezvăluită de patronul FCSB
Antena 1 caută blondele lui Dan Negru! Revine în grilă prezentatorul de la Kanal D? Ofertă prin învăluire pentru ”Regele audiențelor”: fosta echipa de producție a primit semnalele!
Antena 1 caută blondele lui Dan Negru! Revine în grilă prezentatorul de la Kanal D? Ofertă prin învăluire pentru ”Regele…
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
Călin Georgescu revine direct președinte! Cutremur total în România. S-a dat undă verde
”Plânge cerul, Răzvane!” Mama jandarmului mort, distrusă de durere, a făcut un anunț cutremurător
”Plânge cerul, Răzvane!” Mama jandarmului mort, distrusă de durere, a făcut un anunț cutremurător
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Program Formula 1™, Marele Premiu al Australiei. Urmărește spectacolul LIVE pe canalele Antena și în AntenaPLAY, 14-16 martie 2025
Program Formula 1™, Marele Premiu al Australiei. Urmărește spectacolul LIVE pe canalele Antena și în AntenaPLAY, 14-16 martie 2025
×