Pardo: „Am simțit că nu sunt binevenit în România”

Redactor:
Bitescu Wili
Pardo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul portar al echipei Rapid, Urko Pardo, în prezent la
Olympiakos Pireu, a declarat că nu s-a simțit niciun moment
binevenit la echipa giuleșteană, deși susține că la formația
bucureșteană a învățat să suporte presiunea, informează site-ul
7sur7.

„Încă de la sosirea mea în România am simțiti că nu sunt
binevenit. Nu știu de ce… Nu voiau să mă folosească, dar nici să
mă lase să plec. Eram în impas. Pe de altă parte, am învățat să
suport presiunea și din acest motiv le mulțumesc celor de la Rapid.
Tot atunci am dat totul la antrenamente. Mă antrenam până la 4 sau
5 ore pe zi. Am avut chiar șansa să joc în Cupa UEFA (n.r. – el a
fost desemnat cel mai bun jucător al meciului VfL Wolfsburg –
Rapid)”
, a declarat Pardo.

Pardo este titular la Olympiakos Pireu, unde i-a luat locul lui
Antonis Nikopolidis.

Urko Pardo a fost achiziționat de Rapid de la Iraklis în schimbul a
1,5 milioane de euro, el semnând la 9 iulie 2008 un contract
valabil patru ani cu gruparea giuleșteană. Portarul cu dublă
cetățenie, spaniolă și belgiană, a fost adus la inițiativa
antrenorului Jose Peseiro ca urmare a faptului că titularul echipei
giuleștene, Dănuț Coman, a refuzat prelungirea contractului cu FC
Rapid.

Portarul spaniol a primit și în vara anului 2008 o ofertă de la
conducerea clubului Olimpiakos Pireu, dar a refuzat-o, întrucât
Rapid ajunsese deja la un acord cu Iraklis.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
O româncă de 37 de ani s-a cuplat cu un italian însurat. Ce s-a întâmplat după ce a aflat nevasta soțului infidel 😲
O româncă de 37 de ani s-a cuplat cu un italian însurat. Ce s-a întâmplat după ce a aflat nevasta…
Se pregătește transferul: ”Au accelerat negocierile pentru Ianis Hagi”
Se pregătește transferul: ”Au accelerat negocierile pentru Ianis Hagi”
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie fake”
Răzvan Lucescu, o nouă reacție vehementă după PAOK – FCSB: „E de liga satelor! D-asta am spus că e victorie…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Totul este gata! Conducerea Rapidului a comunicat oficial decizia luată de Marius Şumudică! Anunţul momentului în Giuleşti
Marius Şumudică a luat decizia! Ce va urma pentru antrenorul Rapidului:
Marius Şumudică a luat decizia! Ce va urma pentru antrenorul Rapidului: "E adevărat"
Ce s-a ales de sora Monicăi Gabor, după ce a părăsit România! Ramona e total schimbată și câștigă bani mulți dintr-o afacere profitabilă
Ce s-a ales de sora Monicăi Gabor, după ce a părăsit România! Ramona e total schimbată și câștigă bani mulți…
Vouchere alimente 2025. Cardurile sociale nu sunt doar pentru pensionari, anunţul momentului!
Vouchere alimente 2025. Cardurile sociale nu sunt doar pentru pensionari, anunţul momentului!
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
BANCUL ZILEI. Profesoara, curioasă tare: De unde ai ceasul ăsta de aur, Bulă?
Ungurii au învăţat româneşte şi îşi fac cumpărăturile la noi. Comparaţie între preţurile din cele două ţări
Ungurii au învăţat româneşte şi îşi fac cumpărăturile la noi. Comparaţie între preţurile din cele două ţări
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Risc MAJOR de impact! Cât timp mai avem până ne lovește?
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
Milionarul de 33 de ani care construieşte un castel în România face fericiţi zeci de mii de români! Investiţia anunţată
BREAKING | Un fost concurent al emisiunii Mireasa a murit într-un accident rutier! A ajuns până în finală
BREAKING | Un fost concurent al emisiunii Mireasa a murit într-un accident rutier! A ajuns până în finală
Călin Georgescu știe că va fi blocat să candideze. Și-a anunțat decizia chiar acum
Călin Georgescu știe că va fi blocat să candideze. Și-a anunțat decizia chiar acum
„Destinația finală” Andrei Perneș și-a presimțit moartea?! A lăsat scris un mesaj tulburător înainte de cumplitul accident
„Destinația finală” Andrei Perneș și-a presimțit moartea?! A lăsat scris un mesaj tulburător înainte de cumplitul accident
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
VIDEO: Filmul Until Dawn a primit un nou trailer terifiant
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Victorie de senzaţie pentru Sorana Cîrstea la Dubai! A întors spectaculos meciul cu Alycia Parks
Lopata și sacul cu nisip sunt obligatorii iarna? Ce spune Codul Rutier 2025
Lopata și sacul cu nisip sunt obligatorii iarna? Ce spune Codul Rutier 2025
Andrei Perneș de la Mireasa a murit într-un accident rutier. Fostul concurent împlinea 29 de ani luna viitoare
Andrei Perneș de la Mireasa a murit într-un accident rutier. Fostul concurent împlinea 29 de ani luna viitoare
×