Fără Messi, accidentat, Barcelona continuă să câștige. Catalanii au profitat din plin de semieșecul lui Real Madrid și i-au depășit pe aceștia în clasament, după victoria obținută pe San Mames, un stadion unde întotdeauna oaspeții au de furcă.
Dacă în partida de la mijlocul săptămânii, 1-0 acasă, cu Gijon, David Villa a fost omul decisiv, de această dată cei care au asigurat victoria Barcelonei au fost Seydou Keita – cel care recunoștea după transferul lui Ibra la Milan că nici el nu discută, aproape deloc, cu Guardiola -, metronomul Xavi și Busquets; adică exact linia de mijloc a extratereștrilor, semn că o echipă de talia celei conduse de Guardiola nu depinde doar de geniul lui Messi și Iniesta sau de sângele rece al lui Villa. De notat că misiunea catalanilor a fost ușurată și de faptul că gazdele au evoluat aproape o oră cu un jucător mai puțin, în minutul 35 Amorebieta fiind eliminat, după o intrare dură la Iniesta. În final, egalitatea pe teren s-a restabilit, Villa fiind și el eliminat și Bilbao a găsit chiar puterea să înscrie, prin Gabilondo; degeaba, pentru că speranțele fanilor din „Catedrală” au fost risipite la faza următoare, când Busquets a refăcut diferența de două goluri.
Lider în Primera, după 5 etape, este Valencia, formație pe care toată lumea o vedea fără șanse la vreo cupă europeană după ce și-a vândut, în această vară, cei mai buni jucători: David Villa și David Silva.
Bilbao – Barcelona 1-3
Au marcat Gabilondo – min 90/ Keita – min 55, Xavi – min 74, Busquets – min 90+1 Barcelona: Victor Valdes – Puyol, Pique, Adriano, Dani Alves – Busquets, Xavi, Keita – Pedro, Villa, Iniesta
Vezi aici intrarea lui Amorebieta la Iniesta
Vezi aici golul înscris de Keita după o fază superbă
Vezi aici golul lui Xavi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER