Playstation Chelsea

Redactor:
Mihai Molnar
Playstation Chelsea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana Angliei a pornit ca din pușcă în noul sezon. După un
6-0 aplicat echipei lui Tamaș în prima etapă, gruparea lui
Ancelotti a repetat scorul cu Wigan, pe „DW Stadium”. Pentru
„Latics”, Chelsea e un coșmar. În penultima etapă a sezonului
trecut, Wigan pierdea cu 0-8 în fața londonezilor!

Chelsea descoperă un fotbal-spectacol cu un italian pe bancă.
Sezonul trecut de Premier League, „albaștrii” reușeau 103 goluri,
cea mai tare ofensivă a campionatului, la mare distanță de United,
care a reușit 86. Acum, Chelsea a înscris 12 după doar două etape!
6-0 cu WBA în prima etapă, 6-0 cu Wigan, în etapa a doua!

„Am început bine noul sezon, am înscris multe goluri.
Dar e imposibil să crezi că vom înscrie tot câte șase. Nu e
PlayStation, e fotbal”,
a spus Ancelotti. De menționat că
un rol important în garnitura lui Chelsea îl joacă francezul
Malouda, într-o formă de zile mari. După o „dublă” cu WBA, viitorul
adversar al tricolorilor a punctat și cu Wigan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alimentul care costă doar 7 lei în supermarket și e campion la omega 3. Mihaela Bilic: „Are toți nutrienții de care avem nevoie”
Alimentul care costă doar 7 lei în supermarket și e campion la omega 3. Mihaela Bilic: „Are toți nutrienții de…
Au făcut calculele! Câte șanse are FCSB de a ajunge în Champions League + Cu cine ar putea juca în play-off
Au făcut calculele! Câte șanse are FCSB de a ajunge în Champions League + Cu cine ar putea juca în…
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
„Psihologul” Olăroiu: explicația oferită la interviu l-a uimit pe reporterul arab
„Psihologul” Olăroiu: explicația oferită la interviu l-a uimit pe reporterul arab
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
”Îmi dă el mie sfaturi. Eu nu sunt la nivel de Tazz şi gogoşi”. MM Stoica i-a dat replica lui Şumudică după ce a fost ”înţepat” chiar înainte de derby
”Îmi dă el mie sfaturi. Eu nu sunt la nivel de Tazz şi gogoşi”. MM Stoica i-a dat replica lui…
Cum arată astăzi Cosmina Păsărin, fosta vedetă Playboy? Boala INCURABILĂ de care suferă. A rupt tăcerea abia acum
Cum arată astăzi Cosmina Păsărin, fosta vedetă Playboy? Boala INCURABILĂ de care suferă. A rupt tăcerea abia acum
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții...
Aproape 4 milioane de români sunt oficial şomeri. Cât ne costă asta pe toţi
Aproape 4 milioane de români sunt oficial şomeri. Cât ne costă asta pe toţi
CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”
CEARTA extraordinară dintre Regina Maria și Carol al II-lea! „Cum ai putut?”
Cum arată soţia lui Florin Prunea. Lidia este o femeie extrem de discretă şi elegantă
Cum arată soţia lui Florin Prunea. Lidia este o femeie extrem de discretă şi elegantă
O mai știi pe Monica Roșu? Cum s-a transformat trupul ei, la 20 de ani de la retragerea din gimnastică?
O mai știi pe Monica Roșu? Cum s-a transformat trupul ei, la 20 de ani de la retragerea din gimnastică?
Șoferii obligați să dea din nou examen. Li se va elibera un nou tip de permis auto, valabil 8 ani
Șoferii obligați să dea din nou examen. Li se va elibera un nou tip de permis auto, valabil 8 ani
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Superliga: Universitatea Craiova câştigă partida cu Farul şi urcă pe primul loc în clasament
Superliga: Universitatea Craiova câştigă partida cu Farul şi urcă pe primul loc în clasament
Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO
Cel mai ieftin Logan în 2025! Mai merită să dai banii pe „mașina poporului”? - FOTO
Mesaje inedite de 1 martie 2025. Felicitări de Mărțișor pentru soții, prietene și persoanele iubite
Mesaje inedite de 1 martie 2025. Felicitări de Mărțișor pentru soții, prietene și persoanele iubite
×