Cristiano Ronaldo (26 de ani) a cedat psihic după derby-ul cu Barcelona (1-3)! La sfârșitul meciului, portughezul a părăsit terenul în fluierăturile spectatorilor și este supărat că Mourinho nu i-a luat apărarea. Drept urmare, el ia în calcul o despărțire de „galactici”.
Apele sunt tulburi la Real Madrid după un nou „Clasico” ratat, iar victoria din Cupă cu Ponferradina (2-0) nu a calmat spiritele la baza din Valdebebas. Conform presei spaniole, golgheterul Cristiano Ronaldo nu exclude o posibilă plecare! Două sunt motivele nemulțumirii sale:
1. Madridul nu pare să fie o garanție a trofeelor pentru Ronaldo, care nu a cucerit decât o Cupă a Spaniei de la transferul său din 2009, când Real a plătit lui Manchester United 96 de milioane de euro. Mai mult, umilințele repetate din duelurile directe cu Messi l-au făcut pe CR7 să se gândească serios la revenirea în Premier League.
2. Portughezul e supărat că Jose Mourinho s-a făcut că nu aude huiduielile de la finalul partidei cu Barcelona, când Ronaldo a fost serios apostrofat de fani. Mou nu l-a apărat pe Ronaldo la conferința de presă de după meci, iar mijlocașul a luat această atitudine ca pe un afront personal.
CINE PROFITĂ‚? Imediat după „Clasico”, Manchester City a oferit 150 de milioane de euro pentru serviciile lui Ronaldo, dar șefii de pe „Bernabeu” au refuzat categoric propunerea. Șeicul Mansour are însă răbdare suficientă, așteptând momentul în care portughezul va dori să plece cu orie preț de la Real.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER