Tito și Pep au uitat de el și l-au exilat! „Seamănă mai mult cu Ronaldo decât cu Messi”! Planul Barcelonei pentru Deulofeu

Tito și Pep au uitat de el și l-au exilat!
  • Publicat:
  • Actualizat:

La Euro U19, care a fost organizat în România, Gerard Deulofeu era cel mai tânăr jucător din echipa Spaniei. „Cu el nu se poate vorbi. Barcelona nu îi dă voie să dea niciun interviu”, le-a zis ofițerul de presă jurnaliștilor ProSport care au încercat să vorbească doar câteva minute cu ultimul produs La Masia. Clubul catalan l-a protejat foarte mult pe Deulofeu pentru ca ulterior să îi dea prea puține șanse. Cuenca sau Tello au fost promovați de Guardiola sau Vilanova, în timp ce mijlocașul de bandă născut în 1994 a fost folosit doar la echipa a doua. 

„Seamănă mai mult cu Ronaldo decât cu Messi”

Deulofeu a ajuns la juniorii Barcelonei atunci când avea doar 9 ani. Mereu a fost lider de generație și considerat una dintre cele mai mari speranțe ale clubului. Totuși, nu a avut parte de același traseu ca Lionel Messi, care a fost promovat la echipa mare când avea doar 17 ani. Motivele pentru care Deulofeu a rămas mereu în afara preferințelor antrenorului, fie că a fost vorba de Guardiola sau Vilanova, rămân necunoscute. În mod oficial, cei doi l-au lăudat pe Deulofeu, dar l-au folosit foarte puțin.

Presa din Spania a dezbătut îndelung subiectul, iar concluziile jurnaliștilor au oferit un portret din care reiese că fotbalistul are probleme mari de comportament. Cum filozofia Barcelonei este una foarte clară, cu jucători modești și în care nu primează niciodată individualitățile, Deulofeu a avut de suferit. „E genul de fotbalist care se bucură mereu singur la goluri. A fost lider de generație la orice grupă a fost și mereu încerca sa facă totul de unul singur, ca și Cristiano Ronaldo. De multe ori se supără dacă înscrie altcineva când putea sa o facă el”, a notat Sergi Sole, un editorialist de la MundoDeportivo, ziarul de casă al Barcelonei. 

Încă nu m-am gândit dacă îl voi folosi pe Deulofeu în sezonul viitor. Nu ne-am gândit la jucătorii împrumutați
Tata Martino, antrenor Barcelona

Trimis să se maturizeze

Conștienți de talentul uriaș al lui Deulofeu, șefii Barcelonei nu și-au permis să îl lase pe fotbalistul de bandă să se irosească și l-au trimis împrumut la Everton. „Nimeni nu vrea ca Barcelona să aibă un nou , un fotbalist care a explodat mult prea repede pentru ca apoi să scadă. Astfel, l-au trimis pe Gerard împrumut pentru a se maturiza”, mai spune același jurnalist catalan. Efectul pare a fi cel dorit. Deulofeu a înscris golul egalizator în meciul lui Everton cu Arsenal (1-1), iar antrenorul britanicilor îi recunoaște meritele. „Este un fotbalist cu niște calități incredibile. Sper să ia în considerare o prelungire a împrumutului pe încă un an”, a spus Roberto Martinez, tehnicianul lui Everton. Dar Gerard are alte planuri. Vrea să se întoarcă la Barcelona și să joace în aceeași linie de atac cu Messi și Neymar. 

13 meciuri a bifat Deulofeu în acest sezon la Everton, pentru care a marcat de 3 ori

35 de milioane de euro este clauza de reziliere a lui Gerard Deulofeu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o cameră de supraveghere
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o…
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
E complet ilegal. Niciun român nu are dreptul să CEARĂ asta. Ajungi la închisoare
E complet ilegal. Niciun român nu are dreptul să CEARĂ asta. Ajungi la închisoare
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×