UPDATE: Rosell și-a dat demisia de la Barcelona din cauza afacerii „Neymar”! Cine este noul șef al clubului catalan

UPDATE: Rosell și-a dat demisia de la Barcelona din cauza afacerii
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: În ședința care a avut loc la ora 19.00, Sandro Rosell și-a prezentat demisia. Sport.es anunță că noul președinte al Barcelonei va fi  Josep Maria Bartomeu – vicepreședinte în mandatul lui Rosell – care va ocupa funcția până în 2016, data următoarelor alegeri.

Conform presei catalane, Sandro Rosell și-a motivat decizia prin faptul că asupra sa a fost pusă o presiune imensă în cazul transferului lui Neymar – unde există suspiciunea că s-au plătit bani negri. În plus, Rosell susține că și familia sa a primit amenințări.


În urma scandalului iscat din cauza transferului lui Neymar la Barcelona, Sandro Rosell și-ar putea anunța azi demisia. Conform cotidianului „La Vanguardia”, președintele Barcei le-ar fi transmis deja apropiaților că renunță

  • Rosell e un președinte controversat, pe care socioșii Barcelonei au încercat să îl demită prin moțiune de cenzură
  • Barcelona ar fi plătit 95 de milioane de euro pentru Neymar, nu 57 așa cum a fost declarat oficial


Lui Rosell nu îi vine să creadă că ar putea demisiona din funcția deținută

În urmă cu doar două luni, revista franceză „France Football” publica un material amplu despre modul în care Sandro Rosell, președintele Barcelonei, conduce clubul. Jurnaliștii francezi au descoperit că Rosell, anchetat pentru spălare de bani în Brazilia, a acționat în detrimentul spiritului Barcelonei, aducând pentru prima dată un sponsor pe tricoul echipei. Dar și că actualul președinte al Barcei a fost aproape să fie demis de o moțiune de cenzură inițiată de socioșii Barcelonei în toamna trecută. Atunci, Rosell a scăpat. Dar se pare că mandatul său, început în mai 2010, e aproape de final. Tocmai din cauza unei afaceri în care a încercat să ascundă o sumă de bani. O afacere care a explodat la începutul lui 2014, când un judecător a acceptat plângerea înaintată de unul dintre socioșii Barcei, Jordi Cases, care a cerut anchetarea transferului lui Neymar de la Santos. 

482 de milioane de euro a încasat Barcelona în 2013, sub președinția lui Rosell

40 de milioane au mers la N&N, o companie deținută de tatăl lui Neymar

Bijuteria din coroana mandatului lui Rosell, brazilianul de 21 de ani a fost adus pentru suma oficială de 57 de milioane de euro. Însă presa spaniolă a speculat că prețul afacerii e mult mai mare. Conform cotidianului „El Mundo”, totalul ar fi ajuns la 95 de milioane de euro, dintre care 40 au mers la Sociedad N&N, 17 au mers la clubul Santos, 10 milioane au fost o primă tranșă a transferului, 8,5 milioane au fost comisionul tatălui lui Neymar, 7,9 milioane au fost plătite pentru dreptul de a-i transfera pe trei dintre cei mai buni tineri ai lui Santos, iar 2,6 milioane au reprezentat comisionul de transfer. În acest moment, Rosell, care a negat tot timpul că suma ar fi fost mai mare de 57 de milioane, s-a văzut încolțit.


Transferul lui Neymar ar putea să îi fie fatal lui Rosell

Vicepreședintele Vilarrubi, principalul favorit 

Iar după aproape două zile de gândire, președintele clubului catalan a luat decizia de a demisiona. Conform cotidianului „La Vanguardia”, Rosell a convocat azi o ședință, în care le-a transmis oamenilor apropiați, precum vicepreședinților Jose Maria Bartomeu și Carles Vilarrubi că va renunța la președinția clubului, sperând să atragă asupra lui furtuna mediatică iscată. Aceeași sursă anunță că Bartomeu va fi președinte interimar până în vară, când, în iulie, vor fi organizate alegeri. Aici intră în rol Vilarrubi, fost impresar și fost membru în Consiliile de Administrație ale Telefonica, Antena 3, Ogilvy sau Fortis Bank, care ar urma să fie candidatul sprijinit de Rosell pentru următoarele alegeri. „Mundo Deportivo” anunță însă că Bartomeu ar urma să preia mandatul lui Rosell până în 2016. Decizia finală va fi luată însă în urma unei ședințe extraordinare a Adunării Generale a clubului, care va avea loc la ora 19:00.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI.  Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în turn la Ileana-Cosânzeană
BANCUL ZILEI. Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în…
O farsă la 112 putea duce la moartea unei femei din Suceava. Sindicaliştii cer pedepse mai dure pentru apeluri false:
O farsă la 112 putea duce la moartea unei femei din Suceava. Sindicaliştii cer pedepse mai dure pentru apeluri false:…
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Cât de frumoasă este soţia lui Nicolae Stanciu, căpitanul naţionalei României. Andreea a întors toate privirile la EURO 2024
Cât de frumoasă este soţia lui Nicolae Stanciu, căpitanul naţionalei României. Andreea a întors toate privirile la EURO 2024
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce au făcut după ce ambii s-au despărțit de parteneri + ce a zis omul de afaceri despre fosta lui iubită
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce au făcut după ce ambii…
Interzis pentru cei cu permis de conducere. Legea pe care șoferii nu o pot încălca
Interzis pentru cei cu permis de conducere. Legea pe care șoferii nu o pot încălca
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Ce a pățit o familie în minivacanța de Rusalii cu all inclusive. „Au reușit încă o dată să ne gonească de pe litoralul românesc”
Ce a pățit o familie în minivacanța de Rusalii cu all inclusive. „Au reușit încă o dată să ne gonească…
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×