Mijlocașul olandez Rafael Van der Vaart este gata să părăsească pe Real Madrid, după doar un sezon. Sosit pe Bernabeu cu intenția de a rezolva problemele de imaginație și creativitate de la mijlocul terenului, Van der Vaart a fost informat de antrenorul Manuel Pellegrini că nu va conta pe el în acest sezon. Evident dezamăgit, fostul "lăncier" a declarat că această situație nu-i convine și că va pleca de la echipa "blanco".
"Antrenorul mi-a spus că voi încălzi banca de rezerve sezonul viitor, așa că nu are niciun rost să mai rămân aici. Realul vrea să recupereze ce a plătit pe mine și înțeleg acest lucru, dar în aceste condiții, cluburile interesate nu se grăbesc să facă oferte. Sper ca Real să mai scadă din pretenții. Mi-ar place să mă întorc la Hamburg, dar nu e singura mea opțiune. Important e să joc titular să nu-mi pierd locul în echipa națională pentru campionatul mondial din Africa de Sud", a spus mijlocașul pentru De Teleegraf.
Van der Vaart a fost cumpărat de Real Madrid, după ce a plătit 13 milioane de euro lui Hamburg anul trecut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER