Fundașul Cristian Săpunaru este lăudat de presa portugheză după meciul pe care FC Porto l-a câștigat, scor 5-0, în fața formației Benfica, în campionatul Portugaliei, ziariștii lusitani apreciind că românul a avut o evoluție extraordinară.
„Mare meci al românului. Avându-l pe Coentrao în față în prima parte, nu i-a lăsat acestuia spațiu deloc. Și a fost și mai bun când a dat o pasă minunată pentru Belluschi la golul trei. În fața lui Gaitan, în partea secundă, a continuat la fel: inteligență în joc și pase sigure”, a scris O Jogo, care i-a acordat românului nota 7.
Maisfutebol scrie, de asemenea, că Săpunaru l-a „anihilat” complet pe Fabio Coentrao, una din „principalele arme” ale echipei Benfica. „Nu pare că este Săpunaru din sezonul trecut. De la început a părut pregătit să-l țină pe Coentrao. Evoluția lui a fost extraordinară”, a notat sursa citată.
Formația FC Porto, cu fundașul Cristian Săpunaru integralist, a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 5-0, echipa Benfica Lisabona, în derbiul etapei a X-a a campionatului Portugaliei. Golurile au fost marcate de Silvestre Varela ’12, Radamel Falcao Garcia ’24, ’28 și Hulk ’80 (penalti), ’90.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER