TVR va difuza întreg Campionatul Mondial în HD, imaginile 3D vor fi disponibile în câteva locuri.
Campionatul Mondial de fotbal din Africa de Sud va fi filmat integral în High Definition și chiar 3D. TVR, care deține drepturile pentru majoritatea meciurilor în România (opt sunt la Telesport), va difuza meciurile în High Definition pe TVR HD. HD înseamnă o calitatea a imaginii mult superioară. TVR HD este un canal separat de TVR 1 și 2, este disponibil în București și Sibiu cu antenă de cameră sau cu abonamente speciale de cablu la UPC. Bineînțeles e necesar un televizor cu capacități HD Ready sau Full HD.
FIFA a decis împreună cu partenerii săi ca Mondialul să fie filmat și 3D. Deocamdată nu se știe însă cât de disponibil va fi semnalul 3D în România, nu s-a anunțat nimic oficial. Astfel că și dacă aveți un televizor 3D de ultimă generație nu e obligatoriu să aveți acces la imaginile 3D. Cel mai probabil ele vor fi disponibile în locuri publice, puse la dispoziție de diverse companii. Cel puțin așa s-a întâmplat recent cu turneul de tenis de la Roland Garros, care a deschis seria transmisiilor sportive tridimensionale în România. Competiția de pe zgura pariziană poate fi vizionată în șase locații publice special amenajate: cinci în București și una în Oradea. Eurosport transmite semnalul 3D, însă acesta nu e accesibil oricui.
Din Africa de Sud, meciurile vor fi comentate pentru TV de jurnaliști cu experiență. Marian Olaianos este unul dintre moderatorii studiourilor de UEFA Champions League. A comentat aproape 150 de meciuri din Liga 1 și are în CV partide de la Campionatul Mondial din 1998 și Campionatul European din 2008. Narcis Șelaru este specializat pe volei și box (a comentat șase finale pentru titlul mondial), dar a comentat și ultima ediție a Ligii Campionilor la fotbal.
Ceilalți doi jurnaliști ai TVR care vor face deplasarea la CM sunt Mihnea Ionescu și Dragoș Bocanaciu. Sorin Hobana și Emil Hossu Longin vor comenata meciurile din studiurile TVR.
PROGRAMUL DE LA MONDIAL, DIN ACEST WEEKEND – TOATE PARTIDELE SUNT PE TVR
VINERI
Africa de Sud – Mexic 17:00
Uruguay – Franța 21:30
SÂMBĂ‚TĂ‚
Coreea de Sud – Grecia 14:30
Argentina – Nigeria 17:00
Anglia – SUA 21:30
DUMINICĂ‚
Algeria – Slovenia 14:30
Serbia – Ghana 17:00
Germania – Australia 21:30
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER