Trompete vuvuzela mai puțin zgomotoase vor fi în curând comercializate pentru Cupa Mondială, pentru a răspunde criticilor străine pivind zgomotul asurzitor al acestora în timpul meciurilor, a anunțat presa sud-africană.
„Am făcut unele modificări. Există acum o nouă vuvuzela, care face un zgomot cu 20 de decibeli mai mic decât celelalte”, a declarat Neil van Schalkwyk, responsabil al firmei Masincedane Sport, pentru cotidianul The Star.
Comitetul local de organizare (Loc) a dat asigurări că vuvuzelele, „simbolul turneului”, nu vor fi interzise pe stadioanele pe care se desfășoară competiția.
„Vuvuzelele sunt un fenomen cultural legat de țara noastră și de fotbal”, a declarat purtătorul de cuvânt al LOC, Rich Mkondo, citat de agenția de presă Sapa.
Mkondo a făcut aceste precizări după ce Danny Jordaan, șeful LOC, nu a exclus, în declarații acordate BBC, varianta interzicerii vuvuzelelor pe stadioane, ca urmare a numeroaselor critici privind zgomotul făcut de aceste trompete. „Dacă o națiune participantă la CM se va plânge, vom acționa. Am ascultat, de asemenea, opiniile televiziunilor și ale spectatorilor, și acum ne gândim ce să facem”, a spus Jordaan.
De la deschiderea Cupei Mondiale, vineri, presa, suporterii și jucătorii străini au criticat folosirea vuvuzelelor, care reprezintă un risc auditiv major, cu un volum de 127 de decibeli, ceea ce înseamnă că este mai puternic decât cel al unui ferăstrău mecanic (aproximativ 100 de decibeli). Suporterii locali spun însă că aceste trompete fac parte din obiectele de bază ale oricărui fan din Africa de Sud.
Vuvuzela, trompeta care este nelipsită de la Campionatul Mondial din Africa de Sud, este cel mai zgomotos instrument din lume folosit pe stadioane și poate provoca surzenia. Fotbaliștii și arbitrii o detestă, pentru că zgomotul produs îi împiedică să comunice pe teren.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER