Pregătirea specială la mare altitudine i-a priit ieri doar Japoniei, care s-a calificat în optimi după 3-1 cu Danemarca, în ultima etapă a Grupei E.
La cei 1.500 de metri înălțime la care se află situat stadionul „Royal Bafokeng” din Rustenburg, japonezilor le era suficient un egal, în timp ce danezii erau obligați să câștige partida pentru a nu merge acasă după faza grupelor. Niponii au avut două ocazii mari în primul sfert de oră, nordicii au replicat imediat, iar meciul promitea multe.
HAIKU-UL LUI HONDA: 1-0
Și trebuia să vină momentul lui Honda. Mijlocașul ofensiv a deschis scorul pentru Japonia din lovitură liberă, după o execuție de manual. Era minutul 17, numărul de more din care este alcătuit orice haiku, „marca înregistrată” a poeziei japoneze. La 1-0, jocul asiaticilor a curs perfect ca un haiku.
ENDO ÎȘI FACE ȘI EL DE CAP: 2-0
Danemarca era nevoită să înscrie de două ori pentru optimi, fără să mai primească gol. Dar a venit rândul lui Endo să-și facă de cap după o jumătate de oră și după rețeta lui Honda: lovitură liberă, execuție perfectă, 2-0 pentru Japonia. Nici zeul Thor nu-i mai putea ajuta pe danezi. Nici cei trei Poulsen aflați pe gazon.
PENALTY RATAT, DAR 2-1
Nici atacanții introduși unul câte unul pe gazon de selecționerul Morten Olsen. Și nici penalty-ul din care a marcat până la urmă, cu chiu, cu vai, după ce ratase inițial, Tomasson.
Distracția continuă: 3-1
S-a terminat 3-1, pentru că și rezerva Okazaki a simțit nevoia să apară pe lista marcatorilor, iar „samuraii” lui Takeshi Okada vor întâlni Paraguay în optimi.
Echipe de start:
Danemarca: Sorensen – S.B. Poulsen, Kroldrup, Agger, L. Jacobsen – Kahlenberg, C. Poulsen, Jorgensen – Rommedahl, Tomasson – Bendtner
Japonia: Kawashima – Komano, Nakazawa, Tulio, Nagatomo – Abe – Hasebe, Matsui, Endo, Okubo – Honda
Click aici pentru LIVE TEXT
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER