Antrenorul echipei Manchester United, Alex Ferguson, a declarat că, în urma unei conversații purtate cu Wayne Rooney, a simțit că există tensiune în lotul Angliei prezent la CM și că i-a recomandat jucătorului său să se relaxeze și să se bucure de competiția din Africa de Sud, informează The Sun.
„Uneori așteptările pe care le au unii de la tine te pot istovi. Am trecut prin asta. Am vorbit cu Wayne Rooney și i-am spus: „Relaxează-te, bucură-te de Cupa Mondială”. Am simțit că există tensiune în și în jurul cantonamentului. Nu am urmărit meciul cu Algeria, dar am senzația că așteptările fanilor afectează jocul Angliei la CM”, a precizat Ferguson, citat de The Sun.
Referitor la competiția din Africa de Sud, Ferguson a apreciat că până acum turneul final al Cupei Mondiale a fost unul dezamăgitor. „Este o Cupă Mondială dezamăgitoare, însă am presimțit că așa va fi. Am fost dezamăgit de nivelul tehnic, nu am fost impresionat deloc. Sezonul pe care l-am avut în Europa, și în special în Anglia, a fost foarte solicitant. Este o adevărată provocare să le ceri jucătorilor să practice un fotbal de nivel ridicat după un astfel de sezon”, a precizat tehnicianul scoțian.
Partida Slovenia – Anglia, din ultima etapă a grupei C, va avea loc miercuri, de la ora 17.00 (ora României), iar Anglia ar putea fi eliminată din competiție dacă nu va câștiga acest meci.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER