După partida contra Argentinei de la Mondialul din 1986, când Maradona a marcat celebrul gol cu mâna, englezii trăiesc din nou frustrarea unui meci dezamăgitor, din pricina unei intervenții greșite cu mâna.
Dacă după Mondialul din Mexic, ziarele titrau la reușita starului argentinian că golul a fost marcat cu „Mâna lui Dumnezeu”, după meciul de aseară în care elevii lui Fabio Capello au remizat cu USA, în urma gafei de proporții a portarului Green, DailyMirror a titrat „Mână de țărână”, în timp ce CityPress nu l-a menajat deloc pe goalkeeper-ul lui West Ham: „Calamity Green”.
Englezii parcă presimțeau că vor fi urmăriți de ghinion la acest Mondial, cu doar o zi înainte de debutul naționalei Albionului la turneul din Africa de Sud, portarul Angliei din partida cu Argentina, reamintea de momentul de geniu al lui Maradona din urmă cu 24 de ani
Pus la zid de toată presa din insula, dar apărat de Fabio Capello, Robert Green afirmă că nu va lasă această greșeală să-i afecteze evoluțiile ulterioare.
„Ce-a fost, a fost! Se întâmplă. Nu voi permite ca acest moment să mă afecteze. După acel gol m-am simțit încrezător în forțele proprii. Am mai trecut prin astfel de momente și tot ce contează e să ții capul sus. Sunt suficient de puternic din punct de vedere mental pentru a-mi asuma această greșeală”, a declarat Robert Green pentru Radio BBC.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER