David Villa, golgheterul Spaniei la turneul final din Africa de Sud, a trecut prin momente grele când era mic. La patru ani a fost la un pas să rămână fără piciorul drept, după ce s-a accidentat în timp ce juca fotbal. Atacantul Spaniei, David Villa, are mâine două obiective: titlul mondial și titlul de golgheter al CM 2010. Până acum, el a marcat cinci goluri, fiind omul decisiv al lui Del Bosque în majoritatea meciurilor din Africa de Sud. Ca orice erou, și Villa are o poveste de viață interesantă. Pe când avea numai patru ani, el a trecut prin momente cumplite, în urma cărora era să rămână fără piciorul drept. Și totul s-a întâmplat în timp ce juca fotbal, lucrul pe care-l iubește de când se știe. Un prieten a căzut atunci pe piciorul lui, iar membrul a cedat din cauza greutății. Au urmat șase luni de chin, timp în care micuțul David a avut piciorul imobilizat în ghips. Lua note mici la școalăDurerea a fost mare și pentru tatăl acestuia, Jose Manuel, un simplu miner la acea vreme. „Doctorii se gândeau la un moment dat să-i amputeze piciorul. Au fost clipe cumplite pentru noi. Când veneam acasă, petreceam câte două ore împreună. Încercam să-i mai alin suferința și îi dădeam mingea la piciorul stâng, să o lovească. Abia pe urmă mi-am dat seama că acest lucru l-a ajutat foarte mult, pentru că acum șutează foarte bine cu ambele picioare”, rememorează Jose Manuel.
Și Villa își amintește cu plăcere de perioada copilăriei, când tatăl său îl susținea și îi repeta mereu că va ajunge un fotbalist mare: „Era mereu alături de mine. Când eram copil, de fiecare dată venea cu mine la antrenamente. Doar la o singură ședință a lipsit. Niciodată nu m-am simțit singur”. Jose Manuel își apăra fiul și în fața profesorilor, care-i cereau să nu-l mai lase să joace fotbal, pentru că nu mai avea timp să învețe. „Nu pot să-i interzic”, era singura explicație a acestuia. Miner sau fotbalist Pe lângă faptul că îi plăcea foarte mult să joace fotbal, Villa a mai avut un motiv să urmeze acest drum: cealaltă variantă ar fi fost mineritul. „Nu mi-am dorit niciodată să fiu miner. Îl vedeam mereu pe tata cât de epuizat se întorcea acasă și, în plus, auzeam că în mină se întâmplă tot felul de accidente. Cred că doar dacă muream de foame mă duceam să lucrez în mină”, își amintește cel de la care Spania așteaptă mâine cel puțin un gol în finala de la Johannesburg.
„Deja am scris istorie prin calificarea în finală, dar acum vrem totul. Merităm să fim campioni”, David Villa, atacant Spania
A fost refuzat de Oviedo Villa a trăit o mare dezamăgire la vârsta de nouă ani. Oviedo nu l-a primit atunci la echipa de copii din cauză că „era prea slab”, motiv pentru care David s-a dus acasă și a plâns câteva ore fără întrerupere. De fapt, cei de la Oviedo ar fi trebuit să-l ia în fiecare zi de acasă cu mașina și să-l ducă înapoi după antrenament, iar părinții lui Villa stăteau la câteva zeci de kilometri de stadion. Curând, Villa a ajuns însă la Langreo, un mic club din localitatea în care s-a născut atacantul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER