:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2010%2F06%2F6428921%2F3-suporter-algerian.jpg)
Anglia a mai dezamăgit o dată. Considerată una dintre favoritele
la câștigarea titlului mondial înaintea începerii turneului, echipa
lui Capello „a reușit” aseară al doilea egal în grupa C, 0-0 cu
Algeria.
Capello n-a riscat și a început meciul cu David James în poartă,
lăsându-l pe Green, autorul gafei de proporții din meciul cu SUA,
pe banca de rezerve. Cu toate că adversarii n-ar fi trebuit să-i
pună probleme, goalkeeperul a fost destul de solicitat în debutul meciului, Algeria
fiind echipa care a început în forță.
Cu susținători de lux precum prinții William și Harry, cu David
Beckham – mai agitat decât Capello – pe banca tehnică, și cu cei
mai pasionali suporteri de la acest Mondial (au cântat mai tare
decât vuvuzelele), Anglia a avut nevoie de o jumătate de oră ca să
arate ceva în ofensivă: Lampard a irosit singura ocazie decentă a
„leilor”. Până la pauză, cel mai bine plătit selecționer din lume,
nouă milioane de euro, nu și-a justificat salariul. Anglia a
dezamăgit, iar vedeta Wayne Rooney nu și-a găsit locul pe
teren.
Abstinența nu le
priește
Cu doar o zi înaintea meciului cu Algeria, jucătorii lui Capello se
plângeau că se plictisesc groaznic în cantonament și îl presau pe
selecționer să le dea voie să-și cheme soțiile în Africa de Sud.
Deocamdată, rețeta lui Maradona – argentinienii au voie să facă sex
– funcționează mai bine decât abstinența impusă de Capello.
Anglia va juca ultimul meci din grupă cu Slovenia, singura variantă
a „leilor” fiind victoria.